Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.
În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică.
Șase studenți din Cluj au gândit o aplicație pentru copiii între 4 și 8 ani, un fel de caiet digital prin care aceștia pot să învețe să scrie, să citească și să facă, pentru început, calcule matematice simple. Soluția lor mobilă a fost desemnată câștigătoare la a patra ediție a competiției Innovators for Children, accelerator pentru start-up-urile din domeniul educației. Aceștia au câștigat o finanțare de 8.000 de euro pentru a-și dezvolta aplicația și planurile lor nu sunt deloc modeste: vor să extindă aplicația în toată lumea.