
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Majoritatea faptelor violente sunt comise de persoane de sex masculin, o arată cercetările. Ca mamă și consilieră de parenting preocupată de sănătatea mintală nu pot să nu mă întreb ce putem face ca băieții noștri să nu devină agresori. Ce pot tații face ca băieții lor să nu fie agresori. Despre asta am discutat cu Gabriel Oancea, sociolog și criminolog cu o carieră de peste două decenii în domeniul corecțional.
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.
Deși încercăm să stingem un conflict, uneori pare că am aruncat cu benzină. De ce? De ce pierdem prieteni sau membri ai familiei după niște certuri despre care nu mai știm de la ce au pornit? Jurnalista americană Amanda Ripley a studiat conflictul ca să-i înțeleagă rădăcinile. S-a uitat la școli, grupuri infracționale, politicieni, membri ai unor diverse biserici, nații în război, a mers în profunzimea ireconciliabilului ca să-i vadă soluțiile.