Traducătoare „de meserie”, lingvistă din pasiune, citește până și etichetele de pe detergenți și nu înțelege o lume fără 4000 de semne pe zi.
O decizie din urmă cu câteva luni a Parlamentului, de a impune o limită de ore de studiu în învățământul preuniversitar – fără o analiză de impact, fără o justificare conceptuală și fără a oferi timpul necesar implementării ei – a pus Guvernul într-o situație dificilă, pe care încearcă să o rezolve din mers, cu mai puțin de o lună înainte de revenirea în activitate a cadrelor didactice.
Chris Connaughton nu spune povești. El le construiește ca pe-un spectacol de teatru din gesturi și mimică, din expresii vesele, triste, încruntate, uimite, din tonul și volumul vocii. Te duce de la „A fost odată ca niciodată…” până la finalul fericit, de parcă ai fost acolo, în mijlocul aventurii, de mână cu personajele, auzindu-l pe lup cum vorbește cu Scufița Roșie sau privind-o pe Rapunzel cum își lasă părul în jos, din turn. Chris Connaughton este actor și face educație prin teatru în grădinițe și la clasele primare. Am vorbit cu el despre cum storytelling-ul - sau arta de a povesti - îi ajută pe copii să învețe să comunice și le dezvoltă imaginația și vocabularul.
Fiindcă nu i s-au echivalat studiile, un tânăr irakian a luat-o de jos în școala românească și, acum, când are 17 ani, a ajuns în clasa a cincea. Povestea ambiției lui de a răzbi, spusă pentru Școala 9, este parcursul, în oglindă, al copiilor români care merg, alături de părinți, spre Vest, în sisteme de educație care le dau o șansă mai bună de viață. Ne uităm la Hassan și ne vedem pe noi. Astăzi, primul episod.