Iulia Hoelzli, profesoară la un liceu din Satu Mare, ajunsese abia de câteva ore, împreună cu alte două colege în Adana, oraș din sudul Turciei, când a început cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade. Profesoara, care a copilărit în zona seismică Vrancea, a făcut în Turcia ceea ce-a învățat de când era mică: s-a așezat sub tocul unei uși. Mulți oameni, însă, au coborât repede scările.
Shanna Griffus, profesoară de arte vizuale la Școala Internațională din Kiev, a plecat în SUA, țara natală, cu o lună înainte să izbucnească războiul. A continuat, însă, să-și țină orele online, dar cu reguli noi: elevii rămași în Ucraina pot oricând să iasă din lecție dacă pornesc alarmele și trebuie să se adăpostească în buncăre. Copiii au impresionat-o, a povestit ea într-un interviu pentru Școala 9, prin „încercarea lor de a se agăța de orice formă de normalitate”. În ciuda fricii permanente, mulți încearcă să fie prezenți și îi trimit temele: desene inspirate de viața în timpul războiului.
„Un aparținător al unei persoane cu dizabilități este epuizat, este prins în multe drumuri, în justificări”, și-a spus Elena Iordănescu, co-fondatoarea asociației Incotera, când a gândit, deocamdată doar pe hârtie, podcastul „Deschide-TE”. Un podcast în care medici, psihologi și alți specialiști să ofere sprijin și îndrumare pentru părinții copiilor cu sindrom Down, dar și informații și ghidaj întregii comunități despre cum să se comporte și să adapteze inclusiv infrastructura.