Azi, la mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, școlile rămân închise pentru milioane de elevi și studenți din întreaga lume, din cauza variantei Omicron, foarte transmisibilă.
O analiză realizată de IMFblog arată că tinerii din țările în curs de dezvoltare vor avea cel mai mult de suferit. Astfel, pandemia de COVID-19 n-a făcut altceva decât să adâncească inechitățile sociale.
În țările mai sărace închiderea școlilor din cauza pandemiei s-a făcut pe o perioadă mai mare de timp, aproape dublă față de țările cu o economie mai dezvoltată. Specialiștii mai spun că nu se va încheia criza economică până când criza de sănătate nu va fi controlată peste tot, subliniază IFMBlog. De aceea, autoritățile și decidenții politici ar trebui să se concentreze pe menținerea securității sociale, serviciilor de sănătate publică și accesul la educație.
Pierderi în bani și în calitatea educației
Un sfert de an școlar au pierdut țările cu economii avansate doar în 2020 și jumătate de an cele în curs de dezvoltare, arată o estimare făcută de Monitorul fiscal al Fondului Monetar Internațional (FMI), în aprilie 2021. Un grafic publicat de FMI arată că aceste inechități între țări au persistat până în octombrie.
Tinerii care intră pe piața muncii, pe fondul recesiunii economice, se confruntă cu perspective mai proaste de angajare și salarii mai mici, așa cum s-a întâmplat și în cazul Marii Recesiuni din perioada 2007-2009. Așadar, va fi o provocare pentru absolvenți să-și găsească locuri de muncă avantajoase.
Sunt mai puțin afectați cei cu studii mai bune
Până în 2023, piața globală a muncii nu va reveni la nivelul existent înaintea pandemiei, completează imaginea generală și un nou raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), o instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite cu competență generală în materie de muncă și securitate socială, citat de dw.com.
Specialiștii spun că piața muncii a fost grav afectată de pandemie, iar procesul de recuperare va fi unul lent. Ei apreciază că, anul viitor, în evidențele oficiilor pentru ocuparea forței de muncă, vor figura 205 milioane de șomeri – o cifră net superioară celei existente în 2019, de 187 de milioane de șomeri.
De asemenea, autorii studiului subliniază faptul că pierderea masivă a locurilor de muncă a accentuat sărăcia extremă și inechitatea globală.
„Vedem o redresare puternică și perspective destul de bune pentru oamenii din țări cu venituri mari și locuri de muncă destinate specialiștilor cu înaltă calificare. Ceilalți cred că se vor afla la polul opus“, a declarat pentru DW directorul general al Organizației Internaționale a Muncii, Guy Ryder.
„Și, ca să fie și mai rău, ne așteptăm ca multe dintre locurile de muncă nou apărute să fie de o productivitate scăzută și o calitate slabă“, a adăugat el.
Foto principală: Vlad Chirea