
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Calculatoare scoase din uz primesc o viață nouă cu ajutorul angajaților de la Ateliere Fără Frontiere, adică persoane vulnerabile care cu greu și-ar găsi de lucru în altă parte. Sunt șomeri de multă vreme sau care n-au avut niciodată un loc de muncă, victime ale violenței domestice sau traficului, persoane eliberate din pușcărie sau aflate în sistemul de probațiune. Calculatoarele reparate de ei ajung la școlile sau elevii care au nevoie, iar în perioada pandemiei această nevoie a explodat. Școala 9 a mers pe fiecare verigă din acest lanț al binelui: de la ONG-ul care a donat calculatoarele până la elevii de la Școala nr. 2 din Videle care au primit un laborator de informatică funcțional.
Un profesor care are grijă „ca mediul de învățare să fie unul sigur”, care „își pune problema: am făcut bine?”, care „care face efortul să-i înțeleagă pe copii”. Sunt traducerea câtorva dintre reperele din „Profilul și standardele profesionale pentru profesori”, document menit să stea la baza formării cadrelor didactice, pus în dezbatere publică la final de iulie de Ministerul Educației. Dacă universitățile îl pun în centrul programelor lor de anul viitor, de pildă, în jurul anului 2030 vom avea acești oameni la catedră. Am discutat cu Simona Velea, coordonatoarea proiectului, despre competențele care se doresc dezvoltate la profesorii care vor învăța generațiile Z, Alpha și Beta.
Eseu. Școala românească ne stinge scânteile și ne taie aripile. Ne agită în sus și-n jos până devenim amețiți, ne pune unii împotriva celorlalți într-o competiție absurdă și ne face să ne desconsiderăm atunci când greșim.