
Scrie pentru DoR și decatorevista.ro de trei ani. O fascinează viața de adolescent și frizurile scurte perfecte.

Mai mulți elevi din Camerun au fost uciși în urma unui atac asupra școlii lor. Mișcarea separatistă între Camerunul anglofon și cel francofon a luat vieți nevinovate. În același timp, în altă parte a Globului, o anchetă a BBC a dezvăluit abuzurile din școlile sudaneze unde copiii erau ținuți în lanțuri și bătuți. În același timp, în Hong Kong s-a iscat o dezbatere despre rolul profesorului, după ce un cadru didactic a fost concediat fiindcă le-a vorbit elevilor despre independență.
Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?