A trecut cu bine de-Al Doilea Război Mondial, de venirea comuniștilor la putere și de cei aproximativ 30 de miniștri ai educației și ale lor reforme, școala din Bădăcin, Sălaj, nu și-a mai deschis porțile din această toamnă. A fost construită de Iuliu Maniu acum 85 de ani, dar în ultimii mai funcționa doar cu învățământ primar. Nu mai sunt nici elevi, dar nici satul nu a reușit să-și adune voința ca să păstreze construcția în misiunea ei. La umbra marelui Maniu, o comunitate pare în continuare divizată de fantomele istoriei.
Au trecut vreo 13 ani de când părinții le-au trimis într-un centru de plasament din Galați, își amintesc Miruna și Carmen. La 17 ani, adolescentele se întreabă cum va fi viața lor după ce vor ieși din sistemul de protecție socială. În toată această perioadă, s-au întâlnit cu mama lor, care n-a fost de acord ca gemenele să fie adoptate. „Când voiam să mergem acasă vara, ne lua. Am vrut să fim acolo, nu conta că nu aveam ce mânca”, ne-a povestit Miruna în tabăra Asociației Ajungem Mari pentru adolescenții din centre. La mai multe ateliere, tinerii au învățat despre emoții, relații și cum să-și gestioneze banii.
Cum arată traseul educațional pe care îl poate urma un elev român și evoluția populației școlare din România în ultimii 20 de ani?