Terapeuți și voluntari, toți trec printr-o traumă indirectă când îi ajută pe oamenii afectați fizic și psihic de un eveniment dramatic precum războiul. Cei care îi ajută pe supraviețuitorii unei traume pot ajunge la burnout din pricina implicării emoționale, arată Societatea Internațională pentru Studiul Stresului Traumatic, asociație cu sediul la Chicago care a realizat și o broșură despre subiect.
Petruț Dinu, psihoterapeut în formare și masterand în psihotraumatologie, adică în cercetarea și tratarea traumei psihologice, de exemplu, a stresului post-traumatic (PTSD), a explicat pentru Școala 9, într-un cabinet cu fotolii verzi și nuanțe de pădure, ce înseamnă „trauma salvatorului”.
Mulți adolescenți români afirmă că, deși nu au rude sau prieteni în Ucraina, războiul le-a afectat semnificativ starea de spirit, motivația de a învăța și de a socializa. Cum poate fi explicată starea lor?
Anxietatea - neliniștea, tensiunea, frica, îngrijorarea - poate fi asociată, metaforic, cu imaginea unui braț care te strânge de gât. Simți că nu mai ai aer și vrei să strigi: „Ajutor!”. Anxietatea poate să fie și este, adesea, o consecință a unei traume. Iar războiul din Ucraina se caracterizează printr-un potențial traumatic ridicat. Prin traumă înțelegem ceea ce se întâmplă cu persoana ca urmare a unui eveniment.
Este vorba despre reacții, transformări, strategii de coping (strategii conștiente sau inconștiente utilizate pentru a reduce emoțiile neplăcute, n.r.), dar și despre un posibil impact major la nivelul identității personale: „Cine am devenit ca urmare a traumei pe care am trăit-o? Mai pot afirma că sunt același? Ce spune această experiență despre umanitate ca atare?”. Inevitabil, o traumă fracturează coerența poveștii de viață.
Narațiunea pe care o relatăm despre noi înșine este străfulgerată de un dezechilibru fundamental. Mare parte din tratamentul traumei înseamnă restabilirea stării de homeostazie. Cu alte cuvinte, să revii și să te menții pe linia de plutire, chiar dacă mai dificil, asemenea câinelui din pictura lui Goya, care încearcă să rămână la suprafață, printre valuri. Un astfel de efort produce starea de anxietate, cu toată constelația sa de trăiri, gânduri și reacții corporale.
Adolescenții sunt predispuși la anxietate din cauza vulnerabilității lor specifice. Perioada de tranziție de la stadiul de copil la cel de adult, procesele anatomice intense, încercarea de a compatibiliza propriile nevoi cu cerințele celor din jur și căutarea de sine pot să genereze stări anxioase de intensități diferite. Astfel, nu este de mirare că un război de o asemenea anvergură le-a generat anxietatea. Asemenea celorlalte emoții, frica a apărut ca să ne ajute să ne adaptăm și, de aceea, are avantajele ei.
Care sunt acele avantaje?
Ea creează o distanță între mine și amenințare, ajutându-mă să observ pericolul și să țin cont de el. Declanșează un instinct ancestral de supraviețuire. Nu este necesar ca cineva cunoscut să fie implicat în conflict pentru a trăi drama acestuia. Este vorba despre oameni care mor, care fug din calea bombardamentelor, din fața unui pericol care le depășește puterile. Celălalt este om, la fel ca mine, este de ajuns ca să trăim împreună o dramă a umanității.
Și empatia poate fi moderată
Care ar fi atitudinea emoțională potrivită cu care un adolescent român ar putea să se raporteze la război?
Atitudinea recomandată în cazul anxietății, dar și pentru sănătatea psihică în general este căutarea stării de echilibru. Orice problemă psihologică poate fi analizată în termeni de lipsă sau exces. În contextul actual, starea de echilibru poate fi una de implicare detașată sau de empatizare gradată. În cazurile în care anxietatea devine foarte puternică și afectează nivelul de funcționare, este recomandat să se apeleze la psihoterapie.
Mulți adolescenți se implică direct, ca voluntari, în primirea și ghidarea refugiaților. Există riscuri emoționale în cazul lor, luând în considerare suferința și teama cu care iau contact?
Gestul de a-i ajuta pe ceilalți este de admirat și reprezintă o resursă importantă, pentru că ne reorientează atenția de la propria teamă la nevoile celuilalt. Astfel, compasiunea contrabalansează frica. Există, însă, și riscuri emoționale; specialiștii în psihotraumatologie vorbesc despre trauma salvatorului.
Este des întâlnită în cazul membrilor echipajelor de salvare sau de intervenție în caz de urgență, medicilor, psihoterapeuților sau polițiștilor. Aceștia asistă la evenimente cu un potențial uriaș de traumatizare, cum sunt abuzurile minorilor. Sunt martorii unor întâmplări care generează stres intens sau sunt implicați în activități care îi pun și pe ei în pericol. De asemenea, pot trăi durerile victimelor ca și cum ar fi ale lor.
Astfel, această categorie profesională a „salvatorilor” se află într-o categorie de risc continuu pentru traumatizare psihică. Pot intra în stări de oboseală foarte intensă, burnout, ca urmare a expunerii la stres și sunt mai vulnerabili în fața depresiei. De aceea, pot avea nevoie de sprijin de specialitate. Voluntarii se încadrează în această dinamică psihologică, întrucât și ei sunt salvatori.
Este vital ca, în contexte de stres ridicat, să poată discerne între emoțiile victimei și propriile stări emoționale. De asemenea, să nu se identifice prea puternic cu acestea. Este nevoie să păstreze o stare de empatie gradată. Putem avea grijă de ceilalți doar dacă avem grijă și de noi.
Cum îi pot ajuta părinții pe adolescenți să depășească mai ușor panica și nesiguranța pe care le-a adus războiul?
În primul rând, părinții au datoria de a avea grijă de ei înșiși, ca să poată avea grijă de copiii lor. Un părinte care nu se află în contact cu emoțiile sale nu va putea să răspundă adecvat nevoilor copilului său, oricât va încerca. Nu va putea să-l vadă și să-l asculte cu adevărat.
Un ghid pentru echilibrul emoțional în contextul războiului:
- Să ne normalizăm stările interioare. Este firesc ca, într-un astfel de context, să simțim tensiune și emoții intense. Nu te judeca pentru aceste lucruri și nu fi prea dur cu tine.
- Să ne mutăm atenția de la „acolo și atunci” la „aici și acum”. De exemplu, a ne reorienta de la: „Este război în Ucraina” la „Astăzi, în România, suntem în siguranță”.
- Să ne recadrăm cognitiv. Să înțelegem natura anxietății, mecanismul ei neurobiologic (anxietatea ne duce în creierul reptilian, care se ocupă de supraviețuire) și endocrinologic (secreții crescute de cortizol și adrenalină, care au rolul de a mobiliza organismul pentru principalele reacții în fața pericolului: fugă sau luptă). Să înțelegem motivele apariției anxietății și, mai ales, beneficiile ei, faptul că apare pentru a ne ajuta să avem în vedere pericolul și să ne ferim din calea lui.
- Să ne analizăm gândurile iraționale. De exemplu: „Voi muri curând”, „Lumea se va sfârși”, „Toți cei dragi mie vor muri”, „Blocul meu/Casa mea va exploda”, „Copiii mei sunt în pericol”. Este indicat să le sesizăm atunci când apar și să le confruntăm cu realitatea, care le poate infirma și dizolva.
- Să ne exersăm postura de observator. „Îmi văd, recunosc și accept frica/anxietatea. Sunt mai presus de frica/anxietatea mea, căci eu nu mă identific nici cu gândurile, nici cu emoțiile mele”. Un astfel de exercițiu ajută pentru mutarea activității neuronale dinspre creierul reptilian spre neocortex, având, astfel, rol de reglare. O altă metodă utilă este aceea de a ne imagina anxietatea ca pe un personaj și a reuși să îl privim ca fiind în afara noastră.
- Să ne creștem inteligența emoțională. Există o corelație pozitivă între o inteligență emoțională crescută și un management al anxietății eficient. În privința lucrului cu emoțiile, putem urma modelul definit de Marc Brackett prin metoda R.U.L.E.R.: Recunoaștere, Înțelegere, Numire, Exprimare și Reglare. Ar fi indicat să acordăm o atenție sporită verbalizării emoțiilor. Totodată, să înțelegem relația de determinare reciprocă dintre gânduri și emoții și să învățăm cum să ne ameliorăm stările emoționale prin schimbarea gândirii. Este important să lăsăm emoțiile să curgă, nu să le blocăm.
Să rămânem în contact cu corpul. Este o modalitate de a evita disocierea care apare adesea în contextele traumatice. Putem realiza conexiunea prin exerciții de grounding, de înrădăcinare: așezându-ne tălpile pe podea, împingem și simțim podeaua sub tălpi, dându-ne seama că suntem susținuți și stabilizați. O altă modalitate este mutarea graduală a atenției, în timpul respirației, de la creștet spre tălpi.
- Să realizăm tehnici de respirație. Acestea ajută la ventilarea emoțiilor, oxigenarea creierului, restabilirea ritmului cardiac. O tehnică de respirație foarte utilă este „respirația pătrată”: inspirăm pe nări, numărând în minte „1,2,3,4”, suntem atenți ca aerul să coboare în abdomen, păstrăm aerul tot pentru patru timpi, apoi expirăm pe gură în patru timpi și apoi așteptăm încă patru timpi. O putem relua de câte ori avem nevoie.
- Să petrecem timp de calitate cu cei dragi. Poate fi vorba de părinți, copii, bunici, parteneri, soți, prieteni, colegi, profesori, părintele duhovnic.
- Odihna este foarte importantă. Un program de somn echilibrat ne poate conferi vitalitatea de care avem nevoie pentru ziua următoare.
- Ne poate ajuta să menținem o dietă echilibrată și diversificată.
- Este indicat să ne ținem departe de avalanșa de informații, uneori contradictorii, din mass-media. Putem căuta să fim informați, dar nu agasați.
- Putem oferi ajutor celor care au nevoie, fără să uităm de noi înșine.
- Este recomandat să ne înarmăm cu multă răbdare. Avem nevoie de timp pentru a aduce schimbări în stările noastre interioare și a ne îmbunătăți, astfel, calitatea vieții.
Foto principală: Vlad Chirea
