
Este studentă în anul II la Comunicare. Caută și se caută, iar în timpul liber scrie și trăiește poezie (și nu numai).

Din cei 200 de români care pleacă anual din România, până în 3% o fac pentru studii. Unii fiindcă vor universități de top sau pentru că specializările la care visează nu există la noi, cei mai mulți doar pentru că pot. Mulți profesori le susțin și încurajează demersul. I-am provocat să dezbată tema încurajării migrației pentru studii pe Anca Petrescu, lector de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Mirabela Amarandei, director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și Simion Ilie, director adjunct în Ministerul Finanțelor, care a studiat în străinătate și a revenit în țară.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
Eram la grădiniță când am mers cu părinții mei prima oară la un protest - pentru protejarea Roșia Montană de exploatările miniere. Zece ani mai târziu am fost acolo ca voluntară, în cadrul proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană”. Două săptămâni am lucrat la diverse clădiri monument istoric împreună cu alți 20 de voluntari și am învățat să mă uit altfel la o casă veche.