Teodora Concită

Clasă

Ce aș fi vrut să-mi spună profesorul meu

Elevi de liceu din toată țara ne spun ce și-ar fi dorit să audă de la profesorii lor când treceau prin perioade dificile.

Cancelarie

Editorial. Ce ne îndreptățește să scriem despre praful de sub preșul educațional

De ce scriem?

De ce am ales să scriem?

Ce ne îndreptățește să scriem?

Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute. 

Așa că am decis să aducem câteva clarificări.

Laborator

„Dragă tata, sunt eu, Catinca…” Despre familia globală a copiilor care cresc fără un părinte

„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…