
Este part-time ilustratoare, part-time profesoară la Colegiul de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești. Desenează mult și visează să deseneze și mai mult. O găsiți aici.

Editorial. De unde vine nevoia noastră de a fi premiați, obsesia pentru locul unu cu coroniță? Asta m-am întrebat când joi seară, pe 24 octombrie, pășeam pe lângă covorul roșu de la Opera Națională, unde deja veneau invitații pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024.
Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.
De la Holocaust și metodele Securității până la câștigarea drepturilor femeilor, cunoașterea episoadelor istorice despre care manualele și profesorii nu le vorbesc elevilor ar oferi o imagine mai nuanțată – și mai reală – a României.