
Scrie, filmează, desenează grafice și mănâncă baghete la un master de Jurnalism și Economie la Sciences Po Paris.

„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
Peste jumătate din copiii din România contemplă ideea de a-și construi viitorul în străinătate, din cauza lipsei de oportunități educaționale și a neîncrederii sau nemulțumirii față de condițiile de viață din România. Această statistică ar trebui să ne cutremure pe toți: de la „simpli” cetățeni, până la guvernanți. Din păcate însă, am ajuns să mă număr și eu printre ei.
În urmă cu 189 de ani, o mână de romi au evadat de la mănăstirile de pe lângă Curtea de Argeș. Sătenii i-au tăinuit. Au rămas în pădure și au crescut până au ajuns să fie 20% din populația cu drept de vot din comună. În 2023, au cerut școală gimnazială - copiii treceau șapte kilometri pădurea cu urși până în comună -, și au primit-o. În 2024, au cerut drum cu asfalt, grădiniță și apă potabilă.