Școala din Suedia, prin ochii unei familii de români. „I-am rugat să dea teme copiilor, pentru cine vrea. În timp, au luat toți teme pentru acasă”

Cu cât Andrei crește, cu atât dezbaterile cu privire la școală sunt mai aprinse în familia Popescu. În timp ce părinții școliți în România spun că „elevii trebuie să aibă teme”, Andrei spune că fix asta nu-i place, cu toate că temele la suedezi înseamnă un proiect pe săptămână, cel mult. 

Nu-i place nici că pauzele trebuie să le petreacă afară, pe orice vreme. Părinții, din contră, cred în călirea organismului.

Aura, mama, a dat flori profesorilor la început de an școlar, cum era învățată în România, chiar și după ce Andrei a refuzat să mai ducă. Tot ea i-a rugat pe profesori să le dea teme copiilor. Și în timp ce ea revenea la stilul românesc de educație, observa, împreună cu alți părinți români, cum copiii lor vorbesc suedeză și când se joacă.

Româno-suedezii

Ionuț, Aura și Andrei Popescu locuiesc în Växjö, un oraș cu mai puțin de 70 de mii de locuitori. În micul orășel se află Institutul Suedez al Emigranților, care a documentat plecarea a 20% din populația țării în SUA, la începutul secolului al XX-lea. 

În ultimul secol, Suedia a ajuns să aibă un sfert din populație cu alte origini. Printre ei, bineînțeles, și români.

Când au decis să se mute cu totul în Suedia, familia Popescu cunoștea destul de bine țara. „Asta era normalitatea pe care ne-o doream pentru copilul nostru și familia noastră.”

Ionuț, de profesie inginer mecanic, lucra deja la o companie suedeză și mutarea a venit firesc. Aura a avut ambiția să învețe repede limba – cursurile sunt oferite gratuit pentru străini - ca să aibă același job ca în România – agent de achiziții în industrie. I s-au echivalat studiile și în doi ani s-a angajat pe jobul visat.

Andrei a intrat în clasa zero. „După numai un semestru de clasa zero, el citea cursiv în suedeză, deși nu înțelegea ceea ce citește. De ziua lui, la aniversare, fiecare primește o felicitare din partea clasei. Și copiii veneau la Andrei să le citească ce scrie acolo. El citea, dar nu înțelegea, dar ceilalți înțelegeau ce le citea”, povestește Aura cum se nasc complementaritățile 

Acum cel mic este cel mai „suedez” dintre ei trei. „Noi suntem aproape de un oraș unde există o mare comunitate de medici români, cam de aceeași vârstă cu noi și cu copii de vârsta lui Andrei. Ei când se joacă vorbesc în suedeză. Le este mai ușor. Noi și glumim că pentru ei prima limbă e suedeza”, a remarcat Ionuț.

Citește și: Profesorii care îi învață pe elevi să recunoască știrile false. Când Harap-Alb e mogul de presă

O școală fără teme. Până vine o româncă

Din casa lor, așezați la masă, cu Andrei între ei, povestesc experiența lor cu școala suedeză. „Nu există teme!”, începe Ionuț. Andrei îl dezaprobă. „Ba avem!”

„Până în clasa a cincea nu ai avut teme. Nu știi ce înseamnă temele în România. Și temele care se dau, se dau de pe o săptămână pe alta”, continuă tatăl. 

Andrei este în clasa a VI-a, prima clasă de gimnaziu, și are examen național la suedeză, engleză și matematică în acest an. Rezultatele vor fi luate în considerate la liceu, care începe cu clasa a X-a.

Până la urmă, Andrei a avut teme. Și pentru asta trebuie să-i mulțumească mamei lui. „Să vă explic cum a fost cu temele”, începe Aura. „Noi venim din sistemul de învățământ din România și deja din clasa a doua am zis: teme. Ca să fie clar cu temele: școala indiferent de anul de studiu, evită să dea teme la copii, mai ales în primii ani de școală pentru că părinții copiilor poate nu sunt în stare sau nu au timpul necesar să-i ajute”, explică Aura. 

Ea a propus să li se dea totuși o foaie cu câteva exerciții, opțional. Foaia cu teme era lăsată pe masa și o lua doar cine voia. În doi-trei ani, au ajuns aproape toți să-și ia temă pentru acasă. Este una din victoriile Aurei. De care Andrei nu e prea încântat.

Foto: Înainte de pandemie, activitățile în aer liber adunau părinți și copii 

Joaca în natură, obligatorie

Ionuț: „Ei sunt pe principiul că un copil trebuie să se joace cât mai mult. Iar dacă îi dai lecții, îi iei din timpul lui de joacă.”

Aura: „Când spun joacă, înseamnă să fie în primul rând afară în aer liber. Nu contează dacă se joacă în pădure, cu niște bețe, cu niște pietre, în noroi, orice e binevenit. Da, nu dăm lecții la copil, dar copilul să meargă afară, să tragă de coaja de pe copac, să vadă ce insecte sunt acolo, să se zgârie, să se lovească și să învețe cum funcționează natura.”

Aura: „Pauzele sunt obligatoriu afară, indiferent de vreme. Suedezii au o zicală: nu există vreme nepotrivită, există haine nepotrivite. Copiii au la școală tot setul de haine pentru vreme ploioasă, iar când vine vremea rece, au și pentru zăpadă. Dar pauzele sunt obligatoriu afară din clasă.”

Ionuț: „S-a făcut inclusiv apel că indiferent cum este adus copilul la școală, să se respecte cinci minute timp de stat afară, indiferent de vreme, înainte să înceapă orele. Ca să se trezească suficient de bine ca să poată fi activ la oră.”

Andrei: „Nu-mi place că trebuie că trebuie să stau afară chiar dacă plouă foarte tare și nu putem sta înăuntru pe o bancă să vorbim. Asta nu-mi place.”

Fără impuneri multe în pandemie, mai degrabă recomandări

Suedia a fost țara-rebelă a lumii în ceea ce privește pandemia. Nu a luat măsuri stricte, nu a închis orașele. Școlile au rămas deschise. În ciuda dorinței unor părinți să îi lase pe copii să învețe de acasă, inclusiv cei doi români.

Andrei face înot și baschet. Toate competițiile s-au ținut fără public. De altfel, s-au anulat toate evenimentele cu mai mult de 50 de persoane. Și cam atât.

Aura: „Cea mai înverșunată am fost în legătură cu felul în care au manageriat situația cu COVID, restricții au fost spre deloc, recomandări câteva. Le-am spus: suntem doi părinți care lucrăm de acasă, noi putem să stăm cu copilul acasă și el să-și facă treaba de acasă. Explicația lor a fost: școala este obligatorie. Nu vă contrazic, le-am spus, școala e obligatorie, dar nimeni nu obligă copiii să se ducă la școală. Dacă tu îmi spui mie ce are de făcut, îmi iau tot angajamentul că va lucra de acasă. Dar n-a funcționat.”

Andrei: „După fiecare lecție ne zic să mergem să ne spălăm pe mâini, fiindcă mergem la masă sau afară în pauză. Și când mâncăm, suntem singuri într-o sală și doar mâncăm. Colegii mei nici nu au frică de virus, adică ei se întâlnesc după școală, merg în oraș.”

Foto: Ionuț și Auro Popescu

Profesorii nu primesc flori sau cadouri

Aura este o mamă foarte implicată. A păstrat în ADN-ul de om mare eleva conștiincioasă care locuia la doi pași de școală. „Când era nevoie de ac și ață la catalog sau orice altceva era nevoie, cineva trebuia să se ducă să aducă.” 

Amintile mamei par povestiri dintr-o altă lume pentru Andrei care are toate manualele în format digital. Mai mult, dacă are ceva de citit, poate să aleagă varianta audio și să asculte fragmentul. Lui îi place însă mai mult să citească. Aura e mulțumită că e așa, fiindcă așa își crește vocabularul în suedeză.

Andrei nu s-a supărat când mama lui insista să ducă flori în prima zi de școală profesorilor. Dar când a văzut că e singurul care face asta, a refuzat. 

„Am chinuit copilul, recunosc, sunt o mamă nebună. Am chinuit copilul un an, doi, trei. În al patrulea an, am dus eu flori. Dar el voia să fie la fel ca ceilalți copii”, râde mama lui. Unde mai pui că profesoarele nici nu înțelegeau de ce face asta. „Nici nu știau să primească florile, nu înțelegeau gestul. Ce am făcut sau ce trebuie să fac pentru asta? Am văzut că se simt inconfortabili.” Acum le duce doar o cutie cu bomboane pentru pauza de cafea, o dată pe semestru. Aura rămâne la opinia ei: „Poate o floare nu ar fi atât de rău de primit.”

Ședință cu fiecare părinte în parte

Altfel, s-au bucurat de tot ce le-a oferit școala suedeză, lui Andrei și lor, ca părinți. De pildă, toți copiii primesc o masă caldă, gratuit. Dacă părinții apelează la serviciile de afterschool, primesc micul dejun sau o gustare după-amiaza. Apoi, există discreție și se protejează imaginea fiecărui copil.

Aura: „Ședința cu părinții se face pentru fiecare copil în parte. Aici nu există să spui la comun sau să arăți cu degetul, nu. Totul se discută între părinte, copil și profesor.”

Ordinea societății încearcă să fie impusă și la școală. Astăzi, având atât de mulți imigranți, Suedia începe să caute și noi metode ca să se adapteze noilor culturi.

