Ajutor, sunt mamă adolescentă!

Ajutor, sunt mamă adolescentă!

Am fost la un spectacol de teatru despre mame adolescente și n-am știut să spun ce-aș face dacă aș fi în locul lor.

21.08.2018

de Nicoleta Rădăcină, fotografii de Cătălin Georgescu

Mame adolescente. Părinți severi, părinți marionetă, părinți absenți. Parteneri care nu recunosc copilul sau cărora le e indiferent. În câteva cuvinte (care stau paravan pentru multe griuri nuanțate), despre asta e Foreplay – o piesă de teatru care pune în scenă realitatea pe care o trăiesc mamele adolescente în România.

Se joacă la Replika, centru de teatru educațional aproape neîncălzit, genul de loc în care actorii mută decorul în timpul piesei, atunci când lumina reflectoarelor îi ocolește; genul de loc în care oamenii nu se așază în primul rând, de teamă că actorii vor interacționa cu publicul.

Spectacolul pune în discuție – și scenă – două povești de viață diferite, acoperind totuși o plajă mare de greutăți care intră în cotidianul vieții de mamă minoră.

Miruna este o puștoaică fâșneață de 16 ani, cu ochi expresivi și blugii ușor lăsați de la atâta purtat. Vine de la școală cu ghiozdanul în spate și o găsește pe maică-sa cu jurnalul ei roz cu sclipici în mâini. O ceartă pentru indiscreție, iar mama ei o ceartă pentru faptul de a fi adolescentă: că umblă brambura, că vorbește prea mult la telefon. Îi arată încă o dată că e obsedată de virginitatea ei. „Tu mai ești măcar fată-mare?”

Mama ei se poartă de parcă ar trebui să umble cu bandană opacă la ochi până împlinește 18 ani. Să nu știe că există băieți pe lume și să n-o intereseze nimic în afară de școală și de Bac. „Nu am voie să văd că există băieți în jur până la 18 ani. De la 18 ani și-o zi, gata. Încep să știu că există.”

Mânată de tot felul de obsesii și îndoieli, îi găsește prezervative în ghiozdan și se enervează, „ce treabă ai tu cu astea?”. Miruna o minte spunându-i că le-a primit de la școală, dar nici maică-sa nu-i născută ieri: „Da? Cu 10 arome diferite?”. Te lovește-n față cea mai întâlnită fațetă a relației părinte - copil, unde dialogul apare mai degrabă în contextul raportului de note și realizări școlare și mai puțin în contextul prietenei sincere și a dilemelor umane.

România este una dintre cele șase țări din Uniunea Europeană care nu include educația sexuală ca disciplină în programa școlară. În lipsa ei, Institutul Național de Statistică arată că 101.753 de minore au dus la capăt sarcini în ultimii 5 ani, iar 34.826 au făcut întrerupere de sarcină. Întrerupere de sarcină voluntară, pentru că avorturile spontane nu ajung în statisticile naționale.

Deși pare că este, de când se știe, veriga vizată din lanțul slăbiciunilor, România oferă opțiunea educației pentru sănătate încă din 2005 pentru toate nivelurile de studiu. Pentru iubitorii de procente, Adina Manea de la Tineri pentru Tineri spune că opționalul are o acoperire de 6% din sistemul național de învățământ, adică ajunge la câteva sute de mii de școlari și liceeni. Cei care, împreună cu părinții lor și îndrumați de profesori, o aleg.

Nefiind totuși o materie obligatorie susținută de manuale sau auxiliare, cadrul didactic are la dispoziție orice resurse dorește, câtă vreme respectă cadrul programei. Însă, de cele mai multe ori, dacă nu a intrat în contact cu ONG-uri de profil, personalul din învățământ nu are prea multe instrumente.

După ce află că Miruna a rămas însărcinată, maică-sa își pierde cumpătul: „Nu puteai să furi din mall, să rămâi corigentă, să fumezi, să faci și tu ce fac adolescenții!”, dar nouă luni mai târziu, după ce a trecut, împreună cu tatăl Mirunei, de la ideea de avort la ideea de adopție, se schimonosește cu drăgălășenie în fața noului născut: „are nasul meu”, „ba are ochii mei verzi”.

Pentru că s-a topit calota glaciară din sufletul părinților ei la vederea bebelușului, Miruna s-a putut pregăti pentru Bac. În ziua în care a aflat că l-a și luat, și-a rugat mama să stea cu Ana, fiica ei. O veste așa bună trebuie sărbătorită. La o petrecere, cu iubitul, ca orice adolescentă.

De ce ți-e frică nu scapi, cum ar zice proverbul românesc. Așa că intervenția actorilor în public s-a dovedit inevitabilă. S-au îndreptat spre noi cu câteva recipiente în care stăteau răvășite teste de sarcină cu una sau două liniuțe. Ne-au invitat să luam unul la repezeală, iar cei însărcinați să rămână în picioare. Actorul care îi joacă pe toți bărbații din film începe. I se adresează unei femei de 32 de ani din rândul doi. „Imaginează-ți că testul ăla pozitiv e al fetiței tale de 14 ani. Imaginează-ți că ai o fetiță de 14 ani și e însărcinată. Ce faci?” Femeia bâjbăie pe nepregătite. O duc la medic să confirm sarcina. O las pe ea să aleagă, împreună cu tatăl copilului. „Crezi că ea poate alege? La 14 ani?” Răspunsurile sunt grele și imaginația are blocaje sub greutatea lor.

Lumina reflectoarelor se mută câteva rânduri mai sus, pe un bărbat la aproximativ 40 și ceva de ani. „Dumneavoastră ce ați face?” Tatăl răspunde sincer: „m-aș enerva foarte tare și apoi mi-ar părea rău și mi-aș cere scuze.” Dă vina pe mediul în care trăiesc adolescenții, spune că s-ar simți vinovat că nu a făcut mai mult, dar că școala ar trebui să facă prevenție.

Fără să știe că i se adresează fiicei celui de mai devreme, actrița care o joacă pe Miruna se îndreaptă către o copilă cu părul bogat și lung, închis la culoare. „Ce ai face dacă testul ăla pozitiv ar fi al tău?” Fata are 14 ani, chiar au nimerit-o la fix. Zice că le-ar spune părinților ei, și se uită pe furiș în spatele sălii. Părinții ei sunt chiar în sală. „Haide, promit că îmi cer scuze în public”, glumește tatăl ei, cu referire la mărturisirea anterioară. Fata spune că nu ar păstra copilul, dar actrița insistă: „ce ai face dacă ar fi prea târziu, ai fi în 4-5 luni să zicem, ce ai face?”. „Altă întrebare!” spune copila și sala izbucnește în râs.

Nu vrea copilul și nu știe ce ar face dacă ar fi prea târziu – gândul ăsta o blochează, se vede în zâmbetul reținut, cu buzele strânse a neputință. La 24 de ani și câteva greutăți în minus, sincer, nici eu nu știu ce aș face.

Actrița care le joacă pe mame în piesă își îndreaptă atenția spre altă femeie din public, o femeie însărcinată. Întâmplător, este o profesoară Teach For Romania care a scris despre educație sexuală în școli și a predat în comunități defavorizate. Spune că „e important să înțelegem contextul educațional, nu contextul politic. O fetiță romă e încurajată să facă copii”, și mută accentul un grad mai apăsat pe elementul cultural al conversației.

A doua poveste jucată pe scenă o are în centru pe Irina, o adolescentă de 16 ani, cu mama plecată de 10 ani în Italia și un tată-marionetă. Irina are un iubit de 30 de ani, pe Valentin, care levitează, la limita legalității, în jurul ei.

Mama ei vorbește c-un accent italian puternic, îi trimite un baccio, nu un pupic, o sună mereu pe Skype și vine acasă doar de Crăciun. Când află că e însărcinată, singura reacție pe care o are tatăl ei este că soția lui plecată o să-l desființeze. Valentin, prietenul Irinei, nu vrea să audă de copil. Doar i-a spus, acum doi ani, că nu vrea – problema ei că nu l-a ascultat. Naivă, Irina pare genul de femeie resemnată cu soarta. Își spune că Valentin o să-și revină când o să vadă copilul, că e doar speriat – nu-l scoate nicio clipă din ecuația vieții ei.

Deși fragilă și visătoare, când vorbește de copil pare sigură pe sine, iar adevărul e că nici n-ar fi la primul avort. Recunoaște aproape în lacrimi în fața ecranului de Skype: „nu ești niciodată acasă, suni întruna ca să pară că ești aici”, îi taie maică-sii tot elanul de a o critica.

Suntem în era în care bullying-ul s-a integrat firesc în vocabularul nostru. Îl practicăm sau suferim din cauza lui de când lumea – dar acum ajunge la știri mai des. Cum ar putea o liceeană însărcinată să scape de el? 

Doi colegi, un băiat și o fată, încep să arunce cu ghemotoace de hârtie spre Irina. O lovesc în burtă, în piept, peste față, pe unde apucă. „La tine în sat acolo nu s-a auzit de prezervativ?” o întreabă zeflemitor. „Eu credeam că atunci când fetele vor o schimbare se vopsesc, nu-și lasă burtă”, îi aruncă băiatul.

Văzând că e hărmălaie în clasă, profesoara de română o ia în primire la ascultat ca și cum ea ar deranja ora, nu ar fi cea căreia insultele îi ajung în oase. Așa că o ridică în picioare și o întreabă dacă a citit Moromeții. Unul dintre colegii ei îi sugerează profesoarei s-o asculte din caracterizarea Polinei – un personaj care fuge de acasă, deci nu respectă autoritatea tatălui ei, ceea ce e, de fapt, un apropos cu bătaie lungă spre povestea ei de viață, o fată singură care a ajuns într-o situație delicată. Adică însărcinată.

În timp ce vorbește despre Polina, profesoara o umilește corectându-i „vroia”-ul. O întreabă câte pogoane avea Stan Cotelici, iar eleva care o lovise cu hârtie ghemotocită îi suflă batjocoritor „69, Irina!”

E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, dar nu e nimeni acolo când ai nevoie. Directoarea aproape c-o obligă pe Irina să se mute de la școală. Ca și cum sarcina ei ar fi un fel de epidemie sau râie, pur și simplu, care s-ar lua prin privit sau bârfit.

Pentru că mama ei n-a venit în țară s-o ajute și nici iubitul ei n-a fost interesat, Irina a lipsit de la școală și a învățat pe genunchi, în scurtele pauze pe care le-a avut. Așa că a picat Bacul. La finele anului, Vladi, copilul ei, a făcut rujeolă, așa că s-a internat cu el în spital. Alte posibilități? Nu poate nici să muncească, pentru că nu are cu cine să-l lase pe Vladi, iar asistentul social face presiuni asupra ei: „Pe cine vă puteți baza? Un adult care vă ajută. Tatăl lucrează, nu se pune. Cine stă toată ziua cu copilul? Eu nu lucrez cu presupuneri”.

Când Irina dă de greu cu copilul, mama ei îi amintește doar că s-a legat la cap fără să o doară. A fost fraieră, „stronza”, cum ar veni. Dar Irina spune că să fii mamă e cel mai frumos lucru din lume. „Numai dacă ai peste 18 ani și ești căsătorită cu cine trebuie.”


Fotografiile au fost realizate în cadrul evenimentului DoR Live „La Școală”.

Cătălin Georgescu

Fotograf

E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Nicoleta Rădăcină

Reporter / Social Media Manager

Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

CUVINTE-CHEIE

teatru adolescent

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile