Tricourile roșii

Tricourile roșii

Elevii unei clase de a VIII-a din București au serbat încheierea gimnaziului cu discursuri despre mâncare, lacrimi de despărțire și o horă moldovenească.

20.06.2019

De Camelia Posea, fotografii de Teodora Concită

„Eu vreau să spun că sunt foarte mândră că v-am întâlnit și că am petrecut acești opt ani împreună. Am multe amintiri frumoase pe care nu o să le uit niciodată: petrecerea dintr-a III-a când am cântat în franceză, tangoul cu Denis de la banchet, Ștef când era mic și se credea Spider-Man, Puf când m-a făcut enervantă pentru că îl gâdilam continuu și m-a sunat mama lui să își ceară foarte multe scuze…” Așa își începe Alexandra Jugănaru, o fată de 14 ani cu ochi căprui și zâmbet larg, discursul prin care își ia rămas bun de la colegii de Generală.

Ne aflăm în clasa a VIII-a C din Școala Generală Nr. 66 din București, la „Ultimul clopoțel” – o oră de dirigenție festivă organizată în cinstea absolvirii. Alexandra este unul din cei 26 de elevi care se pregătesc de încheierea gimnaziului. Poartă cu toții tricouri roșii pe care și le-au umplut cu „baftă la liceu” și „succes în viață”. Roșu este culoarea clasei lor, celelalte clase au tricouri galbene, verzi și albastre.

Diriginta Daniela Ratcu îi strigă pe rând, în ordine alfabetică, iar ei se ridică să spună câteva cuvinte despre ce a însemnat Generala pentru ei. Inițial profesoara propusese să spună fiecare unde se vede peste 10-15 ani, dar și-a dat seama că este complicat să îți imaginezi parcursul vieții când tu de-abia ți-ai făcut buletinul.

Pe sub tricoul roșu pentru semnături, Alexandra are un tricou negru și o pereche de pantaloni albi, cu dungulițe. Are părul lung, lăsat liber, și poartă foarte puțin rimel și luciu de buze. S-a încălțat cu balerini simpli, din lac. „Colegele mele și-au luat rochii și tocuri pentru că o să mergem să facem poze după festivitate. Eu am vrut să mă simt confortabil, m-am îmbrăcat lejer.” Lejeritatea, așa cum îi spune ea, este unul dintre lucrurile pe care le apreciază în clasa ei. Nu au fost dintotdeauna cel mai unit colectiv, dar s-au apropiat suficient de mult încât să își permită să se comporte natural, să cânte când au chef, să țipe, să râdă zgomotos. „Aș putea să vin și în pijamale și tot nu m-ar critica nimeni. Ne-am obișnuit unii cu alții”, mai spune ea. Îi este teamă că la liceu va fi altfel. Probabil o să treacă ceva timp până să se cunoască cu viitorii colegi și să lege prietenii. Recunoaște, totuși, că este curioasă și chiar un pic nerăbdătoare să înceapă clasa a IX-a. A auzit de la cei mai mari că liceul e cea mai frumoasă perioadă a vieții, că este o experiență de neegalat. Se bucură că a venit și rândul ei.

Alexandra, sau Alexuța cum îi spun colegii, vorbește mereu cu zâmbetul pe buze și transmite din energia ei pozitivă și celorlalți. Când un coleg este trist ea este cea care reușește să îi ridice moralul cu o îmbrățișare, o melodie amuzantă sau un „Îți mai aduce aminte când…?”. În ultima oră, profesoara de geografie, Anca Badea, i-a spus că bunătatea este atuul ei și să nu își piardă niciodată optimismul.

Când am întrebat-o dacă îi pare rău că pleacă din 66 mi-a răspuns „și da, și nu”. Pe de-o parte e curiozitate pentru viitor, pe de altă parte e regretul pentru trecut. Se obișnuise să coboare în fiecare zi la „capătul lui 14” din Pantelimon și să o ia spre școală. Știe fiecare colțișor al școlii, fiecare profesor, știe ce își permite cu fiecare și ce nu. Îi este greu când se gândește că cei cu care a stat timp de opt ani, sau chiar mai mult în cazul celor cu care se știe de la grădiniță, nu vor mai fi la fel de prezenți în viața ei. Au crescut împreună, își formaseră propriile tradiții. Încă de mici, puneau câte 1 leu de persoană când era ziua cuiva să-i cumpere cadou, apoi, cât sărbătoritul era plecat din clasă, ceilalți umpleau repede tabla cu urări și desene. Își amintește cu drag primul ei cadou de la colegi: un creion mecanic pe care și-l dorea foarte mult, un lănțișor colorat și un strugurel cu aromă de căpșuni. Are o mulțime de amintiri care îi leagă. Și-apoi, se întreabă ea, cu cine o să mai împartă mâncarea? La cine va apela când îi va fi foame? Ce se va face fără colegul ei Puf care îi dădea mereu bomboane când mergea la el la bancă?

 

1/5
1/5
2/5
2/5
3/5
3/5
4/5
4/5
5/5
5/5

În discursurile copiilor mâncarea este factorul comun: „mulțumesc pentru mâncarea delicioasă”, „nu o să uit niciodată pauzele în care venea Maria la mine și îmi cerea mâncare”, „mulțumesc pentru toate clipele frumoase și pentru mâncare”. Restul gândurilor se îndreaptă spre excursii. La Sinaia, Predeal sau la Peștera Dâmbovicioarei au avut cele mai frumoase petreceri. Tranquila a fost „imnul” lor, îmi povestește Alexandra. Nu era petrecere la care să nu se audă melodia lui J Balvin, iar fetele să nu se urce pe scaune să danseze. Când se linișteau schimbau cu Emoții de la 3 Sud Est. De obicei băieții stăteau pe margine și priveau. În schimb, spune Alexandra, la banchetul de absolvire a avut o mare surpriză: băieții nu doar că au fost prezenți, dar chiar au intrat în joc și au luat fetele la dans. La început i-a împins diriginta, apoi au început să vină singuri. „La banchet toți au fost frumoși, eleganți”, spune diriginta Daniela Ratcu. „Am avut și eu oful meu, să nu îi văd cu pantaloni de trening sau pantaloni scurți, și m-au ascultat. Spun cu mâna pe inimă: mi-erau atât de dragi încât uitasem de toate momentele în care m-au supărat. Îi simțeam ca pe proprii mei copii.”

Înainte să se așeze în bănci și să își spună impresiile despre cei opt ani, copiii au participat la „Predarea cheii școlii”, o festivitate ce are loc la fiecare sfârșit de an, ca simbol al succesului, al responsabilității și al continuității ciclului gimnazial. Elevii celor patru clase de-a VIII-a s-au aflat pe holul de la parter, îmbrăcați în tricourile colorate, cu baloane în mâini, cu pălării strălucitoare pe cap. Printre ei, a început să sune lung un clopoțel mic, argintiu, iar elevii au ieșit grupați în curtea școlii, strigând energic numele clasei lor, ca într-o galerie de fotbal. Au trecut pe sub podul format din florile ținute de colegii mai mici și s-au așezat la careul trasat cu cretă pe asfalt. Directoarea Tereza Mureșan le-a ținut un discurs prin care și-a arătat mândria că aproape toți elevii au avut medii peste 9. „Când o să fiți mari și o să cântați un Gaudeamus din toată inima, să vă amintiți că noi, aici, am pus bazele. Îmi vine să plâng”, a spus Mureșan, întreruptă de un cor de awww din partea copiilor. „Bine, bine, nu plâng.”

A urmat momentul în care cele două șefe de promoție au înmânat cheia colegei de la clasa a VII-a care urma să le ia locul, după care din boxele mari instalate în curte a început să se audă We Are the Champions de la Queen. Copiii au deschis palmele, iar zecile de baloane colorate s-au ridicat spre cer. Melodia s-a schimbat, iar zarva de mai devreme s-a transformat rapid în îmbrățișări, lacrimi și promisiuni rostite pe fundalul piesei lui James Blunt Goodbye My Lover. Pe tricourile elevilor se zăreau mesaje ca „nu te voi uita niciodată”, „ai fost cea mai bună prietenă”, „te iubesc cum n-am mai iubit, te iubesc la infinit”, dar și „succes, barosane”, „promit să te scot la o Brașoveanca”, „pupici cu sclipici”. Apoi curtea s-a transformat într-un spațios ring de dans. Cei aproximativ 120 de copii s-au luat de mâini și au pornit o horă moldovenească, după cum i-au îndemnat versurile cântăreței de muzică populară Mioara Velicu. Nu conta că nu se sincronizau sau că nu știau cu toții pașii. Era cea mai mare horă la care au participat vreodată. Și era momentul lor.

Când clopoțelul a sunat din nou, elevii s-au grupat și au intrat în școală pe sub același pod de flori, de data aceasta ca absolvenți. Alexandra s-a amestecat în mulțimea de tricouri roșii, iar glasul i s-a topit în corul de 8C! 8C! 8C! De jos, scandările lor se auzeau tot mai stins. Curtea școlii a rămas încă o dată goală, păstrând numai urmele careului desenat cu cretă pe asfalt.

Camelia Posea

Internă

Căutătoare de povești. Iubitoare de oameni și de mare.

Teodora Concită

Internă

Călător profesionist sub acoperire. Când spui „Teodora”, spui „ia aparatul foto și hai să mergem”.

CUVINTE-CHEIE

elev absolvire ultimul-clopoțel

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile