ALT-Școala / Investory, aplicația care îi învață pe copii să-și gestioneze banii. „Generației noastre i s-a spus doar să-i ținem deoparte pentru zile negre”

ALT-Școala / Investory, aplicația care îi învață pe copii să-și gestioneze banii. „Generației noastre i s-a spus doar să-i ținem deoparte pentru zile negre”

De unde vin banii de la bancomat și câți au voie părinții să scoată? Cum poți să cumperi ceva de pe internet? Ce poți să faci din banii de alocație, cât cheltuiești, cât investești? Care-i diferența între credit și debit? Copiii între 6 și 10 ani pot să afle răspunsurile la aceste întrebări jucându-se Investory pe telefonul mobil. Aplicația, câștigătoare în cadrul competiției pentru start-up-uri Innovators for Children, a fost realizată de o echipă de antreprenori clujeni care și-au dat seama, acum doi ani, că românii stau foarte prost la gestionarea bugetului familiei. O arată și studiile: doar 22% dintre adulți spun că au cunoștințe financiare, și asta ne plasează pe ultimul loc în UE.

11.11.2022

de Andreea Archip
Articolul face parte dintr-o serie realizată în cadrul campaniei ALT-Școala, printr-un parteneriat între Școala 9 și BRD Groupe Société Générale.

Te muți pe o altă planetă împreună cu familia ta. Acolo afli de la hipopotamul detectiv Max că cineva a furat planurile celei mai vândute jucării de la fabrica locală și pornești cu el într-o misiune care să descâlcească misterul. În același timp, afli și cum funcționează sistemul financiar de pe noua ta planetă. Acesta este primul capitol pe care l-a dezvoltat echipa Investory când au pornit jocul de educație financiară pentru copiii între 6 și 10 ani.

Cu puțină reclamă online, 15.000 de copii l-au jucat. Asta se întâmpla acum doi ani. Astăzi, jocul cu versiune în română și engleză, are aproape 250.000 de utilizatori, jumătate din România și restul, copiii din SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Grecia, Turcia, țările nordice.

captura Investory

Educația banilor „ținuți deoparte”

Totul a pornit de la o cafea într-o pauză de la muncă. „Eram cu niște colegi și vorbeam unde să mergem în următorul city break. Am decis să mergem la Barcelona și o parte dintre colegi au zis că nu știu dacă pot, că nu au bani. Tot am discutat la cafeaua următoare și am ajuns la concluzia că noi nu avem un buget anume pentru excursii. Nu avem o împărțire cum zic specialiștii, 50% - 20% -30% pe diverse cheltuieli”, povestește Monica Țărmure, cofondatoare și CEO Investory.

Monica este sociolog, așa că a intrigat-o modul în care se face educație financiară la noi și a început să cerceteze cauzele pentru care trăim de pe-o lună pe alta. „Noi ne formăm obiceiurile financiare până la vârsta de șapte ani și nu știu voi, dar eu cu siguranță n-am primit multe informații despre bani. Mi s-a spus doar că dacă îi primești și îi ai, să ai grijă de ei și cam atât. Dar ce înseamnă grija aia sau să-i ții deoparte pentru zile negre, nu știam cum sunt zilele astea negre, când apar sau de ce sunt negre, dar știam că trebuie să țin banii pentru zilele astea”, povestește cofondatoarea Investory.

Apoi, mai târziu, când s-a angajat, nici măcar nu se gândea că ar putea să-și negocieze salariul. „Ce înseamnă să-ți negociezi salariul când ești student în anul întâi? Apoi, cum să faci niște Excel-uri sau forecast-uri financiare, dacă nu ai niște cunoștințe financiare de bază? Ce-i ăla un forecast pe cinci ani când tu nu știi care-i diferența între un card de credit și un card de debit?”

Un joc care să facă atractive informațiile plictisitoare

Echipa s-a coagulat în jurul ideii după ce au săpat și mai mult, au vorbit cu profesori, elevi, studenți, cu specialiști din domeniu.

„Am descoperit că segmentul ăsta de vârstă 6-10 ani nu este acoperit mai de nimeni, pentru că cei care fac educație financiară o fac pentru investiții la bursă sau găsești cursuri pentru cei de peste 16 ani astfel încât să poți să ai acces la un card și la produse bancare”, spune Monica.

Prin urmare, s-au decis să facă ei ceva: „un joc pe telefonul mobil, pentru că telefonul mobil este cea mai simplă și mai ușoară cale de a transmite mesajul ăsta de educație financiară boring către niște copii.”

Monica scoate telefonul și ni-l prezintă pe hipopotamul Max, în spatele unui stand de limonadă. Ăsta e un mod de a-ți înmulți banii din alocația pe care o primești săptămânal în Investory. La fel cum poți și să cumperi semințe, pe care le plantezi, lucrezi pământul, aștepți și faci bani. Pe care poți să-i cheltuiești sau să-i investești din nou.

„De exemplu, la el în cameră, copilul poate să aleagă să-și cumpere tot felul de decorațiuni sau să cumpere semințe, poatesă facă tot felul de alte lucruri”, completează Monica.

Rezultatele învățării prin Investory au început să se vadă: „Ce-i fain e că copiii merg și vorbesc cu părinții: ai auzit tu de dobânda compusă?, i-a zis la un moment dat o fetiță mamei ei. Sau: hai să povestim un pic despre investiții, hai să povestim un pic despre salariu, dobândă. Cuvinte pe care nu le aud ei în mod frecvent.”

Investory îi învață pe copii cum ajung banii pe cardul părinților și că nu sunt „fără număr”. „Copiii pot crede că dacă nu mai ai bani, mergi la bancomat, tastezi ceva acolo și banii vin oricând. Atunci noi am simulat activitatea principală cu mersul la bancomat, își pun codul PIN. Apoi, în capitolul al treilea ei trebuie să deslușească misterul, să vadă cine a furat acele planuri ale jucăriei și trebuie să facă un barter, să găsească metode alternative ca să facă rost de niște lucruri și să meargă mai departe în joc”, mai explică antreprenoarea.

Investory CEO

Dacă în viața reală copiii ajung mai rar cu părinții la bancă, în joc ei pot pune în practică pe loc ce au învățat. „Dacă tu ai baza și înțelegi ce înseamnă un credit, de exemplu, un depozit de bani la bancă, o dobândă, când vei fi mare poți practic să iei niște decizii mai informate, care te pot impacta pe următorii 30 de ani. Dacă nu știu sau nu înțeleg contractul de credit, măcar să poată întreba pe cineva sau să aibă curajul să meargă și în alte trei părți, nu să ia de bun tot ce li se pune sub nas.”

Jocul este gratuit și poate fi găsit pe AppStore și pe Google Pay. Cum deja au utilizatori din afara granițelor, echipa Investory vrea să se extindă mai mult în alte țări precum SUA și Canada, unde există mai multă deschidere pe zona de gaming. În cadrul competiției Innovators for Children au primit un sprijin financiar de 5.000 de euro pentru a ajunge mai aproape de obiectivul lor.

Programul Innovators for Children este organizat de Impact Hub București și Impact Hub Basel, în parteneriat cu UiPath Foundation și cu sprijinul financiar al BRD. Anul acesta au fost trei proiecte câștigătoare, din nouă ajunse în finală, care au primit în total o finanțare de 20.000 de euro.

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

investory, joc educatie financiara, joc educational, aplicatie gestionare bani, innovators for children

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile