În 2016 a intrat în vigoare un ordin de ministru privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar. Articolul 3 din ordin prevede că timpul alocat temei obligatorii pentru acasă la învățământul primar va fi de maximum o oră, iar pentru celelalte niveluri de învățământ – de maximum două ore. Ordinul mai stipulează și că elevii din clasa pregătitoare nu ar trebui să aibă teme. De asemenea, elevii până la clasa a VIII-a nu ar trebui să primească teme în perioada vacanțelor.
Școala9 a lansat în ianuarie un chestionar despre cât de mult își ajută părinții copiii la teme, la care au răspuns peste 200 de persoane.
Întrebați dacă își ajută copiii la teme, majoritatea a răspuns că da (83,3%). Materiile care solicită cel mai mult ajutor din partea părinților sunt matematica (88%), urmată de limba și literatura română (76%), istoria, geografia, limbile străine și fizica (fiecare cu circa 14%).
Ajutorul începe în majoritatea cazurilor (81%) când copilul intră în școala primară, deci din prima zi de școală din viața lui, în timp ce 6,2% dintre respondenți au scris că au început să-și ajute copiii de la gimnaziu. Cei mai mulți dintre părinți (39%) și-au propus să ajute la rezolvarea temelor până la finalul școlii gimnaziale, 23,8% vor să o facă doar în școala primară și 27,2% sunt hotărâți să-și îndrume copiii și la liceu sau chiar mai târziu, când aceștia vor pleca la facultate.
Chiar dacă marea majoritate a părinților respondenți declară că își ajută copii, 51% spun că acest ajutor constă doar într-o verificare a temei. „E important să fim alături de ei, dar nu să le facem noi temele. Dacă nu ești alături de el, nu ai de unde să știi cum evoluează, cei de la școală nu pot face totul. E important să lucrăm împreună, școala și părinții. Până la urmă e vorba despre viitorul copiilor noștri într-o lume care, din păcate, nu știm ce le oferă”, scrie un părinte.
Aproape 58% spun însă că e nevoie să explice lecția copilului astfel încât el să-și poată face singur tema, iar 31% dintre ei se implică mai mult și rezolvă temele odată cu copilul.
Majoritatea părinților au scris că principalul motiv pentru care se așază lângă copil în momentul în care acesta începe să-și rezolve temele este pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine materia predată în clasă. Mulți nu cred că profesorul sau învățătorul se asigură că fiecare copil a înțeles materia. Mai ales când sunt mai mult de 30 de elevi în clasă. Așa că, de cele mai multe ori, ajutorul venit din partea părintelui îl face pe copil să se simtă pregătit pentru următoarea oră și să aibă încredere în sine. Sau să își termine temele până la ora de culcare. De asemenea, mai mulți părinți susțin că cel mic are nevoie de ajutor la teme pentru că „e nevoie”, pentru că nu poate să le facă singur, pentru că are nevoie de unele clarificări, pentru că nu citește atent cerințele sau pentru că e delăsător. Unul dintre respondenți a menționat că ajutorul la teme se traduce și prin timp petrecut împreună cu copilul, un altul, că „unele teme sunt dificile dar împreună e mai ușor”, iar cineva a menționat că temele devin o joacă atunci când le fac împreună. Alți părinți au spus că-și ajută copiii doar pentru că ei sunt părinții și asta trebuie să facă. „Consider că, până la sfârșitul claselor primare, verificarea zilnică a temelor și explicarea unor lucruri pe care nu le-a înțeles în clasă îi vor forma copilului un ritm și stil de a învăța”, a scris un părinte.
„Tema este un exercițiu de fixare a ceea ce el a deprins la școală, deci e important să vadă cât a deprins el, nu cât mai știu eu din materia de a VIII-a”, a spus una dintre persoanele care a declarat că nu-și ajută copilul la teme. Altele au spus că nu li se pare corect să rezolve temele cu copilul, pentru că școala este „serviciul” acestuia. „La examene, teste etc. nu sunt lângă el ca să îl ajut, să-i arăt, să-i corectez”, a explicat un alt părinte.
Dintre beneficiile ajutorului la teme, părinții menționează că cel mic învață „munca în echipă, încrederea în oameni, dar și puterea argumentului”, are „liniște psihică” și că se creează „o legătură de încredere și tovărășie” între părinte și copil, iar acesta din urmă are „sentimentul că nu este părăsit în a se descurca în aspecte ce-i depășesc capacitățile”. O persoană a spus că beneficiile sunt „incomensurabile”.
În același timp, o parte dintre părinți au semnalat că acest ajutor poate avea și dezavantaje, precum faptul că elevul „nu-și dezvoltă autonomia, planificarea, disciplina, perseverența, responsabilitatea, îi scade stima de sine, nu simte satisfacția ca urmare a rezultatelor din efortul propriu, nu se autoevaluează corect, se crede neputincios, nu învață să se automotiveze”. Unul dintre părinți a scris că există două minusuri majore. Unul dintre acesta este inversarea rolurilor: părintele devine mai mult profesor pentru copil și îl învață mai multe lucruri decât îl învață adevăratul profesorul. Al doilea îl reprezintă riscul ca cel mic să se obișnuiască să fie ajutat în mod regulat și să-i fie mult mai greu să ajungă un adult independent. Alți respondenți au semnalat ca minusuri pierdea stimei de sine, formarea unei tendințe a copilului de a copia rezolvarea fără să înțeleagă, de fapt, ce scrie, dar și apariția unei timidități în clasă sub presiunea colegilor sau a cadrelor didactice.
Părinții și-au exprimat și nemulțumiri legate de programa mult prea încărcată, responsabilă pentru mormanul de teme cu care copilul se întoarce acasă. „Aproape zilnic se culcă în jurul orei 00:00”, scrie un părinte nemulțumit. „Și acesta este programul unui elev de liceu care nu are probleme de înțelegere, logică sau literație, adică știe să rezolve toate problemele și temele de la toate disciplinele. Dar nu îi ajunge timpul, pentru că sunt prea multe. Și multe dintre ele inutile pentru el, pentru că nu îl fac decât să piardă timpul scriindu-le. Dar sunt obligatorii pentru toți, nu contează la ce nivel de înțelegere este fiecare sau care este sfera de interes a fiecărui elev.”
Unii respondenți cred că problemele semnalate ar putea fi rezolvate dacă ar exista o comunitate a părinților care să se opună cantității mari de teme, dar și prin întărirea comunicării dintre elev, școală și părinte. Un părinte crede că „lipsa implicării duce la lipsuri și mai mari în educație și la un handicap în viața de adult (pentru copil)”.
Cine sunt părinții care au răspuns
