Tinerii pot experimenta viața dinainte de internet într-un joc video

Tinerii pot experimenta viața dinainte de internet într-un joc video

O echipă formată din artiști și programatori din România și Marea Britanie au lucrat în ultimele luni la un joc video care povestește cum arăta viața dinainte de internet. Destinat în special celor născuți în epoca digitală, Life Before Internet spune povestea unei tinere deconectate de la tehnologie.

28.08.2020

Echipa a strâns povești și amintiri legate de viața în România pre-internet și le-a transformat într-un joc video care trece utilizatorul prin experiența unei zile din anul 1994. Începând cu finalul lunii august, a fost lansată o perioadă demo cu primele jocuri din seria Life Before Internet, perioadă de test în care publicul poate să încerce jocul și să ne spune ce experiență a avut. Jocurile sunt disponibile aici.

„Ce faci în joc? Rezolvi cu instrumentele de atunci probleme și aventuri care acum depind de un singur click. Familia și vecinii te fac să ratezi ultimul episod din Beverly Hills care e la TV doar duminica. Nu poți vorbi la telefonul fix din sufragerie cu prietena ta cea mai bună fără să te audă toată casa. Life before Internet reia anii de dinainte să avem mailuri și smartphone-uri și reface traseele și tempoul vieții de atunci ca să înțelegem cât și unde ne-am schimbat profund.” explică Ioana Păun, una dintre ințiatoarele proiectului. Jocurile te vor pune în fața unor situații de viață din aceea perioadă: să schimbi bani în fise pentru telefonul public, să te plimbi hai-hui prin oraș până te pierzi complet și să drămuiești ultimele poziții ale unui aparat foto cu film, să derulezi casetele audio cu creionul și, așteptând la medic, să joci Tetris ca să treacă timpul mai repede.

Proiectul este inițiativa artiștilor Ioana Păun și Sillyconductor la care s-au alăturat game designer-ul Mona Bozdog, lector în Immersive Experience Design la Universitatea Abertay în Scoția și coderul Cătălin Boitor, precum și artiștii vizuali Lucian Lupu, Adrian Cârciova, Fabiola Pascu și Irisz Kovacs. 

Munca la proiect a început cu o etapă de documentare, adresată celor care erau tineri în anii ’90-’95. Documentarea a inclus colecționarea unor fotografii și povești, obiecte de comunicare și trai specifice acelei perioade care au fost înlocuite de tehnologie bazată pe internet – pager, telefon fix, fax, scrisori, telegrame, dischete, casete, walkman, console de joc, video etc. – precum și cercetarea arhivelor acelei perioade: publicații, reviste, casete.

„Life before Internet” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii prin programul Acces Online și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Școala9

Redacția

Redacția Școala9


Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile