Subiectele la Română de la Evaluarea Națională 2023. Elevii au trebuit să caracterizeze un personaj din opera lui Ioan Slavici „Limir-Împărat”

Subiectele la Română de la Evaluarea Națională 2023. Elevii au trebuit să caracterizeze un personaj din opera lui Ioan Slavici „Limir-Împărat”

Peste 161.500 de elevi s-au înscris pentru a susține probele Evaluării Naționale. Absolvenții de gimnaziu au susținut astăzi examenul la Limba Română care este structurat în două subiecte. Aceștia au primit la primul subiect două texte pe baza cărora au de rezolvat mai multe cerințe: „Limir-Împărat”, de Ioan Slavici și „Deșertul pentru totdeauna”, de Octavian Paler. La subiectul al doilea au trebuit să caracterizeze personajul Lia din textul de Slavici. 

19.06.2023

de Andreea Archip

Elevii au primit subiectele astăzi, 19 iunie, la ora 9.00 și au la dispoziție două ore pentru rezolvarea lor, calculate după timpul scurs cu completarea casetei de identificare și anonimizarea sa. Candidații au primit o broșură cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.

Următoarea probă este Matematica și are loc miercuri, 21 iunie.

Reguli în timpul examenului

Candidații au trebuit să aibă cu ei un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile sau altfel de aparatură electronică și nici cu alte materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc.

Tot ce au asupra lor elevii vor putea lăsa într-un spațiu de depozitare organizat de fiecare centru de examen în parte.

Dacă ulterior se găsește asupra unui elev, în sala de examen, un astfel de obiect, este considerat tentativă de fraudă și acesta este eliminat din examen, iar lucrarea sa primește nota 1

Probele sunt monitorizate audio-video.

Cum puteți sesiza o problemă

Ministerul Educației a pus la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 - 22 iunie, între orele 8:00 - 16:00).

Ca și anul trecut, în județul Dâmbovița, lucrările scrise ale candidaților sunt evaluate digitalizat. Ministerul anunțase în urmă cu o săptămână că va fi extins programul-pilot la mai multe județe, dar s-a răzgândit pe ultima sută de metri.

Când se depun contestații

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Primul an când la admitere nu se iau în calcul mediile din gimnaziu

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Andreea Archip

editor coordonator

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

CUVINTE-CHEIE

subiecte română evaluarea nationala 2023 evaluarea nationala 2023 subiecte română