Traducătoare „de meserie”, lingvistă din pasiune, citește până și etichetele de pe detergenți și nu înțelege o lume fără 4000 de semne pe zi.
V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
Pentru că dedicăm luna iunie ultimului clopoțel, am făcut echipă cu patru adolescenți în ultimul an de liceu, care își vor fotografia și intervieva prietenii de generație. Aceasta este treia poveste.
În urmă cu zece ani, Daniel Funeriu, ministrul Educației de atunci, îi anunța pe absolvenții de liceu că vor fi supravegheați video la examenul de Bacalaureat. Asta cu o lună înainte. A urmat o avalanșă de huiduieli. În acele timpuri, procurorii anticorupție interveneau în timpul Bac-ului, arestau profesori și audiau elevi. Era vremea în care „examenul de maturitate” devenise „concurs național de copiat”, în care plăteam neatenția profesorilor-supraveghetori cu banii de protocol. Vă prezentăm astăzi istoria recentă a unuia dintre puținele examene pe care l-am trecut: cel al cinstei noastre.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.