
A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. A învățat apoi să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea, unde a lucrat în perioada 2018 - 2024. În prezent este reporter de investigații la Snoop și reporter și editor la Școala9. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre educație, mediu, animale și schimbări climatice, precum și despre cheltuirea banilor publici. Îi place Harry Potter, are trei pisici răsfățate și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

Expertul în educație Cristian Hatu a explicat pentru Școala 9 cum nerespectarea unor reguli sociale își poate avea rădăcina în modul în care se predă matematica și în învățatul mecanic. Când elevul uită formula, cheia de înțelegere, nu mai știe să rezolve probleme care ar trebui să fie logice. „Ca o consecință a faptului că nu își mai amintesc regulile matematice, își zic: regulile astea n-au nicio logică. Or mărind cercul, asta conduce la o raportare proastă la reguli”, crede Cristian Hatu. Prin proiectele dezvoltate în cadrul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, expertul a format profesorii de fizică și chimie din țară să își schimbe modul de predare - cu creta în mână, de la tablă – și să adopte metoda investigației.
Dup-atâta vânt și ceață, a răsărit soarele, iar păpădiile au explodat în curtea școlii, pe marginea șoselelor, în spațiul verde din fața blocului, în grădina de acasă. E semn că în sfârșit primăvara a decis să revină. Dar nu doar păpădiile au explodat acum, în plină lună aprilie. Primăvara este și sezonul olimpiadelor, așa că este destul să arunci ochii peste pagina ta de Facebook ca să observi explozia de fotografii cu copii ținând în mână diploma Ministerului Educației, acordată celor care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare.
Cu o rată a violurilor alarmantă, școlile din toată Marea Britanie au luat în serios amenințarea pe care o ridică discursul misogin al lui Andrew Tate. Mamă și profesoară, Andreea Tennik a povestit pentru Școala 9 cum a reacționat școala fetelor ei după ce simpatia față de influencer s-a viralizat în rândul adolescenților, în special băieți.