Tot mai citești, maică?

Tot mai citești, maică?

Florina-Irina Dima, o profesoară de română care a coordonat un volum cu impresii literare scrise de elevi, vorbește despre ce pot învăța copiii despre viață din cărți și ce libertăți își poate lua profesorul față de programa școlară.

23.07.2019

De Camelia Posea

Șaizeci de elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din București au scris în volumul Tot mai citești, maică!? despre cărțile care îi pasionează, coordonați de profesorii de Limba și literatură română Florina-Irina Dima și Adrian Săvoiu de la același liceu.

Florina-Irina Dima, 35 de ani, ne-a povestit cum i-a venit ideea acestei cărți, ce a vrut să demonstreze, dar și cum crede ea că programa școară poate fi „îndulcită”, astfel încât copiii să prindă drag de literatură și să învețe lucruri folositoare. Dima este doctor în filologie, iar în teza ei de doctorat, Lectura literară în liceu – între norma școlară și lectura privată, a propus o metodă didactică de predare bazată pe relația strânsă dintre literatură și alte arte, dar și numeroase exemple de remediere a dezinteresului liceenilor față de lectura literară utilizate în întreaga lume.


Școala9: Cum s-a născut ideea cărții Tot mai citești, maică!??

Florina-Irina Dima: Cartea este o continuare a cercetării mele doctorale, venită în urma aplicării de chestionare de lectură. Mi-am dorit să pun în practică ceea ce am aflat în cei trei ani de cercetare, și-anume ce le place tinerilor să citească. Am vorbit cu domnul profesor Adrian Săvoiu, le-am propus copiilor, am făcut o schiță și i-am prezentat doamnei director, care a fost încântată și ne-a ajutat financiar prin asociația de părinți. Totul a durat cam un an. Nu i-am grăbit pe copii pentru că mi-am dorit ca volumele pe care și le alegeau chiar să fie citite și să lucreze cu drag, nu să se simtă constrânși.

Ș9: Fiecare elev și-a ales cartea preferată? Despre ce au scris?

F.I.D: Unii au ales cartea preferată, alții au scris despre ce citeau în perioada respectivă, iar alții, despre ce i-a impresionat. Unele cărți despre care au scris au fost discutate și cu mine la clasă. La „Literatura aservită ideologiei comuniste” le-am povestit despre Li Cunxin, un balerin chinez care la vârsta de 19 ani a părăsit pentru totodeauna țara în care s-a născut. Nu a mai putut să își revadă familia, dar a cucerit publicul american și a devenit unul dintre cei mai mari balerini ai lumii. Li Cunxin și-a publicat biografia și ulterior a apărut ecranizarea Ultimul balerin al lui Mao. În carte sunt tratate mai multe teme, inclusiv relația dintre lumea occidentală și regimul comunist chinez, destinul unui tânăr care se naște într-o familie defavorizată. Copiii și-au dorit să o citească și le-a plăcut foarte tare, drept dovadă l-au căutat pe Facebook și s-au împrietenit. În prezent Li Cunxin are 58 de ani și este coregraf în Australia.

Un alt roman despre care au scris este Persepolis, un roman grafic, autobiografic, scris și desenat de Marjane Satrapi, o autoare de origine iraniană care trăiește în Franța. Prezintă tot ce se întâmplă în Iran, revoluția și viața pe care părinții ei trebuie să o trăiască într-un context social și politic efervescent; cum afectează asta destinul oamenilor și implicit viața unui copil, viitoare adolescentă nevoită să își părăsească propria țară. 

Maus este un alt roman grafic despre care am vorbit la un moment dat la clasă și care se regăsește în recenziile din Tot mai citești, maică!?. Maus este singurul roman grafic care a primit premiul Pulitzer, deci cea mai importantă distincție pe care o poate primi un roman grafic. Această carte vorbește despre experiența într-un lagăr, în Auschwitz, a unui supraviețuitor. Este scrisă de fiul supraviețuitorului, pentru tatăl său. Se cheamă Maus pentru că polonezii, evreii și germanii sunt reprezentați prin animale în acest roman grafic. Una dintre eleve este pasionată de istorie și și-a dorit să scrie despre acest roman.

