
Scrie, filmează, desenează grafice și mănâncă baghete la un master de Jurnalism și Economie la Sciences Po Paris.

Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.
Eseu. Școala românească ne stinge scânteile și ne taie aripile. Ne agită în sus și-n jos până devenim amețiți, ne pune unii împotriva celorlalți într-o competiție absurdă și ne face să ne desconsiderăm atunci când greșim.
A fost un an școlar cu multe schimbări, cu treceri de la online la offline, de la pandemie la normalitate, de la pace la amenințarea războiului la granița noastră. Un an cu anxietăți, dar și cu speranță. Autoritățile promit pentru anul viitor o nouă lege a educației, digitalizare, școli moderne. Elevii și-au promis astăzi că vor prețui amintirile ultimei zile de școală, cu toce aruncate în aer sub o ploaie de șampanie și iz de vacanță.