Ce rute educaționale poate alege un absolvent al clasei a opta? Ce se întâmplă când termini un liceu profesional? Și ce alternative are un elev când nu vrea să meargă la facultate? Am întocmit un grafic interactiv, în care pot fi urmărite rutele educaționale începând cu educația timpurie și până la facultate, iar în el am inclus și posibilitățile în care elevii pot dobândi certificate de competență.
Apoi am pus laolaltă cifrele colectate de Institutul Național de Statistică pentru populația școlarizată*, raportându-ne și la populația totală pe anumite categorii de vârstă, iar evoluția poate fi urmărită pe parcursul ultimilor 22 de ani. Din 1995 și până în 2017, populația cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani a scăzut cu peste două milioane de oameni, iar populația școlară cuprinsă în aceeași categorie de vârstă a scăzut cu aproximativ un milion și jumătate.
În cazul primului grafic, anumite categorii de vârstă cuprind populație școlară în alte cicluri de învățământ decât s-ar încadra în intervalul standard. De exemplu, în cazul elevilor de 6 ani, cea mai mare parte a lor este înscrisă în învățământul primar, însă rămân aproximativ 14% care fac încă parte din învățământul preșcolar. Același lucru se întâmplă în cazul elevilor de 11 ani, unde tot în jur de 14% rămân încadrați la învățământul primar. În cazul vârstelor de 15 și 16 ani, o parte a elevilor sunt încadrați la învățământul gimnazial, iar restul la învățământ profesional și liceal.