Există șapte comisii și grupuri de lucru care printre altele trebuie să rezolve problemele de inechitate din școala românească. De la toate avem documente de politici care nu ajung niciodată să fie implementate și poze cu zâmbete, perfecte în campanii electorale. Și mai avem și copii care nu au cu ce să ajungă la școală, care nu au ce să mănânce, copii veșnic uitați la marginea societății. O analiză realizată de Antonia Pup despre obsesia politicienilor de a rula cuvinte grele prin discursuri și rapoarte până le dezbracă de conținut.
Corul Madrigal a lansat în această lună, la nivel naţional, programul-campanie „Cantus Mundi pentru Ucraina”, dedicat copiilor ucraineni refugiați, pentru ca aceștia să se simtă integrați social. Cei mici vor descoperi proiecte muzicale și jocuri interactive cu ajutorul voluntarilor români. O profesoară de muzică din Focșani a creat și un ghid al voluntarului, care cuprinde exemple de jocuri cu mișcare, de sincronizare, cu percuție a corpului și cu instrumente muzicale. Până acum, 30.000 de minori au rămas în România, după ce au fugit cu familiile sau singuri din Ucraina invadată de armata rusă.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.