În satele izolate unde sunt copii fără o carte acasă, o valiză plină cu povești le deschide o altă lume. De opt ani, proiectul c@rte în sate, inițiat de Silvia Vrânceanu Nichita în județul Vrancea, duce lectura direct la copiii care n-au intrat vreodată într-o bibliotecă, prin ateliere, caravane și tabere. Asta în timp ce noile măsuri de austeritate care afectează mii de bibliotecari vor face accesul la lectură și mai greu în rural.
Una dintre cele mai mari școli din România, Liceul Teoretic „Johannes Honterus” din Brașov, are probleme pe măsură, iar doi directori, de-a lungul unor mandate diferite, încearcă să le facă față. Un părinte implicat vrea să ajute, însă își dă seama repede în ce s-a băgat. Cum fiecare își dorește altceva, conflictele sunt inevitabile.
A terminat Colegiul de Informatică „Tudor Vianu” în comunism, când abia apăruseră PC-urile. A fost printre puținii olimpici la informatică ai țării, iar părinții săi au lucrat amândoi la Centrul de calcul înființat de Grigore Moisil. S-a angajat la Google în SUA în anii 2000, deși nu știa nimic atunci despre companie. S-a întors în țară fiindcă și-a dat seama că vrea să predea într-un loc unde să facă o diferență. De 13 ani pregătește elevi care ajung printre primii pe țară în fiecare an. Crede că România e pe bune tare la informatică și că lucrul ăsta trebuie încurajat. Într-un interviu pentru Școala 9, Cristian Frâncu vine cu o opinie contrară percepției generală despre sistemul de educație românesc: „E unul bun. Cine spune altfel nu are comparație!”.