„Transport”, „psiholog”, „inspectorat” sau „bullying” sunt cam singurele cuvinte pe care le-am înțeles într-un atelier de educație în limba ucraineană. Pot spune că am fost audientă, așa cum sunt și copiii refugiați la orele din școlile românești și am văzut cum se simte bariera lingvistică pentru ei. Aceasta este însă doar una dintre problemele cu care se confruntă zilnic. Le-au dezbătut pe toate într-un forum și apoi le-au prezentat autorităților.
Sistemul universitar din Republica Moldova trece printr-un proces amplu de reformare: din 16 universități publice din stânga Prutului vor rămâne doar 11, restul fiind absorbite. Propunerea Ministerului Educației și Cercetării de la Chișinău a fost primită cu critici și chiar cu proteste ale studenților. Moldova are un număr la jumătate de studenți față de acum 15 ani, acesta fiind și unul dintre argumentele oficialilor: mai puține instituții și mai bine finanțate pentru mai puțini candidați. O idee similară s-a vehiculat și în România în 2010, înaintea adoptării Legii Educației. Astăzi, universitățile românești pot fuziona, dar dacă vor ele, nu Ministerul Educației.
O directoare de școală dintr-un sat din Sălaj a reușit, cu metode simple, să-i aducă pe elevi cu drag la școală și astăzi copiii își aduc ei dimineața colegii la cursuri. Delia Monica Petran, de la Școala gimnazială Dobrin, cu 120 de elevi, a dat responsabilități tuturor profesorilor, a strâns relația cu familiile copiilor și a premiat prezența la școală. O politică a școlii este ca fiecare elev să primească atenție. „Să nu existe copil care să vină la școală și nimeni să nu-l întrebe nimic până merge acasă”, explică profesoara. Iată câteva exemple concrete de ce funcționează în combaterea abandonului școlar.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
