Educație antreprenorială, educație juridică, istoria Holocaustului, sunt doar câteva dintre disciplinele recent adăugate în programa școlară, chiar de la tribuna Parlamentului. Discipline care să țină pasul cu lumea de azi. Într-o logică dihotomistă, voci din educație minimizează importanța unor discipline precum istoria sau limbile ,,moarte” care, în miezul Revoluției industriale 4.0, par a nu mai avea vreo utilitate. De ce mai învață studenții limbi clasice, dacă oricum nu îi ajută să se integreze pe noua piață a muncii? Școala 9 a discutat cu Ioana Jinga, studentă la Limbi Clasice în Iași și o avocată a studierii lor.
La prima conferință de presă organizată de Ministerul Educației din vara anului trecut, au participat 11 persoane din conducerea instituției, din care doar două femei: ministra Ligia Deca și secretara generală a instituției Ioana Lazăr. Cei șapte secretari și subsecretari de stat pe care îi are astăzi ministerul sunt bărbați. Școala 9 a întrebat despre posibilitatea ca mai multe femei să ia decizii la nivel înalt pentru cele 173.000 de cadre didactice femei, 81% din total. Ce a răspuns Ligia Deca?
Am considerat întotdeauna că școala este acea instituție care trebuie să fie înaintea vremurilor, că profesorii sunt primii care descoperă noutățile și tendințele din domeniul lor ca să poată crea competențe adevărate pentru copiii din fața lor. M-au mirat mereu studiile care spuneau că profesorii sunt categoria cea mai rezistentă la învățare, și nu doar prin țara noastră – să nu perpetuăm mitul unicității noastre absolute.