În 2007, România intra în UE. La 1 ianuarie, numită și noaptea integrării, Andreea Esca deschidea știrile spunând Bună seara România, bună seara Europa!. În fundal, sute de români mândri că vor avea libertate de mișcare, dar și plini de speranță pentru ceea ce va urma, își declară iubirea pentru România. La Madrid se încingea o horă pe Noi suntem români, iar la Bruxelles se spunea că am intrat în hora Europei, în calitate de cetățeni europeni cu acte în regulă. Eu aveam trei ani pe atunci și m-am putut bucura de avantajele aderării la Uniune printr-o ieșire la mare, în Bulgaria.
Din 2007 și până acum lucrurile s-au schimbat, au evoluat, ceea ce m-a făcut să mă întreb cum ne-a ajutat și pe noi, tinerii, aceasta aderare la marea familie europeană. Asta într-un context în care Europa pare să penduleze tot mai mult spre extremă. O extremă care contrazice sau luptă împotriva valorilor liberale care au construit Europa, așa cum o știm noi, cei născuți după 2000.
Despre ERASMUS am auzit vorbindu-se încă de dinainte să încep liceul, știam că e un program care îți permitea să pleci pentru ceva vreme în altă țară și că este finanțat de Uniunea Europeană. Libertatea de mișcare împinge peste 4.000 de tineri anual să plece din țară pentru studii, încă din anul I, ceea ce normalizează acest fenomen de părăsire a țării natale. Temporar sau pentru totdeauna.
Deși nu e un trecut așa îndepărtat, mi-am imaginat România ca fiind divizată între două epoci: România pre-UE și România post-UE. Am crezut, din imaginea negativă pe care o avea România acum câțiva ani pe plan internațional, că abia ne apropiam de ideea de a fi europeni, vestici, dezvoltați din punct de vedere economic și social. Însă, terminând de scris acest articol, realizez cum societatea era deja pregătită să devină europeană. Psihologic, cel puțin.
Am vrut să înțeleg cât de departe era de fapt România de Europa înainte ca Traian Băsescu să sărbătorească aderarea la Revelionul 2007, alături de mulțimea adunată în Piața Universității. Și cel mai potrivit mi s-a părut să văd asta prin ochii unor foști studenți care au plecat în acei ani de pionierat în Europa largă, la studii. Nicușor Ciobanu și Nicoleta Popa, foști studenți ERASMUS+ în 2008, respectiv 2009, mi-au povestit despre experiența acestora la scurt timp după aderarea României la Uniune, într-un context social plin de noutate și speranță. Cei doi au astăzi 39, respectiv 38 de ani. Au trecut aproape 16 ani de la prima lor experiență de a studia și trăi temporar în afara țării.
Eu în apartamentul meu din Paris, unde studiez, ei la sediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, ne-am întâlnit pe Teams să povestim despre studenția lor, cu drag și dor.
Nicoleta, studentă în acea vreme la Facultatea de Limbi si Literaturi Străine (Secțiunea Japoneză și Germană) povestește despre cum a ajuns să studieze în Belgia, dintr-o greșeală. Nu fusese acceptată la prima alegere în Germania, însă a fost plasată pe lista de așteptare pentru Belgia, care ulterior s-a eliberat, așa că, într-un final, ERASMUS-ul său a ajuns sa fie acolo.
Exercițiul de descoperire din „inima Europei”
„Nu am ales eu Belgia, ci ea m-a ales pe mine, inima Europei’’, spune cu zâmbetul pe buze Nicoleta, explicând că s-a dovedit a fi alegerea perfectă pentru o studentă de anul II în București. Așa se face că, pe 2 februarie 2009, Nicoleta zbura cu Blue Air de pe Aeroportul din Băneasa către Ghent. N-a dormit deloc cu o seara înainte, și-a făcut și refăcut bagajul de multe ori și, într-un final, împreună cu sora sa, un troller mare și un rucsac, au plecat spre exercițiul de descoperire, după cum îl numește aceasta. Întrebată de ce a vrut să plece, Nicoleta îmi povestește cum, după aderare, se vorbea mult despre românii din străinătate, care nu sunt văzuți deloc bine, care își căpătaseră o reputație de „a face rele”. „Am vrut să testez cum e să fiu româncă în străinătate și să aflu dacă miturile auzite erau reale sau nu. Am plecat pentru că voiam să învăț și pentru că era o oportunitate de o dată în viață, așa se zicea pe atunci.’’
A văzut, însă, două realități: cea în care naționalitatea sa nu conta și cea din cauza căreia îi era întors spatele. De fiecare când i se întâmpla acest lucru, Nicoleta lua rolul de ambasador al României: „Încercam să vin cu argumente în care le explicam că eticheta negativă pusă asupra țării nu este cea reală. Am primit până și replica atunci trebuie să am grijă la buzunarele mele și nu înțelegeam la ce se referă, ce treabă am eu cu buzunarele lui?’’
Nicoleta mai fusese plecată din țară înainte, pentru scurt timp, cu două proiecte de schimb de tineret tot din cadrul Erasmus, în Polonia și Cehia. Însă Belgia i-a completat experiența.
Nicușor și-a început povestea ERASMUS în Lituania, în ultimul său an de universitate, în 2008. Student la Universitatea din Pitești, urma licența de Relații Internaționale și Studii Europene, printre primele de acest tip în România. Puțin nelămurită de cum s-ar putea studia despre Uniune, când încă nu eram în ea, am realizat în câteva secunde cum, de fapt, aveam deja nevoie de a pregăti specialiști în domeniu. „Am fost prima generație de studenți, în 2004, care urmăreau acest program de licență. Studiam documente de pre-aderare, căci am colaborat ca voluntar pentru o firmă de consultanță pentru primării, în legătură cu accesarea fondurile de pre-aderare. Ce învățam în teorie la facultate, am deprins și în practică.”
Epoca „bip pe mobil”
Prima ieșire din țară, prima experiență internațională avea să o aibă loc în luna februarie, alături de încă 10 studenți români. Echipat cu un troller și un rucsac, la fel ca Nicoleta, pleacă de pe Otopeni, aproape nedormit, cu emoții să nu piardă zborul, are escală la Munchen și, într-un final, ajunge la Vilnius. Strânge bani și își cumpără un laptop nou, fiind singurul din grupul său care avea acest dispozitiv la vremea aia.
La fel și Nicoleta, povestește despre cum mama sa a strâns bani pentru un telefon și un laptop nou, dar a cumpărat și o cartelă locală, pe care o punea într-un telefon împrumutat de la o colegă de facultate. „Întâi dădeam bip pe mobil, apoi ne sunăm pe Skype. O dată pe săptămână, scriam mail-uri cu ce am văzut, ce am explorat.”
O realitate foarte îndepărtată pentru zilele de azi, cu acces aproape nelimitat la internet și aproape fiecare cafenea cu wi-fi gratuit. Nicușor își amintește despre cum și Wi-Fi-ul era o altă cheltuială consistentă, așa că plătea factura la comun cu colegii săi. „Sunam acasă doar o dată pe lună, pentru că roaming-ul era foarte scump, cu 5 euro aveam doar o conversație și întâi sunam la vecină, care apoi ducea telefonul la ai mei. Mai comunicam pe Yahoo Messenger, scriam mail-uri și trimiteam vederi.’’
Dormea 4-5 ore pe noapte: discuții, petreceri, cursuri, învățat, oameni noi, gătit, curățenie, însă nu știa cum de nu le-a resimțit.
Cum se făcea școală în altă țară
Despre mediul academic mi-au povestit cu mult entuziasm. Dar nu despre calitatea informațiilor, care era aceeași ca în țara, spun ei, ci mai degrabă despre calitatea predării lor.
Nicoleta își amintește cum o lecție de japoneză a fost ținută într-o cafenea, cu o ceașcă de ciocolată caldă în mână: „Am fost șocată să văd cum aveam voie să mâncăm în timpul cursului, lucru care în România era văzut ca lipsă de respect și deloc acceptat. Aici, am ținut un curs de conversație într-o cafenea. O vedeam ca pe ceva informal, însă informalitatea aceasta ne-a apropiat de profesori.”
Nicușor povestește despre abilitățile cu care s-a întors din Lituania, în timp ce Nicoleta îl aproba dând din cap și zâmbind: „Am învățat foarte mult cum să facem cercetare, ne-au învățat cum să producem noi propria informație, să nu plagiem. Am învățat să consultăm surse diferite, și să nu luăm de bun totul. În România, țin minte că aveam ziarul Adevărul ca unica sursă de încredere.’’
Amândoi s-au întors cu un nivel mult mai bun de limbă străină, dar și cu curajul de a „merge mai departe”, de a vorbi cu oamenii, de a schimba opinii, de a fi mult mai deschiși. În România învățaseră mult partea teoretică, dar în afară au avut și șansa de a o aplica concret. Au văzut un alt sistem de învățământ, o altă abordare față de educație, care, pentru prima dată, nu mai era legată de clasicul „tocit și scris după dictare”. Nicușor vorbește despre impactul pe care un profesor l-a avut asupra sa: „Îl chema Woody, era din State, și ne-a învățat să dezbatem, am avut curajul să contrazic, să ridic mâna. A fost o schimbare la 180 de grade.’’
Întoarcerea acasă
Iar cum fiecare poveste are un sfârșit, așa și experiența ERASMUS. Înapoi, Nicoleta a trimis patru cutii, 50 de kilograme, pline de suveniruri, cărți, xeroxuri. Nicușor, una singura, împreună cu colegii. „Când am ajuns în aeroport, am început să plângem, ne-am luat în brațe și ne-am făcut promisiuni că vom ține legătura. Chiar așa a fost, am fost și invitat la nunta unui cuplu care s-a cunoscut acolo, în Erasmus. Totul era pe plus’’, își amintește Nicușor.
Nicoleta povestește cu zâmbetul pe buze despre seara de dinainte, în care, iarăși, nu a dormit. A fost la multe petreceri de rămas bun, și-a eliberat apartamentul și și-a îmbrățișat strâns noii prieteni. „Abia în momentul în care am văzut Bucureștiul pe geamul avionului, atunci mi-au dat lacrimile. Am realizat că s-a terminat.’’
Mama ei a așteptat-o la aeroport: „Când am aterizat pe aeroportul din Băneasa, m-a întrebat mama în glumă unde sunt televiziunile? Să vină să îți ia interviu. Așa de mare importanță avea faptul că plecasem din țară”.
Lumea le spunea că s-au schimbat, că sunt diferiți față de cum au plecat.
Amândoi și-au împărtășit experiențele, s-au implicat în Erasmus Student Network și au invitat și alți colegi să plece. Unii chiar au făcut-o.
Nicoleta și Nicușor îmi povestesc despre greutățile pe care unii studenți le întâmpină, arătând poate o cauză a acestor cifre în scădere. „Avem foarte mulți studenți care lucrează, sunt și studente care sunt mame, iar la asta se adaugă și criza imobiliară, e din ce în ce mai greu să găsești un apartament de închiriat la un preț rezonabil în afară. Iar fondurile alocate pentru burse nu sunt suficiente pentru ca un student să se întrețină.’’ O invitație către o regândire a gestionării fondurilor pentru educație.
În 2023 au fost aproximativ 10.600 de studenți români care au ales să plece în Erasmus, potrivit datelor Comisiei Europene. Adică în jur de 2% din totalul studenților români au profitat pe oportunitate.
Scurt istoric al programului
Început ca un program de schimburi academice în 1987, Erasmus este astăzi unul dintre cele mai solide programe ale Uniunii Europene. Dacă de la începuturi până în 2013, au participat în aceste programe de schimb 7,1 milioane de tineri, apoi până în 2024 fuseseră deja 16,5 milioane de beneficiari.
Programul este astăzi mult mai diversificat, cu posibilitatea de a pleca cu mobilități scurte între 5 și 20 de zile și până la programe de schimb de un an. Când a împlinit 35 de ani, programul a adunat mărturii de la alumni. Dumitrița Simion care coordonează programe în România și Islanda a zis: „Cât voi trăi voi încerca să rămân cu măcar un picior în lumea Erasmus+ unde diversitatea este celebrată și fructificată, iar inovația este un mod de a trăi.”
În urmă cu 38 de ani, cele 11 țări care formau UE voiau să aducă mediul academic împreună prin aceste schimburi. Astăzi, milioane de tineri europeni, prin Erasmus sau nu, studiază în altă țară decât cea în care s-au născut, totul datorită apartenenței la Uniune. Pentru că nu suntem doar cetățenii unei țări, ci suntem cetățenii Europei, oricât de clișeic ar suna.
*** Datorită faptului că suntem în Uniunea Europeană, eu am plecat la studii în Franța, având toate beneficiile unui student francez, fiind de altfel tratat ca unul. Libertatea de mișcare ne oferă libertatea de a descoperi culturi diferite, de a ne dezvolta în alte tradiții de gândire și de a adopta noi valori și elemente culturale. Eu acum știu, studiind și trăind în Paris, că duminica rar găsesc magazine deschise și că cel mai bun mod de a-ți petrece timpul într-o zi cu soare e pe cheiul Senei. Și mai știu și că cel mai bine ne e în Uniune. Iar această apartenență ne face cu siguranță mai bogați ca oameni.
Despre oportunitățile din program puteți afla aici.
