
Călător profesionist sub acoperire. Când spui „Teodora”, spui „ia aparatul foto și hai să mergem”.

Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane ale României. În spatele operei sale se ascunde trauma asasinării tatălui său când avea 11 ani, răzvrătirea unei adolescente care după aceea și-a luat viața în propriile mâini și dorința de a trăi în prezent: de la cititul de pe un ecran în loc de cărțile „care foșnesc“ la a încuraja tinerii să spună povești așa cum simt ei. Dincolo de autoarea pe care o putem găsi pe Facebook, în librării și în manualele școlare, am încercat să cunoaștem omul.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Caiete și cărți de la 1880 încoace, globuri pământești, ascuțitori, penare, cerneală, tăblițe, numărători și calculatoare, uniforme, planșe școlare și bănci. Colecția lui Cristian Dumitru urmărește pas cu pas istoria școlii românești și se plimbă în expoziții itinerante prin toată țara.