În septembrie, începe noul an școlar. E perioada aceea în care toată lumea își dă cu părerea despre starea sistemului educațional, iar eu nu voi face excepție. Dar școala nu va mai fi niciodată la fel. În fond, ne dorim să mai fie?
Elevii de la Școala gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, Maramureș, sunt prieteni cu vecinii de peste graniță, elevii din localitatea ucraineană Solotvino. Urmau să facă joi un lanț uman cu inscripții ale păcii. Dar, de dimineață, a început războiul dintre Rusia și Ucraina. Am mers la școala din Sighet, acolo unde copiii ne-au spus ce așteaptă de la noi, cei mari.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.