În ultimele două module din clasa a 12-a, elevii merg la școală doar pentru disciplinele de Bac, trei zile pe săptămână. Mai mult, pot alege cu care profesor să se pregătească, astfel că se poate întâmpla ca patru ani să fi făcut româna cu cineva și în ultimele două module să se pregătească cu altcineva. Asta se întâmplă la un liceu care anul trecut a fost pe primul loc după rezultatele la examenul maturității - 9,29 media notelor și rata de promovabilitate de 99%. Sună a utopie, dar este realitatea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din capitală care a intrat într-un program-pilot care testează alte strategii de învățare, cu aprobarea Ministerului Educației. Sunt 34 astfel de școli în toată țara.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.
Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
