Mai e posibilă o copilărie fără telefon?

La liceu fără telefon

Intrăm în clasa a cincea D să vedem cutia. Directorul Laurențiu Popica de la „Ion Barbu” din București o urmează spre catedră pe eleva care are cheia. Fata deschide ceremonios dulapul din piciorul catedrei unde doar ea are acces și îl lasă pe director să scoată cutia cu sertare din care ies capetele unor smartphone-uri. Cutia e pe jumătate goală, semn că sunt copii care nici nu mai vin cu telefonul la școală. 

„Vă e dor de ele?”, îi întreb. 

„Daaaaaaaa!”, răspund o parte. 

„Eu nici nu m-am atins de-al meu de o săptămână”, spune un băiat blonduț, din banca a treia de la mijloc.

„Nici eu de două zile”, îl acompaniază unul din primele bănci. O altfel de concurență.

Cutia dispare la loc în burta catedrei și lecția continuă. 

Elevii de la Liceul Național „Ion Barbu” sunt la jumătatea celui de-al doilea an școlar în care nu au telefoanele cu ei la ore și nici în pauze. Profesoara de engleză Ioana Constantin, o susținătoare a ideii de la început, își amintește un anume moment, la o săptămână după ce s-a impus regula: „Un elev de clasa a șaptea, într-o pauză: «Păi, bun, și dacă noi nu avem telefoane, ce facem? Haideți afară să ne jucăm!» Și asta au făcut.”

Ideea renunțării la telefoane a apărut în urmă cu doi ani, de la mai multe cadre didactice. „Profesorul nu mai putea să predea, ora devenea un haos”, explică directorul Popica. 

Apoi au apărut primele studii serioase cum e cel al Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică care au corelat folosirea telefoanelor de rezultate mai slabe la școală. 

La „Barbu” au discutat întâi în consiliul profesoral, apoi fiecare diriginte a vorbit cu părinții, apoi cu copiii. Au fost părinți reticenți, îngrijorați că dacă se întâmplă un accident, ei nu vor ști. I-au liniștit cu: „dacă se întâmplă ceva, vine asistentul medical, merge la cabinet și dirigintele și asistentul vă anunță, e foarte simplu”. A fost un proces, dar în câteva luni de zile, s-au obișnuit cu toții cu ideea. 

I-a ajutat faptul că interdicția este și în legea educației (Secțiunea a 2-a, drepturi și obligații), dar și în regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ. Așa că și la „Barbu” au avut baza pentru a include regula și în regulamentul de ordine interioară a liceului care are 1.600 de elevi la toate ciclurile. 

Ioana Constantin spune că rezultate s-au văzut imediat: elevii vorbesc mai mult între ei, sunt mai uniți, comunică mai mult cu părinții. Sunt și mai atenți la ore, dar aici e nevoie de îmbunătățiri, nu se poate repara peste noapte ce s-a stricat în ani de stat pe ecrane. „Eu cred că atenția lor poate fi concentrată acum maximum o jumătate de oră.”

90% dintre elevi își verifică telefonul sau stau pe telefon înainte de culcare și 30% dintre ei spun că au probleme de concentrare în timpul activităților școlare, în timp ce profesorii percept în proporție de 55% problemele de concentrare de la ore, arată o cercetare despre starea de bine a adolescenților, realizată de D&D research la sfârșitul anului trecut. 

În plus, o metaanaliză a 71 de cercetări științifice arată că uitatul la videouri scurte pe rețelele sociale este asociat cu scăderi în nivelul cogniției, atenției și capacității de a-ți controla impulsurile. 

Plictiseala a fost și una dintre cauzele care ne-a adus aici, spune psihoterapeutul și psihiatrul Eugen Hriscu, care a lucrat cu o parte din liceenii de la „Barbu” în cadrul proiectului de peer to peer learning KIT - Keep in touch.  

„Înainte aveam timp liber nesupravegheat, eram practic vărsați în spatele blocului și asta era ok. Era o cultură în care copilul putea fi lăsat liber într-un spațiu sigur pe care el îl explora singur. Moartea spațiului din spatele blocului mi se pare că a contribuit foarte mult la patologia asta legată de ecrane”, mai spune el. 