Un băiat de clasa a X-a a ales o carte foarte interesantă despre spionajul rusesc și o balerină implicată care are rolul central, Vrabia roșie. Mi s-a părut foarte interesant, mai ales pentru că necesită destul de multă maturitate pentru un copil de 16 ani.

Ș9: Văzând titlurile pe care le-au ales, cum percepeți gusturile elevilor?

I.F.D: Adolescenții au tot felul de preferințe, dar în general se orientează către faptul real, în defavoarea celui ficțional. Ei tind să fie atrași de faptul biografic, pentru că vorbesc despre ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat cu adevărat în viața unor oameni care au experimentat tot felul de situații. Sunt experiențe din care tinerii au ce să învețe și care îi inspiră să treacă peste obstacole, peste greutăți. Adolescenții – și tinerii în general – se confruntă uneori cu probleme, inclusiv elevii mei; de la divorțuri ale părinților până la probleme de sănătate, certuri în familie, pierderea unuia dintre părinți, depresii pe care ei le au din diferite cauze, inclusiv suprasolicitare intelectuală. Și normal că atunci când tu citești despre un tânăr care și-a depășit limitele, asta te poate inspira să îți depășești și tu limitele și să treci peste orice obstacol pe care îl întâlnești în drumul tău. Iată cum printr-o simplă carte poți să primești lecții de viață. 

Ș9: Ce ați vrut să transmiteți prin acest volum de impresii literare și non-literare?

F.I.D: Am vrut să transmit faptul că elevii citesc. Că adulții trebuie să le dea posibilitatea tinerilor să citească ceea ce le place și nu să le îngrădească accesul la acele cărți pe care ei și le doresc.

Există preconcepția că tinerii „din ziua de azi” nu mai citesc și că stau numai cu telefonul în mână. Da, e adevărat că stau pe telefon și pe tabletă, dar pentru mulți ăsta este modul lor de a citi. Mulți preferă formatul electronic. Ei citesc altfel și altceva decât odinioară.

Nu este ceva de blamat și cred că aceste comparații nu își au rostul. Până la urmă, fiecare citește cum vrea, important este să citească.

Însuși titlul cărții are rolul de a aminti publicului larg că da, tot mai citesc și copiii, și tinerii, și că nu trebuie să încetăm niciodată să facem asta. Într-o scriere memorialistică, Călinescu povestește cum doamna care îl ținea în gazdă nu înțelegea de ce tot mai citește deși a devenit profesor și îl întreba mirată Tot mai înveți, maică?. Răspunsul acestuia a fost că nu învață, ci citește.

Ș9: Cum pot profesorii să încurajeze elevii să citească?

F.I.D: Este un subiect delicat și complex. Există două tipuri de lectură: cea școlară, care „trebuie”, și cea de plăcere, care evident că nu presupune obligație. Adolescenții au nevoie să își formeze gustul pentru lectură, iar pentru a atinge acest obiectiv, e necesar să-i vadă citind pe cei din jurul lor. Dacă eu le vorbesc cu entuziasm despre noile apariții editoriale, potrivite vârstei lor, pe care, de cele mai multe ori le citesc și eu, le pot trezi curiozitatea.

