Misha Katsurin, un ucrainean în vârstă de 33 de ani, originar din Kiev, a creat un website cu sfaturi pentru cei ce nu reușesc să-și convingă părinții din Rusia de realitatea războiului, așa cum a pățit chiar el. Site-ul are două variante, în ucraineană și engleză. Se numește „Papapover”/„Dad, believe”. Sau „Tată, crede”, în română. „Așa cum noi suntem victimele agresiunii Rusiei, ei sunt victimele propagandei rusești”, e convins tânărul.
„Ce facem cu școlile?” e o întrebare globală. Cercetătorii britanici le-ar deschide, alții le-ar mai ține închise o vreme. În condițiile astea decizia se mută la autorități, dar și aici abordarea diferă de la țară la țară.
Timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, avocat de profesie și tată implicat în domeniul educației prin grupul de inițiativă pe care l-a fondat, a scris o distopie despre sistemul educațional „nu doar de la noi”, după cum ține să menționeze. Băiatul său de 11 ani care a inspirat și personajul principal, pe Logo, a fost primul său cititor și critic. În universul închipuit în „Alandalia”, programa școlară are materii ciudate, matematica este „întorsomatică”, istoria e „tristorie”, informatica e „înfiormatică”, iar cancelaria este păstorită de profesori precum domnișoara Strâmbă-Nas, domnul Sever Nepriceputeanu, doamna D. Ispravă, domnul Mâhnici Boceală. Am vorbit cu autorul cărții despre mesajele inserate în ficțiunea care poate fi citită deopotrivă de copii, părinți și profesori, dar și de miniștrii educației postdecembriste.