***

La „Barbu”, plictiseala a reînviat jocuri din arheologia copilăriei postdecembriste. Printre băncile din clasa a X-a a Dariei Pop circulă din când în când bilețele. Ultimele pagini de caiet găzduiesc jocuri ale părinților și bunicilor. „Spânzurătoarea sau X și 0. Cum nu avem telefoane, dacă ne plictisim, unul dintre noi dă pagina la caiet, face chenarul și desenează X și 0”. Scormonesc prin memorie cum se joacă Spânzurătoarea și Daria mă ajută să deblurez memoria: te gândești la un cuvânt complicat pe care nu îl scrii întreg, ci doar prima și ultima literă și apoi coechipierul trebuie să ghicească literele și, în definitiv, cuvântul. Cu fiecare literă neghicită, jucătorului i se desenează corpul și spânzurătoarea. Dacă nu ghicește cuvântul înainte ca tot desenul să fie gata, este „spânzurat”. 

Cuvântul îmi aduce în minte statistica crudă pe care mi-a spus-o Clare Fernyhough, cofondatoare a inițiativelor Smartphone Free Childhood și Generation Focus din Marea Britanie: „majoritatea copiilor, până la vârsta de aproximativ 15 ani, vor fi văzut un videoclip cu o decapitare sau sinucideri în online”. Revin în cameră, nu sunt încă pregătită să ies din universul controlat al liceului „Ion Barbu”.  

Daria, care iubește istoria și engleza și croșetează în timpul liber, povestește că atunci când li s-au luat telefoanele a fost „cam urât”, ceea ce pentru generația lor e un superlativ absolut. Nu credeau că profii lor chiar se vor ține de cuvânt. Dar s-au ținut. Era clasa a noua când s-a întâmplat asta și crede azi că nu s-ar fi cunoscut la fel de bine cu colegii dacă aveau acces la telefoane. Ei nu ies în pauză să bată mingea, ca cei de gimnaziu, dar vorbesc o grămadă sau fac echipe înainte de teste să meargă la alte clase să afle ce subiecte li s-a dat. „Ori vorbim între noi ori, spre exemplu, într-o zi ne-am bătut cu hârtie. Am mai desenat pe tablă… Am făcut și dintr-astea”, spune Daria. Cât despre atenție, contează mult și cum sunt puse orele în orar: e mai atentă la fizică atunci când e printre primele ore decât la final de zi.

Ea stă mult pe Pinterest de unde își ia ideile de croșetat și a văzut acolo pe fundal o poză cu un telefon cu clapetă și un mesaj de tipul „mai bine aveam dintr-astea decât smartphones”. „Și sincer, chiar mai bine am fi avut din acelea. Pentru că mi se pare că așa am fi putut să vorbim mai mult între noi. Și viața noastră n-ar fi depins doar de like-uri”, crede Daria. 

Alexia, clasa a X-a, o fostă colegă de liceu a Dariei, transferată azi la un alt liceu, spune că se simte mai bine fără o interdicție dură legată de telefoane: „Cu cât ești mai sever și cu cât zici că vii să controlezi și în ghiozdan și peste tot, cu atât n-o să se respecte. Cu cât e mai severă regula, cu atât elevii vor face cumva să aibă telefon.”

Și Daria spune că tranziția a fost grea. Le-a luat câteva luni ca să intre în noua realitate, timp în care au fost irascibili și vorbeau doar despre asta. Au avut colegi care veneau cu mai multe telefoane la ei. Unii au fost prinși. Și acum directorul Laurențiu Popica spune că are vreo trei-patru telefoane „confiscate” pe care nu le-au mai revendicat copiii. 

„Am implicat și elevii, un reprezentant al elevilor vine la începutul orelor, își ia o cheiță de aici de la poartă, dintr-un rastel, fiecare sală cu cheița ei, strânge toate telefoanele, le pune în acea cutie pe care o pune în piciorul catedrei și o încuie. Seara, la sfârșit, le dă telefoanele și toată lumea e mulțumită”, explică directorul. Sau măcar s-a obișnuit cu ideea. 

Fac excepție la ore doar atunci când profesorul decide că au o activitate care să implice telefonul și atunci elevii sunt anunțați din timp. Altfel, nici profesorii nu stau pe telefoane. „Nu predicăm ceea ce nu practicăm!”, spune profa de engleză. 

Ce a contat cel mai mult? „Consecvența! Nu ne-am răzgândit”, spune directorul.

Cum creezi „generația focusată”. Cazul Marea Britanie

Când a avut părinți care s-au opus interdicției telefoanelor în școli, așa cum a fost și la liceul bucureștean, psihologa Clare Fernyhough i-a întrebat la rândul ei „știi la ce se uită copilul tău de fapt?”. Și apoi le-a dat câteva statistici. „În Marea Britanie, până la vârsta de 12 ani, 50% dintre copii au văzut pornografie și de obicei este pornografie violentă, misogină… Când ne spun că au control parental pe telefoane, le spunem că 47% dintre copii au ocolit controlul parental”, explică ea.

Am prins-o într-un Meet într-o după-amiază aglomerată. Clare este founding partner pentru inițiativa Smartphone Free Childhood care a adunat 400.000 de părinți în doi ani. Scopul: să-i sprijine pe părinți să întârzie cât mai mult accesul la telefoane mobile și social media pentru copii. Inițiativa care s-a întins la nivel global a avut ca inspirație cărțile psihologului Jonathan Haidt - „Anxious generation” (tradusă la noi „O generație în pericol”) și platforma sa de acțiune https://www.anxiousgeneration.com/. 

În același timp, există oameni de știință care spun că cercetările lui Haidt potrivit cărora consumul de social media provoacă depresie și anxietate la adolescenți au nevoie mai multe dovezi. Într-un articol din Nature, cercetătorii subliniază că, pe de o parte, copiii care deja au suferințe psihice sunt mai susceptibili la mesajele din social media și caracterul lor adictiv, și pe de altă parte, problemele de sănătate mentală la tineri pot avea și alte cauze, cum ar fi genetica și nivelul de trai care s-a deteriorat în ultimii ani. „Avem o generație în criză, care are nevoie disperată de cele mai bune soluții pe care știința și dovezile le pot oferi. Din păcate, ne petrecem timpul povestind lucruri care nu sunt susținute de cercetări și care nu ajută prea mult tinerii care au nevoie și merită mai mult”, spune profesoara Candice L. Odgers. Mai multe despre studiile care nu vin cu corelații substanțiale între consumul de social media și sănătatea mentală scrie și jurnalistul Vlad Dumitrescu pe blogul său. 

***

Clare este și cofondatoare a platformei Generation Focus prin care îi sprijină pe directorii de școli să implementeze ferm interdicția telefoanelor în școli. 

Acum, 84% dintre școlile din UK au o politică de tipul „no see”, adică să nu ai telefonul în raza vizuală în timpul orelor, să fie în ghiozdan. Doar că asta nu funcționează. 

„Dacă am reuși ca telefoanele să fie pur și simplu încuiate, ar fi un prim pas foarte bun. În mod ideal am merge mai departe, adică copiii să aibă doar acele telefoane-cărămidă, fără internet. Niciun copil sub 16 ani nu are nevoie de mai mult de atât”, spune Clare.

În școlile în care au implementat politica, rezultatele au fost „transformatoare”, spune ea: „Schimbă mediul școlar imediat, peste noapte, coridoarele sunt mai zgomotoase, cantinele sunt mai zgomotoase, copiii se joacă, aleargă prin curtea școlii, interacționează unii cu alții, se concentrează mai mult. Deci profesorii trebuie să fie mai buni la predare pentru că acum copiii chiar sunt atenți. Am văzut și notele crescând. O școală a raportat o scădere cu 80% a incidentelor de siguranță și o scădere cu 75% a absenteismului, și asta a fost doar într-un trimestru. Bătăile nu mai izbucnesc în același mod pentru că nimeni nu le filmează, filmatul ajuta la escaladarea conflictului”. 

Directorii de școli au la dispoziție pe platforma Generation Focus mai mulți pași cu privire la implementare: cum să comunici cu părinții, cu profesorii, să stabilești un responsabil care să facă verificări prin sondaj, cum să reziste conducerea școlii opoziției venite din diferite direcții. 

Cei mai vehemenți critici ai programelor inițiate de Clare au fost lobby-iștii. „Companiile tech plătesc milioane de lire sterline pentru a face lobby pe lângă guvern să păstreze tehnologia în viața copiilor. Și cred că acesta este cel mai mare risc al nostru, deoarece ei sunt foarte, foarte bogați și este foarte greu pentru părinți și profesori să înfrunte aceste companii.”

Chiar și așa, guvernul britanic i-a ascultat și în ianuarie au trimis o scrisoare către școli să devină „phone free” toată ziua, ba chiar să nu le mai folosească nici la activități didactice, scrie BBC.

Implementarea va fi însă un proces. La fel cum e și în familie. În cazul lui Clare, totul a pornit în februarie 2024 când fetița ei avea 9 ani și deja se gândea dacă ar fi o idee bună să-i ia telefon din clasa a cincea. „Nu prea voiam să-i iau din mai multe motive, dar știam, de asemenea că asta face toată lumea și nu vream ca ea să meargă la următoarea școală și să fie cea diferită.”

A vorbit cu prietena ei Daisy care avea o fată de aceeași vârstă și au făcut un grup de Whatsapp pentru părinții care au aceleași dileme. Mii de persoane au intrat în grup în următoarele zile, toți în căutarea de informații și susținere, așa că au început să se organizeze. Au adunat resurse, au început să le scrie parlamentarilor. Erau primii pași ai mișcării Smartphone Free Childhood care astăzi s-a întins în peste 40 de țări, inclusiv România. 

Ajungem și înapoi la noi, însă până atunci facem un drum în cealaltă emisferă. Australia are o mișcare care a devenit model global, Heads Up Alliance, și a fost prima țară din lume care în decembrie anul trecut a introdus în lege interdicția fermă ca adolescenții până în 16 ani să nu aibă acces la platforme sociale. Nu cu colectare suplimentară de date de la utilizatori. Companiile sunt obligate să-i identifice pe minori după obiceiurile din online. 

Predicțiile optimiștilor spun că anul ăsta cel puțin alte trei țări îi vor mai urma exemplul. Grecia și Spania au anunțat că vor o interdicție pentru adolescenți până în 15, respectiv 16 ani, scrie Reuters. Elon Musk a reacționat imediat pe rețeaua X față de premierul spaniol: „Dirty Sánchez is a tyrant and a traitor to the people of Spain” („Mizerabilul Sanchez este un tiran și un trădător al poporului Spaniei”).

Și Emmanuel Macron a anunțat că va urgenta legislația care în Franța se referă la copiii sub 15 ani, pentru „sănătate mentală și pentru sustenabilitatea sistemelor de educație”, a spus el la Summitul European pentru Suveranitate Digitală. 

View this post on Instagram

A post shared by voteinorout (@voteinorout)

Tema capătă tot mai multă tracțiune. În fiecare zi alți și alți lideri ai lumii aduc subiectul în discuție. Până și în controversatul documentar „Melania”, care o are ca protagonistă pe prima doamnă Melania Trump, există un episod în care aceasta vorbește la telefon cu omologa sa Brigitte Macron. Melania Trump își notează „fără telefon până la 11 ani”, între agendă pe care scrie „Be best”, campania ei de wellness, se arată într-o cronică din New York Times. 

Dar țara pe primul loc al popularității în această dezbatere internațională este de departe Australia. 

Când opoziția și puterea se aliază cu părinții. Cazul Australia

Australianul Dany Elachi a fondat Heads Up Alliance acum cinci ani și totul a pornit de la un telefon stricat. Fiica sa de 10 ani, Aalia, a cerut atunci un smartphone și l-a primit mai ales datorită argumentului la care cedează majoritatea părinților – să nu fie ea singura fără. 

„Foarte repede am descoperit că acest telefon a devenit o sursă uriașă de distragere a atenției. Am văzut că se juca mai puțin cu frații și surorile ei, citea mai puțin, ieșea mai puțin afară, petrecea mult timp în dormitorul ei, într-o lume mult mai mică”, a povestit Dany pentru Școala9. 

Așadar, când telefonul Aaliei s-a stricat, părinții ei au decis să nu-l înlocuiască. „Evident, a fost o veste grea pentru ea, a plâns până a adormit multe nopți după aceea, ceea ce în sine sugerează că dependența se instalează rapid. A fost greu pentru noi să o vedem atât de supărată și am decis, soția mea și cu mine, că vom vorbi cu alte familii din școala ei, pentru a vedea dacă alți părinți doresc să amâne folosirea smartphone-urilor și a rețelelor sociale împreună cu noi, astfel încât fiica noastră să nu se simtă singură. Și așa a început totul.”

Mișcarea a tot crescut. Părinții au mers întâi către politicienii din opoziție să susțină interzicerea social media, acum mai bine de un an. Apoi și cei de la putere s-au aliat și au reușit să treacă legea. Dany crede că mesajul cel mai puternic care i-a determinat pe politicieni să miște lucrurile a fost al familiilor din Australia care și-au pierdut copiii prin sinucidere și social media ar fi contribuit la asta, spun ei. 

Am documentat provocările periculoase din social media care au dus la astfel de cazuri și în România, dar și cum au răspuns alte țări. 

Din decembrie, de când a intrat legea în vigoare, spre 5 milioane de conturi de adolescenți sub 16 ani au fost dezactivate de marile platforme. Dany crede că există loc de îmbunătățire aici. Un alt efect a fost faptul că tinerii s-au regăsit mai mult în lumea fizică. „A fost înainte de sărbători și e vară la noi, deci mai mulți tineri au mers la plajă, au făcut sporturi”, spune el. 

Dar nu e doar această imagine luminoasă. Dezbaterile au fost crâncene, cu procese de la companiile tech și mulți opozanți. S-a ridicat problema protecției datelor, a faptului că adolescenții ingenioși vor găsi cum să ocolească regula sau că pericole sunt în multe alte locuri online, nu doar pe rețelele sociale. 

„Sunt persoane care și-au construit o carieră ajutându-ne să stingem focul rețelelor sociale în viața copiilor noștri. Nu știu cum este în România, dar în Australia mulți dintre acești experți cer multe mii de dolari pentru a petrece câteva ore într-o școală ca să-i învețe pe copii cum să fie în siguranță online și să-i învețe pe părinți ce ar trebui să facă. Această interdicție este cel mai rău lucru pentru modelul lor de afaceri”, spune Dany. 

Educația singură nu face față

Crede că în acest caz educația singură și-a arătat limitările: „Exemplul pe care îl folosesc adesea este că poți învăța un alcoolic totul despre chimia alcoolului, îl poți învăța ce îi face creierului său, dar tot dependent de alcool va fi, nu?”

Apoi, un alt obstacol a venit din partea copiilor care în Australia sunt ascultați în politicile publice, incluși în sondaje. „Ar trebui neapărat un copil să decidă ce mănâncă la cină, de exemplu? Desigur, ca în orice domeniu, este bine ca adulții să ia în considerare opiniile copiilor, dar în ultimă instanță, este treaba noastră ca părinți, ca legiuitori, ca adulți prezenți, să-i protejăm de pericole pe care nici ei înșiși nu le pot percepe.”

Practic, toate aceste mișcări globale pleacă de la ideea că e responsabilitatea adulților să ia măsuri. Nu mai poți îndepărta copiii de tehnologie cu mesaje de tipul „lasă telefonul”. 

„Dacă și în România sunt mulți părinți care se opun unei ridicări similare a vârstei minime, le-aș spune acelor părinți că atunci când toată lumea pierde un lucru, atunci nimeni nu pierde nimic. Dacă le putem oferim copiilor noștri câțiva ani în plus de copilărie, câțiva ani în plus de joacă, de sport, de conexiune familială, hai să facem asta!” 

Fiica sa Aalia împlinește 16 ani anul ăsta și teoretic ar trebui să aibă acces la rețele sociale. „Ați crede că mă simt ușurată. Nu e așa. Pentru că sunt fata lui Dany Elachi, fondatorul Heads Up Alliance”, a glumit fata în discursul ei din Parlamentul regiunii South Wales. 