Iarăși sunt foarte atrăgătoare și textele multimodale – text multimodal însemnând orice îmbinare de text și imagine, de exemplu cărți ilustrate sau benzi desenate. Eu încerc să propun un fragment și să fac o conexiune cu tema zilei, pentru că este obligatoriu să existe o conexiune între ele. Am propus în acest sens în lucrarea mea de doctorat o metodă didactică în abordarea textului multimodal, o triplă secvențiere: mai întâi copilul audiază/vizionează materialul respectiv și notează ce simte, apoi identifică cu ajutorul profesorului elementele tehnice ce țin de imagine, sunet – de exemplu, într-un fragment de musical, identifică personaje, actori, coloana sonoră ș.a.m.d. – după care se discută despre acele elemente și se trece la o îmbinare a părții emoționale cu cea tehnică, pentru a vedea mesajul respectivului text multimodal. Totuși textele trebuie alese și în funcție de cum e clasa respectivă. Înainte să faci aceste lecții, trebuie să cunoști foarte bine clasa. Întotdeauna trebuie să aplici chestionare dacă e o clasă nouă, astfel încât să știi cum sunt copiii și ce preferințe au în general, să le cunoști cât de cât profilul psihologic. Plus că mai departe de metodele didactice utilizate, contează și cât de conectat este profesorul la noutățile multimodale, în general, căci profilul adolescentului actual este unul orientat către imagine.

Ș9: Dar în momentul de față este aplicabilă o astfel de abordare în școli?

F.I.D: Poți să faci așa ceva, pentru că text multimodal înseamnă inclusiv ecranizare de roman, înseamnă orice. Poți aplica absolut orice există. Doar că trebuie să selectezi și texte care nu sunt tradițional studiate. Programele îți permit acest lucru. În primul rând pentru că, prin planificarea pe care un profesor de Limba și literatura română o face, are posibilitatea de a alege texte care să fie impuse în epocile literare și în curentele literare respective, dar care să nu fie neapărat tradițional studiate. Există un anumit număr de texte obligatorii care să aparțină anumitor scriitori canonici, pe ani de studiu, iar acești autori sunt menționați în programele școlare, împreună cu niște epoci literare. Atâta tot. Atâta timp cât se încadrează în respectivele epoci, tu poți studia. De exemplu, la simbolism, se poate studia poezie simbolistă franceză, așa cum poți studia și muzică simfonică – se pot face conexiuni între muzica simfonică și poezia simbolistă; așa cum poți face conexiuni între pictura expresionistă, de exemplu, și poezia lui Bacovia.

 
Ș9: Cum răspund copiii la aceste conexiuni? 

F.I.D: Foarte bine. Înțeleg mai bine și rețin mai bine. Și cred că sunt profesori care fac așa ceva, dar probabil mai rar, pentru că asta înseamnă să îți pregătești tot timpul materiale.

În clasa a IX-a, programa școalară este structurată cu totul diferit față de programele celorlalți ani de studiu. Aici există câteva teme și toată materia se subsumează acelor teme. Se aleg cinci-șase teme, precum „aventura”, „cunoașterea”, „joc și joacă”, „adolescența”. Există și câteva nume de autori, dar în primul rând sunt acele teme, deci libertatea este și mai mare, pentru că la tema iubirii poți să faci inclusiv Romeo și Julieta de Shakespeare – iar aici automat nu te vei opri doar la un fragment de text, ci poți să aduci un fragment de operetă, un fragment dintr-un film, dintr-o ecranizare. Poți să aduci foarte multe elemente pe care să le analizezi cu elevii, nu doar textul clasic.

În plus, în fiecare programă pe an de studiu, deci în clasele a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a, există un capitol de studiu numit „Literatură și alte arte”, pe care ar trebui să îl studieze toți elevii și să îl predea toți profesorii, dar din păcate de multe ori se trece peste el în mod nejustificat. Cu siguranță el ar fi cel mai iubit de copii. Pur și simplu vorbești despre literatură și teatru, literatură și film. În clasa a XII-a, de exemplu, în semestrul al doilea, manualul de la Art are literatura și muzica. Acolo se propune Cantafabule, formația Phoenix, dar tu poți să propui orice altceva.

Ca profesor nu ești obligat să te limitezi la textele din manual. Poți alege orice piesă muzicală iubită de tineri sau orice coloană sonoră de film. Eu cu elevii mei am mers pe clasic, operă, dar și pe melodiile trupei Subcarpați.

Analizăm și partea literară, și partea muzicală. La operă analizăm diverse arii, cu bucățica de text și contextul în care aria respectivă este rostită. Copiii vor să citească scenariul operei, pentru că fiecare operă are la bază un text – un libret, învață ei. Legătura dintre literatură și muzică e foarte strânsă, pentru că întotdeauna în spate, pentru a transmite o emoție, se află un text. Îi înveți pe copii să meargă în străfunduri, punându-i automat și să se documenteze: despre compozitor, despre libret, despre artistul care interpretează, modul în care a fost conceput sunetul – și normal că totul devine dintr-o dată foarte interesant. 

Ș9: Ce părere au copiii despre bibliografia școlară obligatorie?

F.I.D: Eu le dau o bibliografie atipică, în general. Sigur, când vine clasa a XII-a le dau ce le trebuie pentru Bacalaureat. Lor li se pare prea stufoasă și uneori grea materia pentru Bac. Li se pare greu tot ce ține de ideologii: epoca pașoptistă, epoca junimistă, epoca modernistă și epoca tradiționalistă. De multe ori mă întreabă „De câte ori s-au dat la Bac Eugen Lovinescu și Titu Maiorescu?” Chiar dacă nu s-au dat în ultimii zece ani, nu pot să le spun să nu îi învețe. Atâta timp cât ei fac parte din programa de Bacalaureat, trebuie să îi parcurgă.

Pentru ei, lucrurile sunt neclare și pentru că nu se respectă principiul cronologic al studierii literaturii, iar în mintea lor epocile sunt toate o mare confuzie. Într-a IX-a învață pe principiu tematic, într-a X-a învață pe principiul speciilor, al genurilor literare, și abia în ciclul liceal superior se respectă principiul cronologic – prea târziu și prea puțin, părerea mea. Le-ar fi util dacă la Istoria muzicii și la Educația plastică ar studia curentele culturar-literare. Eu în liceu am învățat romantismul și clasicismul la istoria muzicii. Se așază altfel când ele sunt învățate cronologic și când programele școlare sunt sincronizate la mai multe discipline. 

Ș9: Cum văd ei operele clasice care se dau la Bacalaureat? Le plac, se identifică, le înțeleg?

F.I.D: Le înțeleg de înțeles, dar în general evită să le citească. Cele care au acțiunea desfășurată în mediul rural sunt respinse, de obicei, pentru că ei sunt rupți de spațiul rural. Sunt copii care aparțin mediului urban și greu îi poți determina să îmbrățișeze acțiunea romanului Ion, de exemplu. Plus că s-a predat atât de mult și există atât de multe glume pe seama romanului Ion pe rețelele de socializare și atât de multe discuții despre triunghiurile amoroase de acolo încât nu poți să le mai atragi atenția în sens pozitiv. Aproape că subiectul este epuizat pentru ei. În schimb, Enigma Otiliei le place; partial și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Dar din nou, profesorul are destul de multă libertate de mișcare, programa nu îi impune texte, doar niște nume de autori. Sigur că la Călinescu e comod să faci doar Enigma Otiliei, dar nu te împiedică nimeni să faci Cartea nunții, de exemplu, care, apropo, am observat că le place foarte mult. Nicio clasă la care am predat nu a respins-o. Multora dintre ei le place Maitreyi și ar prefera să învețe mai bine Maitreyi decât Ion sau Baltagul. Dar, din păcate, Eliade nu e autor canonic. 

Ș9: Ce credeți că ar fi bine să citească adolescenții, care să îi ajute să crească, să se dezvolte?