Citește și: Părinte educat în România, despre școala franceză: “În sistemul privat din Franța cred că e mai ieftin decât la școala publică gratuită din România”

Statul la coadă, de la mic la mare

Aura: „Pe suedezi îi învață să stea la coadă la cantină de la clasa zero. Închipuiți-vă cum stau latinii la coadă, cu temperamentul lor, și cum se adaptează. Iar profesorii nu sunt obișnuiți cu astfel de temperamente vioaie. Au linii de autoservire. Fiecare copil după ce s-a spălat pe mâini își ia farfuria, stă la rând și își așteaptă rândul. Când au terminat de mâncat, se curăță farfuriile și le duc la locul de spălat.”

Ionuț: „Statul la coadă se menține până la adulți. Prânzul în Suedia pentru angajați e la fel. Suedezii sunt foarte ordonați, stau și așteaptă rândul lor, fără să comenteze. Suedia - și am avut șansa să călătoresc mult datorită serviciului – a fost prima țară în care mi-a zâmbit pietonul pe trecerea de pietoni că l-am lăsat să treacă. Mi-au zâmbit șoferii în trafic. Asta mi s-a părut normalitate.”

Andrei: „La școala noastră nu e mereu așa. Acum nu mai stăm în rând când intrăm în sala de mese. Se întâmpla înainte ca profesorii să-i bage pe cei care stăteau în spate să ia mâncare primii.” (Aura explică rabatul de la această regulă: se face doar din cauza coronavirusului fiindcă au un timp limitat în care mulți copii trebuie să mănânce, și-i mai ordonează profesorii.)

Și reciclarea se învață la școală. De altfel, orășelul în care trăiește familia Popescu s-a autointitulat în 2017 „cel mai verde oraș al Europei”.

„La școală, mâncarea este la discreție, dar copiii sunt sfătuiți să-și pună puțin, să termine de mâncat și după aceea să se mai ducă. Asta pentru a evita să se arunce mâncare. Copilul încă din clasa zero, când primește o banană, este învățat unde trebuie aruncată acea banană. Se reciclează absolut orice, e din cultură, din tradiție”, spune Aura. „Până și gazonul pe care îl tundem se reciclează”, completează Ionuț.

„Aici se cere exact ce se dă”

Românii s-au adaptat foarte repede la noul stil de viață și la multitudinea de culturi. Ei cred că i-a ajutat faptul că sunt constănțeni și mereu au trăit într-un mix etnic și confesional. Și-au dorit totuși să își păstreze rădăcinile. De aceea, până în urmă cu un an, Andrei a făcut limba română la școală. Copiii au cursuri asigurate de limba maternă, dacă își doresc.

Altfel, Andrei vorbește română acasă și cu bunica lui, care uneori îl mai ajută și la teme, ea fiind profesioară de matematică, la pensie. Poate și pentru asta lui Andrei îi place matematica.

Învață însă altfel matematica, predată într-un alt stil, pe înțelesul copiilor.

Nu există meditații și toți elevii sunt ajutați să înțeleagă materia. „Cred că în România sunt justificate meditațiile, ai nevoie de suport. Eu am avut noroc să am o profesoară bună si am lucrat suplimentar din toate gazetele matematice. Dar era nevoie, fiindcă ce se cere în școala românească de la un copil este mult mai mult decât ce i se dă. Aici se cere exact ce se dă”, spune Ionuț.

Foto: Andrei face tot felul de activități în aer liber

Școala ideală

Andrei începe să caște după acest dialog îndelungat România – Suedia. La aceeași masă sunt două generații care au trecut prin școli total diferite. Pe final, îi întreb cum arată școala ideală pentru fiecare.

Aura: „Școala ideală presupune implicare din partea elevului, părintelui și profesorului. Ca cei trei să se implice astfel încât să ofere un drum lin copilului. Pentru ca asta să fie posibil, trebuie să fie suport și din exterior, mă refer la fonduri pe care școlile să le primească.”

Ionuț: „Pentru mine, un colectiv de colegi care să fie și prieteni ajută într-o astfel de școală ideală. Pentru că jumătate din zi ți-o petreci în colectivul respectiv, iar dacă colectivul nu te face să te simți confortabil, mersul la școală devine o povară în plus, nu mai e atractiv. Ca sistem aș tinde să cred că cel finlandez e cel mai potrivit.”

Andrei: „Școala mea ideală ar fi cu multe pauze și fără întâlniri cu părinții sau sunat la părinți. Și fără lecții opționale, dacă vrei să te duci la lecția aia OK, dacă nu, nu.”

Mâine veți citi povestea Andreei Dahlquist, profesoară de limba maternă în Suedia, și perspectiva de la catedră a sistemului educațional din țara scandinavă.