Ministrul Educației Daniel David nu vrea introducerea în școli a unei materii separate denumite „educație sexuală” pentru că este „ideologizată”. În timp ce ne ferim să vorbim despre sex și rostim cu rușine „menstruație”, „tampon” și „prezervativ”, rămânem primii în clasamentul UE la numărul de mame minore, ultimii la egalitatea de gen, și ne uităm încruntați cum se înmulțesc cazurile de infecții cu transmitere sexuală. Lansăm o discuție amplă pe tema educației sexuale, cu tot ce cuprinde ea, în noua serie REZOLVAT.
Câți tineri își aleg în timpul facultății să urmeze un modul psihopedagogic? Am întrebat cinci mari universități din țară asta. Fruntașă este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași unde aproape 40% iau în calcul și o carieră didactică. Am vrut să știm și care sunt motivațiile studenților.
OP-ED. Elevii din medii vulnerabile nu cer pomeni sau privilegii. Cer șansa de a continua școala. Bursele sociale, de reziliență și tehnologice sunt printre singurele forme reale de sprijin pentru copiii care, în ciuda sărăciei, nu renunță. Reducerea acestor burse înseamnă să întoarcem spatele exact celor care muncesc cel mai mult pentru a rămâne în educație.