Anul 2021, în 12 materiale. De la profesoara care a emigrat în SUA la 51 de ani, la liceanul din Timiș care își cere drepturile prin petiții

Anul 2021, în 12 materiale. De la profesoara care a emigrat în SUA la 51 de ani, la liceanul din Timiș care își cere drepturile prin petiții

Am selectat 12 articole, unul pentru fiecare lună din an, la care echipa Școala 9 a lucrat anul acesta și care, credem noi, merită să le recitiți. În ultimul an, reporterii și colaboratorii publicației v-au adus în față povești ale unor profesori remarcabili, apreciați la nivel internațional, elevi și liceeni curajoși, care și-au împărtășit experiențele și care au îndrăznit să pornească discuții despre felul în care vor să fie educați, despre cum pandemia de COVID-19 și școala online i-au afectat, la nivel fizic și psihic. Școala 9 nu i-a uitat nici pe profesorii care au decedat anul acesta, răpuși de COVID-19, și cărora publicația le-a făcut o reverență. 


Filosoful și pedagogul american John Dewey spunea că  „educația nu este pregatirea pentru viață, educația este viața însăși.”. Cu această idee în minte, iată „calendarul” cu cele 12 materiale pe care publicația Școala 9 vi-l propune pentru acest final de an.

31.12.2021

Redacția Școala 9

Tinerii care au luat examenele naționale din închisoare. „Credeam că având 25 de ani, timpul este deja pierdut”


Peste 2000 de deținuți au făcut anul trecut școală în penitenciar, de la clasa întâi până la facultate. 11 au dat Evaluarea națională și bacalaureatul. Școala 9 a vorbit cu doi tineri de la Penitenciarul Jilava care și-au luat examenele la peste zece ani de când au abandonat școala. Amândoi spun că știrile despre cât de mulți elevi pică la examene în fiecare an le-au știrbit încrederea. După examen s-au mirat cât de ușor a fost. O poveste despre încredere și nevoia de a visa.

 

Profesoară româncă în Japonia, țara fără analfabeți și abandon școlar: „Nu am întâlnit un copil să copieze”

Mihaela Butnariu locuiește de 12 ani într-o țară în care elevii nu copiază și nu chiulesc, unde oamenii respectă regulile și se bucură de una din cele mai mici rate ale infracționalității din lume. Copiii sunt obișnuiți să dea examene chiar de la clasele primare și au în orar lecții de educație morală, pe baza unor situații din viața reală. Românca predă engleză în Tsukuba, Japonia, și a povestit pentru Școala 9 ce înseamnă un sistem educațional considerat printre cele mai performante din lume.

 

Mirela Tanc, românca nominalizată la „Oscarul profesorilor”. Le predă elevilor cu ajutorul jocurilor Minecraft și Fortnite și le dă „tratamente” contra bullyingului


Profesoara de română Mirela Tanc, de la Școala gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, se află printre cei 50 de profesori ai lumii nominalizați la Global Teacher Prize. Metodele ei inovative, cum ar fi predarea prin intermediul jocurilor video Minecraft și Fortnite, au fost apreciate la nivel internațional. Profesoara orădeancă participă de ani buni la proiecte pe tot Globul. Ca să combată bullyingul în clasa sa, a creat niște medicamente speciale, cum ar fi praful de înălbit limbajul, spray de gură contra înjurăturilor, pastile pentru coborârea tonului sau soluție pentru împăcări. De Ziua Mondială a Profesorului, 5 octombrie, vă prezentăm povestea unui cadru didactic cum și-ar dori să aibă toți.

 
Școala a început fără ei. Tribut pentru 11 dascăli români morți în pandemie

În amintirea profesorilor-lumină. Reverență pentru cadrele didactice care au murit de COVID. Partea a doua
 
De la începutul crizei de sănătate au decedat de COVID aproape 35.000 de români. Nu se știe oficial câți dintre aceștia au fost profesori. Articolul de față este felul celor care i-au cunoscut pe mentorii dispăruți de a-i asigura: „Nu v-am uitat. Nu v-am uitat și fiecare pas pe care-l facem spre întoarcerea la o educație deplină vă include și pe voi”. Să-i prețuim pe ei ne ajută să realizăm mai bine ce importantă este școala. 

Cum a ajuns o echipă de robotică creată într-un garaj din Voluntari să câștige campionatul din SUA: „Ne vedem 14 ore pe zi”


Google, Amazon, Apple și AutoVortex. Toate au în comun faptul că au pornit dintr-un garaj. Primele trei sunt companii cotate la miliarde de dolari, AutoVortex este o echipă de robotică din România care încă depinde de donații. Dar elevii coordonați de Ionuț Panea țintesc tot mai sus. Așa au ieșit pe primul loc la internaționala de la Chicago, SUA, din acest an, la care au participat cele mai bune 24 de echipe de robotică din lume. A fost prima dată în ultimele trei decenii când o echipă din afara Statelor Unite a obținut punctajul maxim.  

O generaţie lăsată în urmă

Ce înseamnă „acasă” pentru părinții plecați și pentru copiii lor lăsați în urmă? Fenomenul migraţiei părinţilor se întâmplă peste tot în lume și specialiștii i-au remarcat și analizat efectele. Despărţirea de părinţi, prelungită pe diferite perioade de timp, generează efecte negative asupra dezvoltării copiilor, iar acestea sunt comparabile cu situaţiile în care părinţii divorţează. Psihoterapeutul Alina Ciupercovici și psihologul Călin H. Bârleanu de la Clinica Aliat din Suceava au realizat pentru Școala 9 o analiză a fenomenului, cu claritatea cu care se vede el din cabinetul de terapie.

