
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.
De la „Luceafărul” pe care l-a învățat pe de rost fără să-și dea seama, de plăcere, la momentul în care „Floare albastră” a ajutat-o să treacă peste pierderea mamei și apoi la „Glossa” pe care a despicat-o în patru alături de studenții din SUA. Profesoara la Pace University Cătălina Florescu atinge, de Ziua Națională a Culturii, o temă esențială: se poate pune graniță între „xenofobul și rasistul Eminescu” și opera sa lirică?
Școala 9 a vorbit cu cinci tineri transgender despre cum au fost supuși bullyingului la școală sau în studenție. Poveștile lor sunt despre durerea de a fi neînțeles și judecat de către colegi sau profesori, dar și despre speranța că empatia și o mai bună informare sunt cele mai bune arme împotriva discriminării.