
Călător profesionist sub acoperire. Când spui „Teodora”, spui „ia aparatul foto și hai să mergem”.

Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.
Majoritatea elevilor se reîntorc în bănci de astăzi. Alții rămân să facă școală online și mai este o categorie care deși figurează în catalog, nu mai face niciun fel de școală. Peste 15% dintre elevii români abandonează studiile. Ca să poți să combați fenomenul, e nevoie de o intervenție complexă. Nu e suficient un cadru didactic dedicat, nu e de ajuns un mediator școlar sau un asistent social care își face treaba. E vorba despre toți împreună și în plus, de autorități locale și naționale care să creeze condiții decente de trai. Florentina Tituleac, învățătoare într-o comună dezavantajată din Brașov, a descoperit acest lucru încercând să-i țină în clasă pe toți elevii ei. În ciuda eforturilor, nu a reușit. Povestea a cinci dintre elevii pentru care mai notează în catalog doar absențe, în Școala 9.