„Profa mi-a schimbat viața”

Respectul se simte în tonul vocii, în răbdare, în felul în care predă, în ascultarea opiniilor, definesc elevii respectul. Dascălii îl văd prin interesul copiilor față de materia predată, mulțumiri, implicare, să se îmbrace adecvat. Fără intenția de a face un studiu sociologic cu eșantion reprezentativ, Școala 9 a întrebat profesori și elevi despre ce înseamnă pentru ei respectul. Am vrut să avem mai degrabă o imagine a momentului și să deschidem o dezbatere sănătoasă în spațiul public. 

„Eram umflată de plâns mereu. Profesoara mi-a dat încredere”

Pentru unii elevi de liceu dintre cei cu care am vorbit, această perioadă este cea mai frumoasă. Alții o descriu drept „chin”. Din cei cinci elevi cu care am dialogat, doar doi au o părere bună despre profesorii lor și îi văd drept modele.

Pe Cristina o poți găsi mai mereu răsfoind cărți prin Cărturești. Îi place să citească și optează de fiecare dată pentru literatura clasică. Anul acesta vine cu multe provocări pentru ea: mai întâi bacul și pe urmă admiterea la facultate. Ne-a povestit despre pasiunile ei și despre cât de recunoscătoare este pentru profesoara ei de română.

În prima oră de română din clasa a IX-a, i-a atras atenția profesoarei ei după ce a spus că citit un roman de Dostoievski. Profesoara a provocat-o să mai citească unul, „Idiotul”, iar într-o lună să vină cu un rezumat. I l-a predat în două săptămâni. „A fost surprinsă”, își amintește adolescenta

„În vara dintre clasa a opta și a noua, părinții mei au divorțat și era cumva totul foarte proaspăt. Nu mă simțeam bine, eram umflată de plâns mereu. Am vorbit toate astea cu profa și m-a sfătuit de bine, mi-a deschis ochii. Mi-a dat foarte multă încredere în mine și cred că asta ar trebui să facă toți profesorii. Mi-a schimbat viața în bine, mi-a dat motivație. Ea este modelul meu și datorită ei voi aplica la anul la Facultatea de Litere”, povestește Cristina.

Maria are 17 ani și este elevă în clasa a 11-a, în București. Este pasionată de artă și muzică și speră să fie în câțiva ani studentă la Arhitectură: „Profesorul meu de la meditații este un exemplu (pentru mine, n.r.). Eu fac meditații la desen pentru admiterea de la Mincu. Proful meu e super calm și mă susține foarte mult. E genul de om care a muncit pe bune pentru tot ce are și a rămas la final uman. Nu am auzit pe nimeni să spună ceva rău despre el pentru că se face plăcut de toată lumea.”

Profesoara i-a spus că „nu e de olimpiadă”

Pe Marius și pe Bogdan i-am găsit în fața mall-ului Afi Cotroceni. Cei doi s-au plimbat din magazin în magazin pentru cumpărăturile de început de an școlar. A rămas mai puțin de o lună și trebuie să își reînnoiască garderoba. Ambii sunt în an terminal, la licee diferite din București, însă sunt prieteni de mici.

Când vine vorba de liceul în care învață, Bogdan e mai rezervat în declarații - nu are o părere bună. Nici Marius. În vârstă de 18 ani, Marius, se simte etichetat drept „oaia neagră” din clasa lui. I-a plăcut școala când era mai mic, dar acum crede că sunt prea multe lacune în sistemul nostru de învățământ și „i s-a luat”.

„Nu am ce modele să iau din liceul meu, fără mișto. Nu zic că nu există exemple de profi buni, dar momentan nu am găsit. Nu mă cert, nu le vorbesc urât, îi respect, dar de abia aștept să scap de aici. Mi s-a luat de tot. Am văzut favoritisme în 12 ani de școală de nu pot să-ți număr. Dacă ai bani de dat, ești bazat; dacă nu, ești prostul clasei. Ce modele să iau de la niște oameni care se comportă frumos în funcție de cât de mare e buchetul de flori la începutul anului școlar?”

Abia intrată în clasa a 10-a, Sara are păreri asemănătoare cu Marius. Nu are un profesor preferat și nici admirativ nu îi privește: „Nu am niciun model real sau cel puțin, nu am găsit în profesorii pe care îi am acum”, afirmă Sara.

Își amintește că la un moment dat a vrut să meargă la olimpiada de limba engleză, dar pofesoara i-a spus că „nu e de olimpiadă”. La o lună, aceeași profesoară i-a sugerat să dea examenul Cambridge C1, pentru atestatul de engleză. Nu știe dacă cele două întâmplări au vreo legătură, dar i s-a părut ciudat că pentru olimpiadă nu a fost considerată o elevă bună, dar „pentru un examen pentru care trebuie să plătesc taxe sunt?”.

„Pentru profesorii din liceul meu ești bun cât dai bani pe la pregătiri sau cât obții diplome. Au transformat meseria de profesor într-un business profitabil, iar asta nu este ceva de admirat. Și, până la urmă, ce exemplu aș putea să iau de aici?”, se întreabă tânăra acum.

„Speram ca prima noastră învățătoare să se întoarcă”

Cei mai mici, din gimnaziu, se simt mai atașați de dascălii lor.

Georgiana are 12 ani și a trecut în clasa a șaptea. Este cea mai mică dintre colegii ei. Îi place când profesorul este calm și îi explică lecțiile cu răbdare. Pentru ea, țipetele nu funcționează, ci îi iau din motivație. Ajunsă la mijlocul gimnaziului, am întrebat-o dacă a reușit totuși să găsească un profesor pe care să-l admire și ne-a dat o listă mai lungă: prima ei învățătoare, profesoara de română, profesoara de TIC și profesorul de matematică. 

„Sunt niște oameni foarte calmi și au foarte multă răbdare cu noi. Nu suntem cea mai cuminte clasă. Îi admir pentru că știu să ne predea calm și pentru că reiau lecțiile dacă nu înțelegem ceva. Nu mă dau în vânt după română sau mate, dar îmi e drag să stau să ascult ce mi se predă pentru că e totul liniștit”, relatează eleva.

Afirmă că a avut parte și de dezamăgiri, mai ales în școala primară: „Am avut o doamnă învățătoare care țipa la noi și o dată m-a și lovit peste mână pentru că mă panicasem la tablă și începusem să tremur. N-am mai vrut să merg la școală și speram ca prima noastră învățătoare să se întoarcă la noi.” Într-a patra clasa ei a avut o altă înățătoare, care „țipa mereu la noi și începusem să nu mai vreau să merg la școală.”

Marc are 12 ani și este colegul Georgianei. Cel mai mult o îndrăgește pe profesoara de educație socială. „Ne învață de bine, ne învață să fim oameni și să trăim în societate. Îmi plac toți profesorii, însă o admir mai mult pe doamna de socială.”

Abia trecută în clasa a opta, la cei 14 ani ai ei, Laura vede un exemplu în profesoara ei de biologie: „Îmi place biologia foarte mult, dar și profesoara. Îmi place de doamna profesoară pentru că îmi predă într-un mod în care să îmi placă și în care să înțeleg. Este o profesoară înțelegătoare și de treabă. Un model este și profesoara mea de engleză pentru că are discuții cu noi și despre viață, nu doar despre școală.”

Ilustrație de Alina Marinescu