A povestit audienței cât de digitalizată este chiar și fără social media: a învățat din tutoriale de pe net să cânte la chitară, știe să mânuiască pachetul Office și să caute informații pentru eseurile de la școală. „Barierele legate de social media nu mi-au făcut viața mai mică. De fapt, probabil n-aș fi învățat atât, n-aș fi fost la fel de bună la pian, aș fi avut note mai mici, probabil aș fi citit mai puține cărți… Am venit azi să vedeți cum arată un adolescent de 16 ani care nu folosește social media. Sper ca în următorii ani să nu mai fiu excepția, ci norma.”

Poate România să fie Australia?

Sună bine, dar trebuie să ne uităm mai granular la politicile celor două state, crede psihiatrul Eugen Hriscu. Australia, de pildă, are centre comunitare de petrecere a timpului liber pentru copii, gratuite, în care copilul poate să intre chiar de pe stradă, fără hârtii, și să aibă activități, acces la un psiholog sau un lucrător social. În București, primarul Ciprian Ciucu a anunțat recent că intenționează să desființeze centrul de tineret, de pildă. 

Înainte de toate ar trebui să respectăm legile pe care le avem deja, cum este interdicția telefoanelor în școli, crede Hriscu. 

„Mi s-ar părea important să creăm spații libere de telefonul mobil, școala fiind una dintre ele. Aici e vorba de capacitatea școlii de a stabili reguli, iar profesorii să se oprească să mai dea teme pe WhatsApp. Asta este o practică generală de care mulți părinți se plâng.” 

Părinții care nu cedează

Era sfârșitul lui 2019, când familia lui Mihai Căprărescu dezbătea dacă să-i dea un smartphone fetiței lor din clasa întâi. Presiunea socială, acel „toți au”, a fost prea mare și l-au cumpărat. 

Între timp, a organizat tot felul de cursuri împreună cu alți părinți, la școală, cu sprijinul învățătoarei, și le vorbeau copiilor inclusiv despre pericolele pe care le ascund micile paralelipipede pe care toți puștii le aveau deja. 

Apoi a venit pandemia și totul s-a mutat în online. 

La puțin timp, Mihai a dat peste cartea „Hoții de atenție”, de Johann Hari, care vorbește despre cum ne-am pierdut cu toții concentrarea. Apoi a văzut „Dilema socială” pe Netflix.

Cam în aceeași perioadă, fata lor, ajunsă în clasa a treia, care avea deja un smartphone le cerea un anumit brand - Iphone. Și vorbim de o școală fără afluență mare, spune tatăl, dar în care, prin ecrane, ajungeau tot felul de mode - telefoane sau adidași de mii de lei. Voia să facă ceva, dar nu știa ce. 

 Căutarea lui a luat sfârșit anul trecut, când a dat peste cartea lui Jonathan Haidt „O generație în pericol”, care deja influențase mișcările „o copilărie fără telefon” din toată lumea. În carte a citit despre o mișcarea „Wait until 8th” care înseamnă o rețea pentru părinți ca să reziste și să nu le dea copiilor acces la social media până într-a opta. Apoi a dat de Smartphone Free Childhood.

„Toate acestea mi-au dat cel puțin mie un nou scop și m-au dus către a înțelege că noi părinții suntem datori să încercăm să facem ceva”, spune Mihai. 

Asta a însemnat să pornească și în România inițiativa Smartphone Free Childhood. A înființat o asociație la finalul anului trecut, împreună cu o altă mamă, Bianca Bogdan, și au pus la punct un website cu resurse pentru părinți și pentru profesori. În acest moment vor să-și mărească echipa cu noi membri și să ajungă la cât mai mulți părinți care să semneze pactul. E vorba de un document simbolic, care, după semnarea electronică, îi ține pe părinți angajați în misiunea de a nu le da copiilor telefoane și social media.  

Mișcarea „copilărie fără telefoane” a adaptat recomandările internaționale la realitățile locale și are patru piloni de acțiune: 

1. fără smartphone până la 12 ani, adică până în clasa a cincea; în afară, organizația a setat vârsta de 14 ani;
2. fără social media până la 15 ani, adică intrarea la liceu; în afară este propusă vârsta de 16 ani;
3. fără telefoane în școli, inclusiv în timpul pauzelor; 
4. o copilărie bazată pe joacă și interacțiune în aer liber.

În această perioadă pornesc vizitele în grădinițe și școli să vorbească cu profesori și cu părinți ca să se alăture cauzei.

Este conștient că interdicțiile singure sunt limitate. Și ei în familie au folosit aplicații de control parental, au ținut copilul departe de rețele sociale, dar tentația Instagramului, „omniprezent în viața copiilor, mai ales a fetițelor”, e greu de barat. 

A avut grijă ca fetița lui să facă un sport - baschet și să participe la cât mai multe activități offline. Au intrat în comunitatea „Între Vecini” care își dorește să revitalizeze comunitățile de la bloc. Tot simte că e nevoie de o schimbare la nivel național. „Dacă toți pierd ceva, niciunul nu pierde nimic”, cum spunea Dany.  

Și un început bun e să folosești regula de 25%. 

„Un cercetător profesor la Universitatea din Pennsylvania, Damon Centola, arată că în momentul în care se atinge acest prag de 25% într-un grup, copilul nu se mai simte singur, și nici părinții. Adică dintr-un grup de 24 de elevi, e suficient să existe 6”. 

Mihai Căprărescu e pregătit pentru un tur de forță anul ăsta. Vrea să dea cât mai multă vizibilitate cauzei și să îi țină pe copii cât mai mult în copilărie. „Ca părinți, fără să conștientizăm, oferim supraprotecție copiilor, acest over-parenting în viața de zi cu zi. În același timp, facem un underparenting, o supraveghere limitată sau scăzută, în lumea online.”

„Părinții sunt și ei dependenți de starea de narcoză pe care le-o dă telefonul copiilor, că vor și ei să aibă liniște”, crede psihiatrul Eugen Hriscu. De aceea, au nevoie de sprijin, prin cadrul legal, dar și mesaje clare de la specialiști astfel încât să nu mai fie tentați să transforme telefoanele în biberon: 

• „Copiii până în vârsta de 2-3 ani nu au de ce să aibă acces la ecrane,
•  între 3 și 7 ani, maxim o oră pe zi, jocuri educaționale sub supravegherea directă a părintelui tot timpul, 
• de la 7 la 16 ani, până la 2 ore”, face o trecere în revistă Hriscu. 

„Apoi profesorii să-i ajute pe părinți să pună limite, nedând teme copiilor pe WhatsApp sau mesaje la 9 seara. După care și profesorii au nevoie de ajutor. Trăim într-o societate în care nu avem ideea de grijă socială.” 

***

Cutii de pizza goale rulează deasupra capetelor până la sacii de gunoi. Zeci de adolescenți cu felii în mână sporovăiesc și se învârt prin sediul Asociației Zi de Bine, de la Piața „George Coșbuc”, inima sectorului 5. „Mai este pizza fără carne?”, întreabă o adolescentă. „Dacă nu mai găsești, probabil că nu”, îi zice Gabriela Gocan, coordonatoare de programe.  

Ea îmi face cunoștință cu „sportivul nostru”, cu Edi, care mă conduce la colegele lui în camera de podcast, unde e liniște. Ioana, Briana, Alexia și cu Edi sunt alumni ai programului Kit - keep in touch, proiectul de peer to peer learning pentru liceeni. În cadrul programului au avut mentori adulți care i-au ghidat să-și creeze propriile lor programe. Briana și echipa ei au gândit un pachet de cursuri pentru elevii mai mici, inclusiv pe tema statului pe telefon. Ioana, Alexia și Edi lucrează la un festival de fitness în care alți elevi pot testa diverse sporturi.

„Partea captivantă la KIT nu e doar că nu funcționează ca o școală, adică fără note, evaluare, ci că e un spațiu sigur unde singurul scop este ca fiecare să se dezvolte cât mai tare pe el pentru a ajuta la rândul lui alte persoane”, spune Edi.  

Scopul de la început a fost să le dea tinerilor activități atât de captivante încât să se țină departe de tot felul de alte tentații, inclusiv de telefon. Au toți peste 16 ani, deci ar fi avut acces azi la social media și dacă erau în Australia. Cred cu toții că nu poți doar să interzici, trebuie să vii și cu educație, cu activități. Dar uitându-se în urmă, copiii mici n-ar trebui să aibă acces la tehnologie la discreție. 

„Decât să dai banii pe o tabletă, mai bine iei trei cărți, cinci jucării, două puzzle-uri”, spune Briana. „Eu aș fi preferat o păpușă sau un Lego”, spune și Alexia. „Eu îmi doream motociclete”, completează Edi. 

Apoi, ar trebui, în opinia lor, și părinții să fie modele și să nu mai stea atât pe telefon iar profesorii să dea mai puține teme pe Whatsapp. „Vii și ne dai fișe de lucru, dar acum pe bune, pe ChatGPT o rezolvi imediat, nu e mare lucru. Dacă vă arăt grupurile noastre, sunt pline de fișe de lucru de la profesori. Adică ei vor să nu mai existe telefoane, dar n-ar printa trei foi”, spune Briana.  

Sunt cu toții de acord că un profesor bun poate fi un antidot pentru tentația de a-și verifica telefoanele în oră. Și activități speciale pentru ei, cluburi de tot felul, proiecte, sport.

Spun că funcționează și aplicațiile care le opresc notificările atunci când au teme sau de învățat. „Oricum, în general, persoanele care au timpul necesar să stea câte 10 ore pe telefon pe zi înseamnă că au cam prea mult timp liber”, crede Edi. 

Și totuși, spun unanim că e greu ca doar o interdicție să-i oprească pe adolescenți, că vor găsi ei cum să dea skip la o piedică pusă de oameni mari. 

Piedici tehnice pe care copiii să nu le fenteze

Confirmă și trainerul în securitate cibernetică la Bitdefender Alina Bîzgă. Copiii găsesc imediat cum să facă aceste inginerii sociale cu părinții. 

De la folosirea VPN-ului (un tunel criptat între dispozitivul tău și internet, care ascunde activitatea online și adresa IP reală) până la folosirea AI-ului. Sau copiii ajung să fure sau să împrumute diferite legitimații, buletine, carduri de credit, pot ajunge inclusiv să mintă că li s-a stricat telefonul, dă-mi telefonul tău ca să pot să intru să verific ceva, Alina le-a văzut pe toate. Numai anul trecut a ținut traininguri de securitate pentru o mie de elevi din Galați, Suceava și București. 

Crede că părinții au nevoie și ei de mai multă informare. Mulți nu știu că și platformele de jocuri, cum este Roblox, devin periculoase. „Părinții ar trebui să verifice, să vadă cu cine vorbește copilul lor. Sunt locuri care își găsesc ușor spațiu prădătorii, iar copiii nici nu-și închipuie că cei cu care joacă ar putea să nu fie de vârsta lor”, spune Alina. 

În acest moment, la nivel european, Digital Service Act, care reglementează folosirea platformelor de către minori lasă la alegerea companiilor și statelor membre cum să facă asta. În România se discută despre majoratul digital, de la 16 ani, o lege care a trecut de Senat anul trecut. Dezbaterile au devenit mai energice în ultima perioadă, cu luări de poziție de la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat și ministrul de Interne Cătălin Predoiu.

Există îngrijorări aici cu privire la siguranța datelor tuturor utilizatorilor, fiindcă verificarea ar însemna mai mulți pași pentru toată lumea. „Fie se cere submiterea unui ID, a unui legitimații, care să demonstreze că persoana care accesează platforma respectivă are peste 16 ani, fie cu cardul de credit sau prin alte metode precum face verification, adică biometrice”, explică experta. Sau ca în Australia, unde platformele îți identifică vârsta după comportament, așa cum fac și când îți servesc reclamă.

Dar peste toate, trebuie adăugat și stratul de educație. „Atâta timp cât nu există comunicare, nu li se explică și nu li se face digital awareness și educație, de ce nu este indicat ca ei să acceseze astfel de platforme, nu va fi de ajuns.”

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Educație media pentru sănătatea mintală”, demarat de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul UNICEF în România. 

Opiniile exprimate în acest material aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția CJI sau UNICEF în România.