Gaslighting
Lily și Ryle, cuplul din „Totul se termină cu noi” se ceartă, Lily cade pe scări și se trezește pe jos, lovită și vânătă. Soțul ei îi spune: „Te-ai împiedicat și ai căzut”.
Cum am fi putut la 15-16 ani să ne dăm seama că suntem în relații toxice? Știu azi că unul dintre marile semnale este manipularea partenerului, cunoscută ca gaslighting - informații false transmise partenerului sau partenerei ca să-i distorsioneze realitatea, ca să se îndoiască de judecata sa.
Pe când citeam „Totul se termină cu noi”, acum șapte ani, habar n-aveam că există așa ceva sau relații toxice. Relațiile erau relații, mai cu probleme, „cu năbădăi”, se spunea adesea. La fel cum auzeam și „dacă e gelos, te iubește”.
Sufeream însă că iubitul meu mă compara mereu cu alte fete, dar mă chinuia mai tare gândul la ce ar zice mama și colegii dacă m-aș despărți de el.
În film, când Lily cade pe scări, cadrele sunt în ceață și pe repede-înainte, ca să pară că totul a fost un accident nevinovat într-o clipă în care tensiunea putea fi tăiată cu un cuțit. Ceața e a protagonistei, dar și a privitorului din sala de cinema.
După despărțire, peste „cadrele” din amintirile lui Lily vine claritatea: Ryle a împins-o pe scări. „Ți se ia vălul de pe ochi”, se spune. Așa că azi, scenele din adolescența mea se derulează clar.
Cel mai mărunt băiat care a trăit până atunci
Era septembrie 2017, prima zi de școală. Hainele abia cumpărate erau scoase din dulap și ghiozdanele care încă miroseau a cauciuc nou erau luate în spate. Era primul meu an de liceu. Îmbrăcată cu o cămașă albă, călcată de bunica, cu o pereche de blugi negri nepurtați până atunci și o clamă roz în păr. Veneam după o clasa a opta care m-a chinuit, așa că eram entuziasmată să încep un capitol proaspăt.
După deschiderea oficială a noului an, am fugit cu viitoarea mea colegă de bancă spre sala de clasă pentru a ne revendica banca mult dorită - ultima de la geam. Ne-am dat sufletul pe scările aglomerate, dar când am ajuns în clasă, doi colegi deja stăteau în banca noastră. Ne-au indicat-o ca liberă pe cea din fața lor.
Îmbufnarea mi-a trecut când am dat ochi în ochi cu băiatul care stătea în rând cu mine: ochii mari, negri, părul brunet și un zâmbet cu un strop de „je ne sais quoi”.
În șase luni de la începerea școlii, deveneam iubiți și am rămas împreună. Ca în orice poveste demnă de un romcom adevărat, totul a decurs bine la început, ne înțelegeam, mama mea severă îl plăcea foarte mult, colegii ne vedeau ca pe un cuplu solid, chiar trăiam cu impresia că ceea ce până atunci citisem în cărțile de dragoste devenise realitate.
Dacă ar fi să pun azi pe muzică toată perioada, cea mai potrivită melodie e „The Smallest Man Who Ever Lived” a lui Taylor Swift. La acel moment însă, eu m-am simțit cea mai măruntă persoană din lume.
Din clasa a zecea, nu mai aveam voie să dau niciun mesaj pe grupul clasei, îmi spunea că „nu mă suporta nimeni”, așa că orice mesaj trebuia aprobat de el mai întâi și apoi trimis mai departe. Colegele începuseră să observe schimbări la mine, așa că m-au luat deoparte și m-au întrebat dacă sunt bine. „Normal că sunt! Totul e bine”, răspundeam senină de fiecare dată.
Aveam un grup de prieteni format dintr-un alt coleg de al nostru și alte două fete. Una dintre ele a ajuns prietena mea cea mai bună, tot timpul liber îl petreceam amândouă, în agonia și extazul adolescenței.
Prietenul meu făcea remarci de genul: „uite ce mers frumos are X, tu mergi ca un pinguin”, „uite ce sâni are Y, i-am și pus mâna pe unul din greșeală”, „de ce nu ești și tu ca alte fete, să vrei ceva? Uite-le pe astea cum arată pe net!”. Și încrederea în mine se devora încet.
Toxic
„Putere, control și lipsa de respect. Neoferire de timp pentru a-ți înțelege partenerul, nevoile lui, comportamentul nepăsător și afișarea unei lipse de respect la adresa acestuia.” Așa sunt definite în Medical News Today relații toxice.
Iar asta poate duce la depresie, anxietate, insomnie, PTSD (sindromul de stres posttraumatic), declin cognitiv. Limita de la toxic la abuziv este una fină, mai spun experții.
