La Slatina, oraș cu aproape 80.000 de locuitori din Olt, reședință de județ, nu mai există niciun cinematograf. Erau patru în comunism. Ultimul s-a închis în pandemie și închis a rămas.
„Când s-au închis celelalte cinematografe din Slatina, tata?”, își întreabă Anda tatăl care este la volan. Sunt în drumul spre Timișoara, unde merg într-o mică vacanță. Discut cu Anda și Carla, care e acasă, în Câmpina, pe Meet. „În anii ‘90, după Revoluție. «Ziua Independenței» a fost ultimul film pe care l-am văzut”, îi răspunde tatăl.
La 200 de kilometri distanță, în Câmpina, orașul Carlei, situația e aproape la indigo. „Și noi am avut un cinematograf care s-a închis prin anii 2000, eu m-am născut în 2005, deci nu l-am prins niciodată deschis. Când eram mică, era bar acolo”, își amintește adolescenta. „Mi-au spus persoane că atunci când funcționa mergea destul de bine. Când a apărut «Matrix», de exemplu, stătea lumea și pe jos și afară, era nebunie. Acum clădirea e cu geamuri sparte”, spune Carla.
Cele două fete coordonează cinecluburile feministe organizate de F-SIDES în orașele lor. F-SIDES popularizează filmele făcute de femei și anul trecut a inițiat un program educațional de cinecluburi în orașe care au nevoie de mai multă viață culturală. Au făcut și un curriculum pe tema feminismului, egalității de gen și reprezentării femeilor în cinema care a fost folosit pe parcursul cinecluburilor.
„Băieții din Slatina consideră o fată feministă ca fiind nebună”
„Noi în Slatina avem o cafenea cultă unde există și o minibibliotecă și unde se fac proiecții de film. Cel care deține cafeneaua ne-a încurajat să ne implicăm în chestia asta. E destul de mică însă, mai mult de 20 de persoane nu încap acolo”, continuă Anda, care a devenit ambasadoare a proiectului în orașul ei. Fata crede că ar putea exista o legătură între absența vieții culturale din orașul ei și mentalitățile pe care le întâlnește la tot pasul.
„Băieții din Slatina consideră o fată feministă ca fiind nebună. Un amic de-al meu a vorbit despre o fată de la el din clasă și a zis: «e feministă din aia nebună, e cu femeile». De obicei asta este atitudinea lor, nu privesc lucrurile ca pe ceva normal, o văd ca pe o mișcare extremă și nici nu oferă sprijin”, mai spune fata.
Foto: Anda Duțescu
Inegalitățile din societate le afectează pe fete în tot ce fac, mai crede tânăra. Și are exemplul cel mai simplu: „Eu nu pot să ies după ora 9 sau 10 seara pentru că sunt bărbați periculoși pe stradă, pentru că îți este frică să ieși noaptea sau cu prietenele tale, mai ales că noi în regiune am avut și cazul cu Gheorghe Dincă și a fost multă panică atunci. Nu mi se pare corect că băieții pot să iasă și să stea cât vor, nu mi se pare că sunt mai responsabili decât mine”, spune adolescenta.
Vede diferențele și la școală. „Pozițiile din comitetul școlii sau comitetul clasei, de pildă, pe posturile de secretari mereu sunt fete și șeful clasei e mereu un băiat. Nici măcar nu se zice șefa clasei și nu mi se pare corect, pentru că cel puțin în clasa mea fetele sunt mai responsabile. Dar cu toate astea, creditele se dau băieților”, spune fata.
Băieții care ridică fusta fetelor, între comportament misogin și „sunt copii și se joacă”
Carla a fost și ea martoră la diferite derapaje în școala ei. Fata este în clasa a 11-a la un liceu din Breaza, aproape de Câmpina. „Dacă aș avea un leu pentru fiecare comentariu misogin pe care l-am auzit la școală, mi-aș lua telefon nou. Nu trece o săptămână fără să nu aud un comentariu misogin la școală din partea profesorilor, din partea colegilor sunt și mai multe.”
Crede că atunci când ești martorul acestei atitudini zilnic și nu-ți pui întrebări, comportamentul se normalizează. „Comentariile misogine au început, cel puțin în cazul meu, încă din clasele primare, când ne punea învățătoarea să stăm fată și băiat în bancă”, povestește fata. „Apoi, când am mai crescut și am ajuns în clasa a cincea, aveam și eu în clasă niște băieți care ridicau fustele fetelor și fetele credeau că e ceva normal. Erau foarte puține profesoare în școală care chiar vedeau în asta o problemă. Restul închideau ochii și spuneau că sunt copii și se joacă”, continuă șirul exemplelor.
Foto: Carla Pantilie
Când lungimea și culoarea părului devin motiv de jigniri
Cel mai șocant pentru ea a fost momentul din clasa a zecea în care dirigintele ei a avut niște comentarii nepotrivite cu privire la niște colege cu părul vopsit. „Au părul colorat în culori pe care dirigintele meu le-a numit «nenaturale», adică roz, mov. Le-a făcut în ultimul hal, le-a făcut «panarame» în cadrul orei de dirigenție. Mi s-a părut șocant și eu i-am spus asta mamei, care e și ea profesoară și are șuvițe roz. Părinții fetelor respective nu au vrut să facă mare tam-tam și au închis ochii la asta și acuma când avem istorie sau dirigenție ori își prind părul, ori își ascund părul să nu se vadă șuvițele”, povestește Carla.
Din cauza părului a avut probleme și Anda din Slatina când era mai mică. „Până la 12 ani am avut părul scurt și majoritatea băieților din clasa mea făceau mișto de mine pentru că sunt tunsă ca un băiat. Uite, ai părul mai scurt decât mine sau chiar oameni mari care, atunci când mă duceam la magazin, de exemplu, îmi ziceau: dar tu ești fată sau băiat? E deranjant pentru că tu ai zece ani, adică nu ești destul de dezvoltată emoțional să nu pui la suflet”, își amintește fata.
„Dacă te îmbraci decent nu se întâmplă nimic…”
Carla împreună cu alte prietene a vrut să afle mai multe despre cum gândesc băieții din jurul ei după ce a primit o replică ce a oprit-o în loc. „Un băiat mi-a zis că el nu înțelege faza cu fetele cărora le e frică să meargă noaptea pe stradă, că dacă te îmbraci decent nu se întâmplă nimic. Am fost absolut șocată de reacția lui și am vrut să aflu cum gândesc băieții care n-au avut neapărat legătură cu feminismul.”
Pentru amândouă, cinecluburile feministe au venit ca o gură de aer, locuri în care se vorbește liber și fără încrâncenare despre probleme care îi privesc pe toți și care sunt abordate mult prea rar: violență domestică, stereotipuri, roluri de gen. Uneori, la proiecțiile de filme vin și băieți și atunci discuția este mult mai animată. „Probabil au venit pentru prietenele lor, dar și așa e bine. La ultimele proiecții chiar au fost atenți, și-au dat seama că nu e ceva pueril”, spune Carla.
Au fost încurajate de succesul proiectului și doresc să-l continue, poate chiar să ducă proiecțiile de film în școlile lor. Și cel mai important, să continue dezbaterea.
