
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Într-o oră de dialog cu Lavinia Braniște am aflat că meseria de scriitoare e reală, că Brăila nu e așa mică pe cât credeam, că „acasă” poartă în sine atâtea nuanțe și emoții și că școala și profesoratul merită mai mult.
„Promit solemn că voi crea comunități pe baza energiei verzi pentru fiecare copil, din empatie și incluziune. O să lupt împreună cu următoarele generații atât pentru planetă, dar și ca fiecare copil să aibă un viitor sustenabil.” Acesta a fost jurământul pe care Boardul Copiilor UNICEF i-a pus pe participanții la Climate Change Summit să-l spună. Am vorbit cu ei despre cum vede generația noastră schimbările climatice și educația pentru mediu.
Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.