F.I.D: Ar fi bine să citească literatură universală. Să citească literatură rusă pentru că este de foarte bună calitate, să citească literatură britanică. E important să aibă această bază. Și cred că esențial ar fi ca literatura studiată în școală să nu mai fie doar română, ci automat să fie literatură comparată. Să fie literatură română și literatură universală. Să se predea curentele în ordine cronologică și în aceste curente să se discute și despre autori români, dar și despre autori străini. Nu e normal ca ei să nu studieze Shakespeare, de exemplu. Nici măcar la clasele de intensiv engleză nu se face literatură. 

Totuși copilul nu trebuie grăbit sau descurajat. Dacă unui adolescent îi place să citească Harry Potter, trebuie să îl lași să citească Harry Potter. Important este să își formeze gustul pentru lectură. Abia mai târziu vorbim și de altceva. Dacă tu îi spui de la început că Harry Potter este de slabă calitate și că mai bine nu citește nimic decât să citească așa ceva, deja ai greșit.

Ș9: Ce putem lua bun de la celelalte țări?

F.I.D: În SUA, toate cărțile pentru tineri fac parte din segmentul „literatură pentru tineri”. Există biblioteci în școală cu toate aceste volume, iar ele fac parte din curriculum. Nu văd de ce nu ar putea să existe și la noi. Iar în listele acelea de lecturi sunt sute de titluri atractive, foarte multe texte biografice, din care elevii își pot alege orice.

De asemenea, cărțile manga și noile abordări ale romanelor sunt foarte atractive. În Marea Britanie, toate cărțile clasice, inclusiv textele lui Shakespeare, există sub formă manga și sub formă grafică. Inclusiv Romeo și Julieta. Scopul acestei exprimări este să facă literatura cât mai atractivă pentru tineri. Din fericire, există și la noi un început în sensul acesta. Mihai Grăjdeanu a făcut sub formă grafică Enigma Otiliei și O scrisoare pierdută, sau mai avem basmul Făt-Frumos din Lacrimă al lui Eminescu, ilustrat original de Nura El-Sayed. Tinerii sunt foarte încântați de acest format. Eu l-am chemat pe Mihai la clasă pentru o oră-atelier unde a lucrat cu elevii pe Enigma Otiliei, cu text și imagine, și le-a plăcut foarte mult ora. Evident, vorbim de o formă mult prescurtată, dar poate este suficient cât să stârnească interesul și cât să aibă idee despre personaje, fir epic, locul și timpul acțiunii. 

Ș9: Citeam în lucrarea dvs. de doctorat că majoritatea profesorilor consideră că elevii sunt superficiali. De ce văd ei astfel lucrurile?

F.I.D: Acum depinde ce înseamnă superficialitate pentru fiecare profesor. Cred că multora li se pare că elevii nu învață suficient de mult. Cum spun copiii, „nu tocesc”.

Pentru mine, memorarea nu înseamnă prea mult. Eu cred că până la urmă important este ca elevul să înțeleagă ce citește, să-și însușească și să rămână cu un sentiment plăcut față de literatură și față de lectură în general, indiferent dacă e literară sau nu. Să știe că poate să citească orice.

Copiii nu trebuie terorizați cu textele astea pe care de fapt mulți dintre ei nici nu le citesc. Învață niște comentarii stupide din niște cărți, iar după examen le uită. Pentru ei literatura va însemna ce? „A, Ion? Care a murit că a primit o sapă în cap de la George.” Nu asta ne dorim.

În schimb, pentru alții, impresia de supercificialitate vine și din faptul că înșiși profesorii nu se adaptează la noile generații. Refuză, probabil inconștient, să se plieze, să se adapteze schimbării și faptului că aceste generații sunt altfel decât generațiile de odinioară. Dar schimbarea este permanentă, iar noi trebuie să ne adaptăm. Eu am învățat asta în timp, inclusiv de la profesori și colegi, precum domnul Adrian Săvoiu. Am învățat să iau fiecare generație ca atare.

Camelia Posea

Internă

Căutătoare de povești. Iubitoare de oameni și de mare.

CUVINTE-CHEIE

profesori carte literatură lectură

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile