Și totuși, cum vorbim despre sex cu copiii noștri?

Și totuși, cum vorbim despre sex cu copiii noștri?

Se dă o bătălie acerbă pentru introducerea educației sexuale în școli – sau nu –, de o bună bucată de vreme. Părerile sunt împărțite, spiritele încinse. 

20.07.2020

de Mara Wagner. Ilustrație: Anastasia Andra

Există două mari tabere opuse. Una susține introducerea cât mai urgentă a unui program de educație sexuală, arătând spre cifre și statistici care ne plasează în topul țărilor cu mame adolescente și boli cu transmitere sexuală, cealaltă încearcă să prelungească inocența copiilor, susținând că a le vorbi copiilor despre sex poate duce la începerea prematură a vieții sexuale și pledând pentru un acord scris din partea părinților.

Luptele au ajuns de mult timp și la nivel înalt. Parlamentul a adoptat o lege prin care educația sexuală va putea fi predată în școli doar dacă părintele își dă acordul scris, însă aceasta a fost contestată de către Președinte, care a susținut că legea are mai multe aspecte neclare, iar din schimbarea numelui – din „educație sexuală” în „educație sanitară” – nu reiese dacă programa conține și informații în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. Momentan legea se află la CCR, urmând a fi analizată abia în septembrie. Prin urmare, bătălia continuă.

Să ne luăm însă privirile de la aceste lupte de nivel înalt și să vedem cum se descurcă părinții în tot acest timp, ce le spun ei copiilor lor despre subiectul „rușinos” atunci când cei mici ajung la vârsta întrebărilor. Amintindu-ne, în același timp, cum era pe vremea noastră, cum a reușit fiecare să afle răspuns la întrebările legate de corp și sex, întrebări pe care n-am îndrăznit să le punem, dar al căror răspuns l-am vânat și l-am găsit pe unde am putut.

Laura Frunză (fată de 11 ani și băiat de trei): Ne-a aliniat pe toate și ne-a învățat tot ce trebuie știut

Sunt una dintre persoanele care nu au avut parte de niciun fel de educație pentru sănătate acasă. Mama nu discuta cu noi așa ceva. Despre cum se fac copiii am aflat de la o colegă în clasa I, care mi-a spus că copiii ies prin găurica prin care faci pipi. Nu știu câți ani de zile mi-au trebuit să aflu că noi, fetele, avem trei orificii acolo jos și nu două, dar cu siguranță nu am aflat asta nici măcar la ora de anatomie din clasa a VII-a.

Despre menstruație am auzit de la o colegă, în gimnaziu. Ea a fost prima căreia i-a venit și probabil că mama ei a discutat cu ea acasă, pentru că a venit la școală, ne-a aliniat pe toate și ne-a învățat tot ce trebuie știut despre igiena menstruației. Evident, nu știam cum apare și de ce, dar datorită lucrurilor învățate de la Ionela, atunci când a venit momentul, am fost pregătită. Și eu, la rândul meu, am învățat-o pe sora mea.

Despre actual sexual am prins din mers, cred, probabil tot prin gimnaziu mi-am dat seama care e treaba. Nu am manifestat curiozități prea multe, dar cred că așa erau vremurile alea. Nici cu prietenele nu se discuta prea mult despre asta.

Cu fiica mea am vrut să fiu cât mai deschisă posibil. I-am povestit despre cum se fac copiii atunci când am rămas însărcinată cu fratele ei.

Am făcut-o în termeni cât mai clari, folosind cuvinte precum ovare, uter, vagin, spermatozoid, nu am dat-o după gard cu berze și denumiri populare. Apoi, mai târziu, am discutat și despre menstruație, despre sex, despre responsabilitatea alegerilor, despre presiunile sociale sau despre pozele nud sau prea sugestive. Sfatul meu pentru părinții care aleg să discute deschis cu copiii pe aceste subiecte este să nu presupună că, dacă au discutat o dată, copiii au și asimilat informația. Trebuie repetate iar și iar, în contexte diferite, adaptând de fiecare dată discuția la vârsta și capacitatea de înțelegere a copilului.

Mircea Dragoman (băiat de zece ani și fată de opt): Nu este nimic rău. Ești băiat. Vei fi bărbat.

Eu n-am auzit de educație sexuală, doar de Aufklärung, cum îi spune în germană, și asta pentru că citeam revista germană Bravo – avantajul de a urma cursurile unui liceu german. Evident, erau două lumi cu totul diferite, vorbim aici despre Germania vestică și România de dinainte de revoluție.

Părinții mei nu mi-au vorbit niciodată despre așa ceva. Și nici eu nu i-am întrebat. După revoluție a încercat un medic ginecolog să ne explice la ora de dirigenție despre sex. Era cam stângaci, a inventat el un soi de poveste, dar noi oricum știam deja mai multe din Bravo.

Apoi a sosit vremea să vorbim despre asta cu copiii noștri... Ei bine, ei au făcut baie împreună până pe la șase ani. Și era evident că sunt diferențe. Mai întâi le-a vorbit Ștefania, soția. Copiii știau deja că au fost în burtă la mami, nu îi prostiserăm cu nicio barză. Cam acum un an le-a explicat și varianta fiziologică. Au și râs, s-au și speriat puțin. Și au început să fie mai conștienți de corpul lor. Și ceva mai pudici.

Băiatul a început să mă întrebe cam acum șase luni despre ce se întâmplă cu... care uneori se face mai mare. Hormonii, i-am explicat. Destul de direct. Din când în când îmi spune că a văzut o doamnă drăguță și... Da, este normal. Sau vine seara lângă mine și îmi șoptește la ureche (este o treabă de băieți), că simte ceva dacă se atinge. Da, și asta este normal. Dar nu mai vreau să fac, zice. Dar nu o să se întâmple nimic rău, îi spun. Nu este nimic rău. Ești băiat. Vei fi bărbat. Și îmi spune că mă iubește. Și eu îl iubesc. Și un curs de educație sexuală ne-ar ajuta foarte mult. Pe toți.

Ina Ilie (doi băieți, unul de 11 ani și unul de cinci): Când mi s-a întâmplat povestea, în plină zi, la cules de roșii, m-am speriat îngrozitor

În familia mea, orice discuție despre subiectele considerate sensibile era indirectă. Niciodată nu am auzit vorbindu-se deschis despre iubire, relații fizice sau sex. În schimb, aveam la masa de seară discuții despre nașteri, sarcini extrauterine și născuți prematuri – mama era asistentă la Maternitate și așa am avut parte de un loc în primul rând la o serie întreagă de povești care mai de care mai grave și mai medicale.

Despre menstruație însă am aflat de la o colegă, la cules de roșii. Auzisem multe povești sângeroase până atunci și toate se terminau la spital. Așa că, atunci când mi s-a întâmplat mie povestea cu menstra, în plină zi, la cules de roșii, m-am speriat îngrozitor. Norocul meu a fost că nu eram prima din clasă și am fost lămurită de colege.

Pe vremea mea în familii nu se vorbea despre nimic legat de sex, era o pudoare pe care mi-e greu să o înțeleg acum. A dus la atâtea neînțelegeri, discuții, am avut în jurul meu atâtea povești despre avorturi (care ar fi putut fi prevenite ușor cu o discuție deschisă mamă-fiică), atâtea ascunzișuri, secrete.

Acum am doi băieți și încerc să răspund la orice întrebare potrivită vârstei. În timp am învățat că, dacă nu sunt pregătită sau e copilul prea mic, pot să spun: Nu acum, nu sunt pregătită să răspund la asta sau nu e pentru vârsta ta, întreabă-mă mai încolo. Dar asta se întâmplă destul de rar, pentru că mai mereu există o cale prin care să vorbesc onest cu ei. Când am simțit că nu vrea să întrebe – preadolescentul meu a început să ocolească unele discuții –, i-am luat o carte despre schimbările prin care băieții trec la pubertate.

Pudoarea e extrem de nepotrivită și periculoasă. Copiii noștri au acces la Internet și mie se pare infinit mai grav să ne trezim că sunt părinți la 14 ani sau să învețe că nu iubești destul dacă nu faci sex în grup sau mai știu eu ce, doar pentru că ni se pare deranjant cum se hlizesc când vine vorba de educație sexuală.

Gabriela Rus (fată de 19 ani și doi băieți, de 14 și patru ani): Chiar și peste haine ne desenează băieți și fete, fiecare cu organele specifice

Fiecare dintre cei trei copii ai mei a trecut prin stadiul acela în care se reprezintă prin desen alături de familia lui. Deși E. are același stil de a ne desena cum o avea fratele lui mai mare, la cei patru ani ai lui are un focus precoce spre a desena organele sexuale: chiar si peste haine ne desenează băieți și fete, fiecare cu organele specifice. L-am întrebat cum de a fost important pentru el să ne deseneze părțile intime chiar deasupra hainelor, că doar nu se văd prin pantaloni. Mi-a răspuns – cu cuvintele lui, desigur – că așa ne identificăm, băieți și fete, și este un lucru important de menționat în desen.

Nu am discutat cu el niciodată despre rușine, pentru că nu am de gând să îi inoculez vreodată sentimentul de rușine față de propriul corp sau sexualitate. Uneori are chef să poarte culori de fete sau să se uite la Shimmer & Shine pentru că e așa de glitzy-glossy și asta nu mă face să mă panichez că poate copilul o să fie gay. În majoritatea timpului e un băiețel tipic, dar uneori e cu totul altfel și e perfect așa. Cine va descoperi mai târziu că este, va fi experiența lui unică și, sper eu, frumoasă.

Poate că ceea ce am scris nu are neapărat o legătură evidentă cu educația sexuală, însă cred că ceea ce vrem și cum ne raportăm la dorință în relațiile de iubire se deprinde în copilăria timpurie din negocierile pe care le ducem cu ceilalți în a primi și oferi. În respectul pe care îl avem față de noi, respectul pe care îl primim și, în egală măsură, cel pe care îl oferim.

Misha Spiridon (fată de 12 și băiat de nouă): Tatăl pune acolo, în interiorul mamei, o sămânță din care crește un copil

Ca și ceilalți frați ai mei, mi-am luat informațiile despre sex de pe unde am putut. Părinții n-au vorbit cu noi, iar eu am încercat să nu perpetuez greșelile lor. Cred că ancestral ne este frică să comunicăm deschis, pentru ca subiectul să nu acapareze prea tare ființa copiilor.

La rândul meu, ca părinte, nu am avut nicio barză în vocabular, nudiști fiind, iar mama lor psiholog. Sunt copii făcuți din dragoste neașteptată, unde tatăl a asistat la naștere și i-ar trimite pe toți tații s-o facă. Noi adulții avem angoase, inclusiv sexuale, dar pentru copii ne dorim mai mult, vrem să crească plini de încredere și înțelegători. Dar sexul, pe cât este de frumos, pe atât de multe riscuri poate aduce, unele cu amprentă pe viață.

Copiilor le-am zis, când au întrebat, că sunt rodul unei interacțiuni de iubire între părinți, prin care tatăl pune acolo, în interiorul mamei, o sămânță din care crește un copil. Nu ne-au adresat întrebări tehnice imediat, au acceptat răspunsurile, iar detalieri au mai apărut pe măsură ce au crescut. Când a cerut mai multe informații, fiica noastră (avea atunci 11 ani) a primit cărți pe subiect.

Consider că, așa cum dăm copilului o informație despre stele, la fel trebuie să îi răspundem și când cere o informație despre sex. Nu înțeleg, când mă uit în jur, de ce educăm copiii să nu moară călcați de mașini, dar nu îi educăm să nu moară încet din cauza relațiilor greșite sexual?

Anca Ilie (două fete, de 14 și 12 ani): Am vorbit chiar și cu fiicele a două prietene

În discuțiile despre sex cu fetele mele m-a ajutat enorm cartea lui Meg Hickling, Educație sexuală pentru copii și adolescenți, pe care eu aș recomanda-o tuturor, pentru acasă sau ca manual de educație sexuală în școală! Dar cartea a apărut mai târziu, iar întrebări neașteptate pot răsări oricând și oriunde. Ca de exemplu la coadă la supermarket, pe când fata cea mare avea doi-trei ani și mi-a arătat cutiuțele de la casa de marcat: Mami, ce sunt alea? Coada a amuțit în spatele nostru, iar eu am răspuns firesc: Prezervative. Ea s-a uitat la mine, a dat din cap înțeleaptă și a spus Aha. Atât. Uneori ne facem mult prea multe griji despre cum o să perceapă sau ce-o să creadă copilul.

Fetelor mele, de câte ori m-au întrebat, le-am răspuns cu sinceritate la întrebări încă de când erau mici și le mai răspund și acum. Pentru că au în continuare curiozități, mai ales cea mare. Cea mică prinde și ea din zbor dacă e de față. Iar când poate nu am știut să le răspund, le-am cerut răgaz să mă interesez și le-am povestit mai târziu.

În familia mea, educația sexuală s-a făcut în salturi. Să nu te prind că faci prostii, că te omor cu mâna mea!, asta a fost educația sexuală pe care a primit-o mama mea de la părinții ei, fără niciun fel de explicație a ce cuprindeau prostiile. La rândul ei, mamei nu i-a fost ușor să ne povestească mie și sorei mele, însă a avut înțelepciunea să ceară sfatul unei doctorițe, care ne-a dat cărți cu explicații și poze. Erau lucrurile de bază, probabil traduse din rusă, nici nu erau neapărat pentru copii, dar măcar am avut ceva de la care să pornim. Aș putea să spun că am avut parte de o educație sexuală ca la carte, nu? :)

Personal, nu am o problemă să vorbesc cu copiii despre sex, m-am oferit și am vorbit chiar și cu fiicele a două prietene – cu acordul lor, desigur –, care nu s-au încumetat să înceapă ele discuția. Eu cred că așa cum educația financiară nu este despre bani, ci despre viață, la fel și educația sexuală nu este despre sex, ci despre sănătate, știință și siguranță.

Robert Miklos (fată de 12 ani): Mama, aici m-ai ouat tu pe mine?

Să fi avut vreo trei ani și ceva, eram cu mama în tramvai și am trecut pe lângă maternitatea unui oraș de provincie. Mama, aici m-ai ouat tu pe mine?, am întrebat în gura mare, iar mama era să leșine de râs și de rușine, în râsetele oamenilor. Întâmplarea am aflat-o din povești, pentru că nu o țin minte.

Tot trei ani și ceva avea și fetița mea când ne-a întrebat cum se fac copiii, cum am făcut-o pe ea, de unde o avem. I-am povestit, împreună cu mami, că s-a născut din iubire multă, întâi în gândurile noastre. Apoi mami și tati s-au iubit și tati a pus o sămânță cu puțica lui în păsărica lui mami. Și așa a început povestea explicațiilor care au devenit de-a lungul anilor tot mai complexe, atât în privința anatomiei, cât și a implicațiilor psihologice și de viață pe care le aduc relațiile și iubirea.

Cred că este important ca un copil, pe măsura nivelului său de înțelegere, să fie educat continuu și din acest punct de vedere, pe care eu îl consider esențial în viață. Eu m-am autoeducat, nu țin minte nicio discuție serioasă cu explicații pe măsură, în acest sens, cu părinții mei sau cu vreun profesor. Am descoperit lucrurile cu frică, la discuții cu prietenii și am aflat clar și exact cândva în liceu cum stau lucrurile. Noroc că nu a fost prea târziu.

Suntem responsabili atât ca părinți, cât și ca societate de liniștea și fericirea copiilor noștri și e important să le răspundem serios la întrebări, în orice situație. Sper ca lucrurile să se mai îmbunătățească și în România, care e o țară primitivă, cu un sistem de învățământ învechit, de multe ori incapabil să-și ajute beneficiarii.

Ioana Stăncescu (o fiică de 15 ani): Tot ceea ce nu știi e sursă de angoasă și de spaimă

Noțiunea de ciclu menstrual a ajuns cumva natural în discuțiile cu Ana mică. Cred că de la prima întrebare despre cum apar copiii, i-am povestit pe scurt despre menstruație și despre rolul ei. Barza sau alte animale cu puteri supranaturale nu și-au avut locul în familia noastră. Țin minte că avea vreo șapte-opt ani, o luasem de la școală și eram amândouă în stația lui 90, când m-a întrebat în gura mare: Dar totuși, cum apare copilul în burta mamei?

90 vine tare greu, așa că era multă lume în stație când m-am apucat să-i explic Anei pe scurt cum se formează bebelușii. Era o doamnă în vârstă lângă noi, pe bancă, și știu că a încercat să se bage în vorba noastră și să spună ceva despre o sămânță pe care o pune Doamne-Doamne în burta mamei. Mă uitam la ea și mă gândeam ce noroc au totuși copiii din ziua de azi cu toate sursele de informare pe care le au la dispoziție.

Cu fiica mea am vorbit despre sexualitate și eu, și taică-său, pe măsură ce apăreau întrebările ei. Practic, nu i-am lăsat nicio întrebare fără răspuns, dar nici nu ne-am grăbit să răspundem la întrebări pe care nu ni le pusese încă. De altfel, țin minte că ne semnala chiar ea: Nu vreau să vorbesc acum despre asta!

Eu sunt născută în 1975, într-o familie deschisă la minte, în care ciclul era ceva normal despre care puteam vorbi cu ambii părinți. Totuși, de la ciclu până la o sexualitate asumată e o cale destul de lungă, iar generația mea de femei a rămas cu multe anxietăți legate de propriul corp și de ce poate păți el, atât în timpul actului sexual, cât și în timpul perioadei de sarcină sau în timpul nașterii. Tot ceea ce nu știi e sursă de angoasă și de spaimă. E esențial să știi ce se întâmplă în corpul tău, e prima condiție către o viață bună.

De altfel, în mintea mea noțiunea de educație sexuală duce, în primul rând, la o mai bună cunoaștere a propriul corp și nu neapărat la o lecție despre sex.

Problema este că dacă nu știi cum funcționezi tu sau partenerul, viața sexuală poate să devină stresantă, incertă, o adevărată sursă de frustrare și de nefericire, de multe ori dureroasă și traumatizantă. Mama mea, care face anul ăsta 80 de ani, are o vorbă: într-un cuplu problemele pornesc de la bani sau de la sex! Uitați-vă în jur și o să vedeți că așa este.

Să fii mamă sau tată nu-i lucru ușor, constatăm mai devreme sau mai târziu o mare parte din noi. Statutul de părinte vine la pachet cu bucurii, dar și cu greutăți, iar uneori ne ia complet pe nepregătite. Ceea ce le spunem copiilor despre corp, sex, prevenție – educația sexuală, adică – rămâne în continuare o provocare pentru majoritatea dintre noi.

Mara Wagner

Editor

A absolvit Facultatea de Limbi Străine și a lucrat mulți ani în print. De curând și-a (re)descoperit pasiunea pentru predat – i se mai spune și „profa de germană”. Are copii și pisici. În timpul liber traduce și scrie cărți.

CUVINTE-CHEIE

educație sexuala parinti