
Scrie, filmează, desenează grafice și mănâncă baghete la un master de Jurnalism și Economie la Sciences Po Paris.

De la Școala de vară SOS din Prahova, internetul a păstrat în memorie în special dansurile Dianei Șoșoacă pe ritmurile piesei „Kibori”. O foarte mică parte. Școala SOS a însemnat discursuri de multe ore despre „valorile legionare” sau naționaliste și din când în când, scandări „Free Palestine”. Am fost în primele două zile la Școala de vară SOS România, organizată în Prahova, și îți spun cum a fost.
Cum ar fi dacă profesorii nu s-ar trezi în septembrie față în față pentru prima oară cu o clasă plină de elevi, cu o cancelarie pe care nu o cunoaște, cu o comunitate plină de provocări? Ce-ar fi dacă ar avea un antrenament înainte, ar merge prin comunitate, ar vorbi cu toți oamenii, cu părinții copiilor, dar și cu autoritățile? Un astfel de model implementează Teach for Romania în fiecare vară.
Mi-ar fi plăcut ca în liceu să-mi fie dirigintă profa de franceză. Pentru că era un om foarte deschis în raport cu ceilalți profesori pe care îi aveam, pentru că în orele ei, dincolo de franceză, ne spunea tot felul de lucruri despre viață. Pentru că la serenada de la finalul liceului, când am fost la ea acasă, ne-a spus ceva ce mi s-a întipărit în minte: „Să știți că în viață, indiferent de câți prieteni ai, de cât e de iubitoare familia ta și de cât de mult o iubești tu, fundamental, ești tot singur!”