Traducătoare „de meserie”, lingvistă din pasiune, citește până și etichetele de pe detergenți și nu înțelege o lume fără 4000 de semne pe zi.
Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.
În 2007 a pus internet prin fibră optică la școală și a început să țină cursuri de digitalizare cu profesorii. Apoi, a bătut Europa în lung și-n lat cu echipe de elevi și profesori, în schimburi de experiență. Ca să ducă mai mulți copii în afară, profesorii dormeau pe jos în școala gazdă. A digitalizat pas cu pas toate clasele. A introdus standarde de evaluare și anul trecut a avut cei mai puțini elevi din istoria unității de învățământ cu note sub 5 la Evaluarea Națională. Totul se întâmplă la Școala „Gheorghe Popovici” din comuna Apateu, Arad, care îl are manager pe Claudiu Vlad. Un director care crede că școala de la sat poate să devină la fel de competitivă ca cea de la oraș.
Înainte de pandemie, puțin peste un sfert dintre români mergeau la teatru. În ultimii doi ani, restricțiile au dus la o scădere: doar 22% au mai văzut un spectacol. Ca multe alte obiceiuri, și mersul la teatru se deprinde la vârste fragede. Ca educatoare, încerc să îi apropii pe copii de lumea scenei din care au atâtea de învățat. Astăzi, când toată lumea sărbătorește Ziua Internațională a teatrului pentru copii și tineret, vă aduc câteva argumente pentru a-i duce pe cei mici la spectacole.