
Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.

Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
În Cândești-Vale, un sat dâmbovițean cu 1.170 de locuitori, o profesoară susține lecții cu drona, îi învață pe copii să colecteze deșeurile selectiv și deschide porțile școlii pentru cursuri de programare. Nouă ani, a fost și directoarea școlii gimnaziale, dar mandatul i-a expirat recent. Acum își dorește să-și îndrepte toată atenția către elevi și către proiectele educaționale inovative care să topească diferența dintre o școală de oraș și una de la țară.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.