Mi-ar fi plăcut să zic că la 17 ani, când începeam să mă maturizez încet-încet, am conștientizat unele lucruri și asta a dus la finalul relației. Am avut prietene care mi-au spus după despărțirea cu el că îl priveam „ca pe Dumnezeu”, de parcă nu exista nimeni altcineva. Și așa era. Îmi știrbise încrederea în mine prea mult ca să mai cred că altcineva m-ar iubi cu adevărat. Plângeam când știam că trebuia să vină în vizită, dar nu spuneam la nimeni. Am practicat tenis 12 ani pentru că tata își dorise și ajunsese să îmi placă. M-am lăsat la 16 ani pentru că el râdea de mine și mă făcea să mă simt vinovată că eram la antrenamente când el voia să vină la mine.
În ultimele clase de liceu, el a început să se apropie de cea care-mi devenise cea mai bună prietenă. O mângâiere pe păr, o glumă doar de ei știută, până a ajuns să-mi spună: „dacă nu existai tu, eu eram cu ea”. Pe 15 aprilie 2021, el a pus punct relației noastre. Obișnuință, plictiseală, toate motivele spuse în orice film sau carte cheesy.
Prietena mea care la început mi-a fost alături, a devenit curând tot mai rece. El a postat o poză cu altă fată căreia nu i se vedea fața. I-am trimis-o amicei mele. O săptămână mai târziu am aflat că era chiar ea fata misterioasă din poză. Am fost furioasă și dezamăgită, însă atunci am realizat cât de toxici fuseseră ultimii ani și că acum trebuia să mă vindec de otravă.
Au trecut trei ani de la despărțire, trei ani de când ei sunt împreună și nu am mai vorbit de atunci.
Iubiri care rănesc și care vindecă
Dar povestea mea nu e singulară. Isa* a avut două relații serioase în cei 23 de ani ai săi. După o despărțire la 16 ani, care i-a consumat toată vara cu postări motivaționale pe Facebook, melodii triste și amintiri cu acel băiat, mama ei i-a propus: „Hai măi mamă, lasă plânsul! Uite, am o colegă la muncă care are un băiat foarte de treabă, nu vrei să-l cunoști?”
A doua ei relație a fost cu acel băiat pețit. Șase luni. El o obliga să posteze poze împreună pentru a ști lumea că este luată. Și viața lor sexuală i-a adus suferință și multe nesiguranțe, spune azi că „a forțat-o să facă lucruri pe care nu și le dorea”.
Isa a luat decizia să se despartă. „Dacă ar fi să mă întorc la acel moment, nu aș mai proceda la fel. Aș fi refuzat din prima ce mi-a impus să fac. Acum realizez că a fost o mare greșeală…”, spune ea șapte ani mai târziu.
Sara* a avut trei relații serioase, însă cea de-a doua a afectat-o cel mai mult. Fostul ei iubit era mai mare cu doi ani, învățau la același liceu. Au avut o relație de aproximativ doi ani, însă problemele și gaslightul au apărut atunci când el a plecat la facultate. O evita, punea pe rețelele sociale doar poze cu el singur, sub pretextul că „nu voia să vadă profesorii ce face el”, își ascundea mesajele. Sara mi-a arătat o convorbire veche între ei doi, din 2022 în care au planificat să se vadă, el nu a apărut și apoi i-a zis că iese cu băieții, ca și cum discuția cu ea nu a existat.
Când Sara a avut un accident de mașină și l-a sunat să-i spună, el a „tratat-o ca pe o glumă. Nu mă lua deloc în serios.” Îi dădea semnale care îi aduceau confuzie, chiar cu o lună înainte de a se despărți, el i-a trimis flori. Ca apoi să dispară din senin: „Am fost în carantină la un moment dat”, spune Sara, „și i-am arătat că am făcut pe geamul camerei mele o inimă din post-ituri pentru el și a zis că vine să mă vadă măcar puțin, prin fereastră. L-am așteptat trei ore degeaba.”
S-au despărțit într-un final. Nu exista loc de „nu” în fața presiunii. Acum, Sara este într-o relație fericită alături de o persoană care o iubește curat și liniștit, iar când vine vorba de fostele relații spune de la siguranța prezentului: „Morții cu morții și vii cu vii.”
Cum diferențiem relațiile toxice de abuzul domestic?
Ne refugiem în învățat, în cărți sau Netflix, ne vindecăm sau ne afundăm în alte relații. Unii merg la terapie și încep să înțeleagă linia fină între un comportament toxic și unul abuziv. Psihoterapeuta Silvia Guță Ciubotaru coordonează proiectul „In a Relationship” al Fundația Friends for Friends, înființat în 2016 cu scopul prevenirii violenței în cuplu sau în grupuri sociale.
„O relație toxică te face să te simți rău în diverse feluri: fie că e rușine, frică, vinovăție, senzație de presiune constantă, discomfort...”, a explicat psihoterapeuta almaganul de sentimente care definesc o situație toxică.
Multe dintre adolescentele cu care Silvia a discutat, aflate în astfel de relații, nu au recunoscut comportamentele toxice din timp și cele mai multe dintre ele nu văd disfuncționalitatea. „Chiar dacă nu știm de la început ce nu merge bine în relație, putem să ne uităm atent la anumite comportamente care presupun încălcarea granițelor personale.”
În marea majoritate a cazurilor femeile sunt cele care devin victimele unor abuzuri psihologice sau fizice, însă Silvia susține că această prejudecată creează un conflict social deoarece, în unele situații, și partenerele devin agresoare. „Indiferent de gen, și fetele și băieții sunt predispuși să fie victime ale abuzurilor relaționare de orice tip, mai ales dacă sunt mai puțin informați. Copiii sunt cei mai vulnerabili”, spune ea.
Tinerii au nevoie de repere, de persoane adulte care să-i îndrume și să vorbească cu ei despre astfel de subiecte.
„Cu toții folosim forme de abuz mai subtile, pentru a obține ceea ce este în interesul nostru, ca să ieșim din situații care sunt complicate. Genul acesta de comportamente nu le numim toxice, ci decizii grele pe care trebuie să le facem, ca să nu pierdem controlul.”
Nu există o structură de bază a relațiilor sănătoase versus cele toxice după care tinerii să se poată ghida atunci când ajung într-un cuplu sau într-un grup social. Tinerii pot doar să adune experiențe desprinse din jurul lor, de acasă, din media sau de la școală, spune psihoterapeuta. Relațiile au fost și sunt mereu complicate, nuanțate, nu există doar alb sau negru și de aceea ajungem într-o zonă gri în care punem la îndoială ceea ce știm despre toxicitate. Este greu de recunoscut un comportament dăunător, însă Silvia spune că „dacă o relație se simte de la început rea și nepotrivită, atunci avem de-a face cu un red flag.”
Anul trecut au fost raportate peste 2.000 de cazuri de abuz emoțional, majoritatea victimelor fiind femei. În total, în 2023 au fost peste 57 de mii de plângeri de violență domestică și aproximativ 300 de violuri între membrii familiei, partener/fost partener, potrivit publicației PressOne.
„Trăiesc cu impresia că așa este normal”
Relațiile toxice au la bază manipulare și știrbirea încrederii în sine încetul cu încetul prin aruncarea unor comentarii jignitoare sub formă de glumă. Așadar, o remarcă precum „ce urâtă ești!”, urmată de „hai, dar de ce te superi așa?” afectează mult judecata și principiile de viață ale unei persoane, dă numai un exemplu psihoterapeuta Silvia Guță.
„Este foarte greu să nu te lași influențat de ceea ce trăiești, pentru că până la urmă devine baza experiențelor tale. Trebuie să învățăm din relațiile din trecut, oricare ar fi acela, deoarece o astfel de situație ne va modela, fie că ne dăm seama, fie că nu.”
Poveștile vindecă întotdeauna și de aceea Silvia încurajează persoanele care tocmai au ieșit din astfel de relații sau încă le este frică să iasă dintr-una că niciodată nu sunt singure. „Primul pas este să realizăm că există o problemă și că avem nevoie de ajutor. Există o gamă largă de specialiști în sănătate mintală ce pot ajuta tinerii și nu numai.”
De asemenea, elevii și studenții beneficiază de 10 ore de ședințe de terapie decontate prin intermediul cardului de sănătate. Adolescenții și studenții își pot alege specialiști care să-i ajute, pe gratis, să înceapă drumul spre vindecare.
Renașterea după o relație toxică
Au trecut trei ani de la acea despărțire și șapte de când l-am cunoscut pe acel băiat, care acum în mintea mea este foarte mărunt. Mult timp după ce ne-am separat am simțit furie și dorința de a primi o explicație fie de la el, fie de la prietena mea cea mai bună. M-am gândit că asta m-ar ajuta să închei capitolul și să mă declar vindecată. În realitate, doar eu am putut pune stop acelei bucăți din viața mea. Există momente în care, inconștient, aduc comportamente neplăcute în relația mea actuală pentru că eu cred că așa e bine. Reușesc însă să le identific.
„Totul se termină cu noi.” Așa i-a zis Lily fetiței sale în film. Relația aceea violentă s-a terminat cu ea. Lily a avut parte de liniște la finalul cărții și a filmului alături de băiatul care a așteptat-o din copilărie.
Azi nu mă mai simt cea mai măruntă fată din lume. Dar i-am tot auzit dezaprobarea mult timp de fiecare dată când purtam ceva ce știam că nu i-ar fi plăcut sau vorbeam prea tare. M-am frânt, m-am zgâriat în timp ce adunam piesele și acum sunt aici, să vă zic povestea mea care, poate, va schimba traseul altor povești.
*numele marcate astfel au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor respective.
