[Vara mea] Pe uliță

[Vara mea] Pe uliță

Pe o stradă din satul Topolog, județul Tulcea, vacanța de vară se împarte între caietul de lucru la limba română, YouTube și jocuri vechi, reinventate.

25.07.2018

De Nicoleta Rădăcină, colaj de Oana Barbonie

„Nuuu maaai țipaaați”, le aruncă Marina, o fetiță de 8 ani cu gropițe, băieților care se aleargă fără noimă, în tăvălug de înjurături. „Da’ ce tu, țip la tine la poartă?”, și se iau la trântă din nou. Au gulerele tricourilor lăbărțate de atâta tras, cu urme de degete împinse în material. Cu câteva ore în urmă, aici abia se auzeau gâzele. După șase seara însă, o gașcă de puști ocupă strada Arțarului din Topolog și câștigă în fața greierilor surescitați.

Când se pregătesc de jocul „Pătrățica”, un fel de tenis cu piciorul, desenează mai întâi un pătrat mare, și-apoi îl sparg cu două dungi de cretă în patru mai mici. „Într-unul scrii P de la primar, în altul Ș, de la șomer, în alțul C, de la casier, și unul e cu Z, de la zugrav”, explică fetița cu gropițe. O regulă extra spune că trebuie să te prefaci că zugrăvești dacă ești zugrav, să bați la casă dacă stai în pătrățica C, să dai ordine dacă ești primar. „Adică îl pui să facă orice, zici du-te și adu-mi o cană cu apă.” Niciunul nu știe însă ce ar trebui să facă șomerul, iar zarva se reinstalează când încearcă să prindă mingea prefăcându-se că dau cu bidineaua.

Topolog e o comună de aproximativ 5.000 de oameni din Tulcea, unde străzile sunt asfaltate în funcție de cât de aproape sunt de centru. Copiii „care învață carte” pleacă la liceu sau la facultate în Constanța sau Tulcea, iar ceilalți rămân în sat să-și ajute părinții cu animalele, să facă baloți, să culeagă orz, să aibă grijă de vaci. Până apare ceva mai bun, cum ar fi „plecatul cu TIR-ul prin străinătate”.

Marina este una dintre verișoarele mele. Pentru că nu o văzusem decât în poze, am vizitat-o să aflu cum își petrece vara. Mi-a găsit rapid un rol în vacanța ei: să o ajut la teme. A făcut deja multe exerciții ușoare în caietele de lucru pentru clasa a II-a și a lăsat spații goale în rest. Spre exemplu, în dreptul unei ilustrații cu un bărbat solid care cară în spate o ladă, „aici ce e?”. Pentru că se mândrește cu Foarte Bine pe linie, pocnește din degete când are lapsus și zâmbește, „stai că știu!”. La matematică îngână și numără pe degete când face adunări și scăderi cu numere din două cifre, „se ia zece de aici, pui semn și vezi cât rămâne”. Dacă o scoți din metoda predată de învățătoare, se pierde. În mijlocul unei socoteli, Marina se ridică pe genunchi în scaun și pleacă să-și ia un corn. „Eu așa fac, scriu ce scriu, iau o pauză, mai stau, mă mai gândesc... Mă obosește matematica.”

După ce-și termină norma de teme pe zi – cel puțin două exerciții la română și două la mate – plecăm la plimbare prin sat. Într-o comună în care oamenii se știu între ei ca „ai lui Bicu” sau „a lu’ Tanti Dina”, străinii atrag priviri și șușoteli. Copiii se adună timid în jurul nostru, dar primul contact, „salut, eu sunt verișoara Marinei”, apasă butonul de play la întrebări și confesiuni.

„Am un tată nou”, spune o copilă de 8 ani cu breton des, brunet, stând în picioare pe bicicletă. Vorbește despre moartea tatălui ei ca despre o prognoză meteo stabilă: „A ieșit beat din cârciumă și a pierdut controlul bicicletei, de atunci am un tată nou”. Au trecut doi ani de când tatăl ei a căzut și s-a înecat în derea, o apă curgătoare care străbate satul. Bicicleta i-a cumpărat-o prietenul mamei ei, care o vizitează în weekend. Îi dă bani și i-a promis un telefon, de-asta îl place.

„Mie tata nu-mi ia telefon, că noi suntem mai săraci, dar nu contează asta. Important e că suntem împreună, nu?”, se aude un glas răgușit din marginea grupului. „Plus că el e mai bătrân și nici nu prea mai vorbește”, continuă fata înaltă, cu bărbia sprijinită de genunchii îndoiți. „Are cancer în gât și... nu se știe.” O cheamă Ioana, are 11 ani și stă mai mult pe afară. Ai ei au problemele lor iar fratele, de 19 ani, nu prea o bagă nici el în seamă. Așa că „sora” ei e Gabriela, e o fetiță subțirică de 8 ani din vecini. Sunt cele mai bune prietene de când le-a luat Salvarea pe amândouă, acum câțiva ani. „Eu nu mai aveam aer și pe ea o durea stomacul”, spune Ioana. „Ne-au băgat în aceeași mașină și de atunci am rămas așa”, adică îmbrățișate, cum stau acum, cap în cap. Fac și video-uri împreună, dar nu le spun vloguri, pentru că nu le încarcă nicăieri. Le-ar fi rușine. Departe de ochii internetului se distrează cât pentru toate like-urile.

Cei mari, de la clasa a VIII-a în sus, stau îngrămădiți pe o bancă șubrezită din fața unei case.  Țin aprins câte-un telefon la trei-patru persoane și se uită la video-uri pe YouTube. „Dacă îți place canalul meu, apasă butonul de abonare!”, se aude printre greieri. Când se plictisesc, lasă muzica să curgă pe fundal. Cine are placă, o schimbă pe trotineta altuia, cine are trotinetă se roagă de cel cu bicicletă. Copiii mai mici se avântă pe skateboard cu genunchiul. Alteori îl folosesc pe post de sanie.

Pe la 22:00 încep să se audă strigăte de părinți de prin curți, iar copiii știu ce înseamnă. Marina pleacă spre casă frecându-se la ochi, pe la 22:30. Băieții, mai ales cei care ridică tot mai sus praful pe uliță, au liber la hoinărit până mai târziu.

Nicoleta Rădăcină

Reporter / Social Media Manager

Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Oana Barbonie

Art Director

Și un oarecare reporter vizual.

CUVINTE-CHEIE

elev vacanță

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile