ALT-Școala/ EdNeos, un asistent personal pentru elevi, pe mobil: „Un profesor nu are suficient timp și nu poate personaliza procesul de învățare pentru fiecare”

ALT-Școala/ EdNeos, un asistent personal pentru elevi, pe mobil: „Un profesor nu are suficient timp și nu poate personaliza procesul de învățare pentru fiecare”

„Un asistent educațional nu îi va arăta unui elev doar un status care îi va rămâne toată viața, ci o cale de progres permanentă”, spune Veaceslav Caburgan, unul dintre specialiștii care au dezvoltat aplicația EdNeos. Proiectul intrat în finala competiției Innovators for Children, accelerator pentru start-up-urile din educație, urmărește evoluția elevilor. Mai mult, aplicația bazată pe inteligență artificială le trimite copiilor sarcini, în funcție de materia școlară pe care au nevoie s-o aprofundeze, iar aceștia lucrează cu informațiile până când chiar le înțeleg. Totul ca să mențină intact lanțul de cunoștințe, pentru că „sute de mii de copii au acest lanț fisurat și pentru 42% dintre ei, analfabeții funcțional, lanțul s-a rupt”.

22.12.2022

de Medeea Stan Video: Ada Cheroiu

Dacă „răsfoiești” aplicația EdNeos, găsești o secțiune cu sarcini pe care profesorii le stabilesc pentru elevii lor. În plus, un algoritm generează în fiecare zi diferite teme, după ce analizează ce informații au nevoie copiii să aprofundeze ca să progreseze.

Aplicația – la care elevii au acces oricând de pe telefon – pune la dispoziție o serie de teste de evaluare, precum și lecții sincronizate cu materia școlară. Elevii primesc, de asemenea, o listă cu noțiuni pe care le pot învăța ca să-și acopere golurile. Iar niște cercuri din aplicație se colorează pe margini mai mult sau mai puțin, în funcție de evoluția copiilor. 

„EdNeos este un asistent educațional bazat pe inteligență artificială, care crește performanța învățării și memorării”, explică Veaceslav Caburgan, inițiatorul proiectului, una dintre cele zece persoane care lucrează la dezvoltarea aplicației. 

Cum funcționează EdNeos

Cu experiență atât în tehnologie, cât și în psihopedagogie, fondatorii au înțeles că e important să rezolve una dintre problemele cu care se confruntă elevii: să repare fiecare verigă a lanțului de cunoștințe. 

„Sute de mii de copii au acest lanț fisurat și pentru 42% dintre ei, pe care îi numim analfabeți funcțional, lanțul s-a rupt”, spune Caburgan. „Dacă se rupe lanțul, elevul nu poate asocia noțiunile pe care le-a învățat în trecut cu cele pe care le va învăța în viitor. Astfel, procesul de învățare devine dificil”.

https://youtu.be/8ShXnPgQNhI

Antreprenorul știe că nu toți părinții își pot trimite copiii la meditații, să recupereze pierderile și crede că aici intervine EdNeos. Găsește fisurile din lanțul de informații și îi încurajează pe elevi să studieze, până înțeleg noțiunile și râmân cu ele pe termen lung. E conștient și că motivele pentru care le pierd pe drum variază; au probleme de sănătate, conflicte sau pur și simplu se îndrăgostesc.

Totul pornește de la profesori. Aceștia încarcă pe platformă conținut folosit la predare sau ca temă pentru acasă și elevii lucrează cu informațiile. După ce copilul rezolvă o anumită sarcină, algoritmul prelucrează datele și-apoi creează pentru fiecare un curriculum personalizat. Ținând seama de noile rezultate, îi trimite zilnic alte teme.  

„Un profesor nu are suficient timp pentru asta”, mai spune Caburgan. „Nu poate personaliza procesul de învățare pentru fiecare elev și nu poate ține minte fiecare interacțiune”. 

Elevii au voie să greșească și să se corecteze 

Profesorul vede pe un fel de panou din aplicație cum avansează elevii. Dar și copiii pricep, la rândul lor, unde se află de fapt. De ce e important să aibă obiective mici, cum ar fi să-și ridice procentul de performanță de la 67% la 68%. Își acceptă astfel ritmul și înțeleg că situația lor se poate schimba. „Considerăm că un asistent educațional nu îi va arăta un status care îi va rămâne toată viața, ci o cale de progres permanentă”.

Acest mentor de buzunar, cum îl numește antreprenorul, nu te ceartă dacă greșești, spre deosebire de oameni, fie ei profesori sau chiar părinți. „Nota este un moment mai dur al educației”, adaugă el. „Dacă ești programator sau arhitect ai dreptul la corectare, dar se pare că noi nu le permitem copiilor noștri să facă acest pas”.

Pe lângă toate nevoile palpabile din sistemul educațional, precum băncile noi și tablele performante, antreprenorul consideră că la fel de importante sunt și mentoratul sau adaptarea la stilul unic de lucru. 

Amintește că, în prezent, elevul e obligat să se adapteze la conținut și că nu-l primește în baza modului său de învățare. Iar acesta ar fi următorul pas în dezvoltarea aplicației. 

Programul Innovators for Children este organizat de Impact Hub București și Impact Hub Basel, în parteneriat cu UiPath Foundation și cu sprijinul financiar al BRD. Anul acesta au fost trei proiecte câștigătoare, din nouă ajunse în finală, care au primit în total o finanțare de 20.000 de euro.

 

 

 

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

edneos alt școală innovators