Căutare

străinătate

Rezultate pentru căutarea: 'străinătate'

Lecturi suplimentare

Cancelarie

Cum să te gândești la elevul de care nu-ți place

de Andreea Archip

Compasiunea poate fi învățată și e esențială în domenii precum educația sau sănătatea, crede Timothy Harrison, profesor la Universitatea Emory din SUA. Director al unui program internațional de training al compasiunii, acesta crede că antrenarea acestui sentiment ar trebui să facă parte din formarea de bază a unui cadru didactic. Într-un dialog cu Școala9, profesorul a vorbit despre beneficiile demonstrate științific ale compasiunii de sine și față de ceilalți. 

26.08.2024
Cancelarie

Biblioteca școlară virtuală va ajunge, în septembrie, la profesori, după 13 ani

de Cristina Radu

Platforma EduLib e finalizată din iulie, dar pentru că încă e vacanță, va deveni accesibilă la începutul școlii, a transmis Ministerul Educației la solicitarea Școala 9. Biblioteca școlară virtuală este așteptată din 2011, de când a fost prevăzută în Legea anterioară a Educației.

22.08.2024
Clasă

„Vreau să mă angajez și să fiu independent”. De ce rămân studenții vara la cămin în București

de Bianca Dumbrăveanu

În jur de 1.300 de studenți, veniți din alte orașe ale țării, rămân vara în campusul Grozăvești, unde sunt cele mai multe locuri de cazare pentru cei care învață în facultățile Universității din București. Rămân în Capitală în principal pentru că au mai multe șanse să găsească un job, spun ei - își doresc să fie independenți și să capete încă de-acum experiență în muncă. Unii dintre ei mărturisesc că s-ar plictisi pentru că în orașele mai mici în care locuiesc „poți bea cafea în trei locuri, nu e nimic dinamic”.

21.08.2024