Uf, am scăpat, am dat și Bacalaureatul ăsta!
Repetăm celebra replică a doamnei Caliopi Georgescu în fiecare an. Răsuflăm ușurați – elevi, părinți, profesori – pe tonuri diferite. Unii oftează. Că așa e la Bac, ca în tenis. Avantajul nu e al tuturor.
Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
Cronică. „O familie aproape perfectă” nu e doar povestea familiei lui Tudor Platon, ci și un pretext să îți privești propriile tăceri. Uneori, ceea ce primim de la ai noștri nu e moștenirea pe care am vrea-o, dar e cea care ne face să fim atenți la ce dăm mai departe.