 
Copiii care calcă pe urmele ursului ca să ajungă la școală: „Fetele mari nu merg prin pădure de teamă să fie răpite și violate“


Cei 80 de copii din clasele V-VIII din satul Tufanu, județul Argeș, trebuie să meargă 6 km prin pădure ca să ajungă la școală. Cea mai mare problemă nu este că ajung murdari și obosiți la ore, ci că se pot întâlni cu ursul. Am traversat pădurea împreună cu ei pentru a înțelege „drumul lor“ către accesul la educație. Din cei 17 elevi în clasa a VIII-a din Tufanu, niciunul n-a dat Evaluarea Națională din cauza absențelor. Ei sunt printre cei peste 16 mii de tineri, majoritatea minori, care astăzi nu așteaptă rezultatele de la examen, pentru că au deja copii sau muncesc la negru.

 
Cinci tineri transgender, despre experiențele lor pe băncile școlii. „Profesorul de religie m-a întrebat: Tu ce ești? Om, i-am zis eu!“


Școala 9 a vorbit cu cinci tineri transgender despre cum au fost supuși bullyingului la școală sau în studenție. Poveștile lor sunt despre durerea de a fi neînțeles și judecat de către colegi sau profesori, dar și despre speranța că empatia și o mai bună informare sunt cele mai bune arme împotriva discriminării.

 
Liceeanul care a pus la treabă toți primarii și parlamentarii din Timiș: „E de râs sau de plâns că a ajuns un copil de 16 ani să îi ceară primăriei să respecte o lege?”
 
80% dintre tinerii români nu au participat niciodată la acțiuni de voluntariat sau mobilizare civică și 56% sunt total dezinteresați de politică la nivel local, arată un studiu al Fundației Friedrich Ebert. În acest context Societatea Academică din România a lansat Acceleratorul de implicare civică. 24 de tineri din orașe mici și de la sat vor fi formați pentru a putea să devină vectori ai schimbării pe plan local. Școala 9 vă prezintă astăzi exemplul unui astfel de tânăr. Natanael Iriciuc are doar 16 ani dar deja a ridicat din fotoliile confortabile toți parlamentarii și primarii din Timiș, cerându-și dreptul legal la bursă.

La 51 de ani a plecat din Drobeta să predea matematica în SUA: „În România, oamenii se simt amenințați de cel care muncește, dar în State este o cultură a succesului”

Manuela Prajea a predat matematica 28 de ani în orașul natal, Drobeta-Turnu Severin, iar din 2018 este profesoară la licee din Charlotte, în Carolina de Nord. Avea 51 de ani când și-a făcut bagajele și a zburat spre Statele Unite, unde a învățat să-și dea mai departe cunoștințele prin „strategii din secolul XXI”. În România și-a folosit intuiția și orele din afara programului de lucru ca să-i apropie pe elevi de o materie de care se tem, dar și ca să-i pregătească pe olimpici. Profesoara a fost nominalizată la un prestigios premiu internațional, Global Teacher Prize 2016, pentru activitatea din România. 

 
Irina Câmpanu studiază Criminologie în Anglia. Primul ei profesor a fost Agatha Christie


Cum este viața studențească în pandemie, în Anglia, având în vedere că țara se află în cel de-al treilea lockdown și abia se acomodează cu Brexitul? Irina Câmpanu, studentă la Criminologie, la Universitatea din Westminster, a povestit pentru Școala 9 care sunt avantajele, dar și provocările studiului peste hotare. Ca să se poată concentra pe studii, un an de zile a lucrat ca să strângă bani, viața în Londra fiind cu peste 55% mai scumpă decât în Iașul natal. Pasionată de romanele Agathei Christie și de serialele britanice, este fericită că acum poate să învețe de la profesorii ei ce înseamnă munca de detectiv. Irina vrea ca în viitor să devină și ea inspirație pentru producătorii de filme și să lucreze ca investigator la locul crimei. 

 
Mamele cu copii care fac școală online, mult mai afectate de depresie: „După ce-i băgam la somn, mă închideam în baie să plâng”


Părinții ai căror copii fac școală online, de acasă, sunt mai stresați și mai predispuși la stări de anxietate sau de depresie, arată un sondaj publicat recent de Asociația Americană de Cercetare în Educație. Cele mai afectate sunt mamele, fiind cu 27% mai predispuse să se ocupe singure de îngrijirea copiilor. Școala 9 a vorbit cu cinci mame pentru a înțelege cum le-a afectat perioada de pandemie până în punctul în care au ajuns să simtă că „nu mai pot“ sau să creadă despre copiii lor că le urăsc.

Bonus:

Ionuț Stan, activistul care vrea să îi facă pe romi mândri de etnia lor: „Le spun copiilor că pot face orice în viață dacă muncesc”


Până acum doi ani, Ionuț Stan ajuta romii care cerșeau pe stradă, în Franța, să se angajeze și să-și găsească o casă. A revenit acasă și, prin asociația Gipsy Eye pe care a fondat-o când era student, ajută copiii romi din satul ieșean Cozmești să nu abandoneze școala. Munca lui e cu atât mai grea cu cât nu luptă doar cu sărăcia, ci și cu discriminarea. „Toată lumea le spune: să fii rom înseamnă să fii hoț, să fii rău. Noi le spunem: rom înseamnă tradiție, înseamnă că ai o limbă a ta, că poți să faci orice în viață dacă muncești.” De Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual pe 8 aprilie, vă prezentăm povestea unui luptător pentru drepturile lor. 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

retrospectiva, educatie, scoala, pandemie, profesori, elevi

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile