Colaborator

Bianca Ceică

Bianca Ceică este pasionată de scris și de citit și îi plac poveștile pentru copii, pe care nu a încetat niciodată să le citească, dar pe care a început să le înțeleagă mult mai bine, după ce a studiat literatura pentru copii, timp de 3 ani, în cadrul unui grup coordonat de Florin Bican. 

În 2023 s-a întrebat „Cum le dau poveștile idei copiilor?” și a petrecut 6 luni ca să găsească răspunsul. Nu l-a găsit decât pe jumătate, dar cercetarea i-a dat curaj să continue să studieze mecanica ideilor și să lanseze un newsletter dedicat scrisului, poveștilor și procesului creativ. 

Archive - Ce să-ți povestesc (substack.com)

„Există o comunitate a profesorilor de română mișto, care vor să mai schimbe și să mai desțelenească lucruri.” Interviu cu scriitoarea Adina Rosetti

de Bianca Ceică Foto: Cornel Brad

Adina Rosetti este una dintre cele mai cunoscute autoare de literatură pentru copii din România. Poate ați făcut deja cunoștință cu ea prin intermediul Domnișoarei Poimâine, unul dintre personajele cele mai îndrăgite create de ea, poate că ați citit „O istorie cu gust de kiwi”, cea mai nouă carte publicată, sau poate că ați participat la unul dintre atelierele pe care le susține pe cont propriu sau alături de Asociația DeBasm.  Adina a împărtașit idei și observații despre experiența ei din lucrul cu copiii, de la școală și din cadrul atelierelor susținute și a povestit, pe larg, despre mai multe tehnici de împrietenire cu inspirația. 

26.03.2024

Interviu despre imaginație cu poeta Carmen Tiderle: Este important ca textele literare „să fie vii, să respire și să trăiască în zilele noastre”

de Bianca Ceică

Carmen Tiderle scrie poezii „cu prostii”, haioase, pe dos și adaptate copiilor de astăzi. „Trecere pentru pitoni”, „Fabrica de lipici” și, cel mai recent, „Cornute cosmonaute” sunt doar câteva dintre volumele scrise de Carmen, care adună copiii în jurul poeziilor, adesea recitate chiar de autoare. 

31.01.2024

Alte articole

Clasă

Sunt generațiile de astăzi mai sensibile? Educator parental: „Da, la nedreptatea celor din jur”

de Andreea Archip

Tinerii de azi sunt prea sensibili, este e temă predilectă atunci când se vorbește despre generații. Am provocat-o pe psihologa Diana Vijulie la o discuție despre diferențele dintre generații și despre ce înseamnă „sensibilitatea” adolescenților și tinerilor versus cea a părinților și bunicilor.

22.03.2023
Clasă

VIDEO Subiectele la matematică de la Evaluarea Națională 2022. Un profesor arată cum se rezolvă exercițiile

de Andreea Archip

Elevii de clasa a opta care au susținut astăzi proba la matematică din cadrul Evaluării Naționale au avut de rezolvat varianta cu numărul 2. Aproape 150 de mii de absolvenți au avut de rezolvat cele trei subiecte. 

16.06.2022