Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
Patru profesoare dintr-un sat mic din județul Olt vorbesc despre România și ce încă le face să se simtă mândre că locuiesc aici. Sunt dezamăgite de multe, de politicile publice care vin în sistem peste noapte, de lipsa resurselor și a viziunii. Dar pentru toate a rămas un punct care încă le luminează: oamenii. Oamenii care le-au format și oamenii mici pe care îi formează ele acum: „Vreau să-i văd pe copii oameni mari. Să-i văd realizați.”
„Porcotlete”, „porcumelci” sau „moluscăcei”. Așa aveau să afle copiii care au participat la atelierul de traducere al ARTLIT că a fost tradus „pigwinkles” într-o carte pentru ei. În weekendul premergător Zilei Internaționale a Traducătorilor, 30 septembrie, cei mici s-au jucat cu cuvintele, au aflat mai multe despre profesie, dar și că în România, nu poți cumpăra prea multă înghețată dintr-un salariu de traducător.
Dumnezeu ne iubeşte pe toţi în mod necondiționat, i-a explicat Laura Stifter primului elev care i-a mărturisit că are altă orientare sexuală. De când e la catedră, e atentă „să nu instrumentalizăm politic credinţa”. Cum arată acest principiu în practică, în sala de clasă? Laura Stifter explică în partea a doua a interviului pentru Şcoala9.
