Coronițe, școli bune, școli rele, olimpiade și podiumuri - acestea sunt câteva dintre subiectele care au epuizat universul discursiv privind viitorul (și prezentul) politicilor educaționale de la noi, în aceste zile toride. Elevii, studenții și profesorii au intrat în vacanță, la fel și Ministerul Educației, se pare, fiindcă întârzie cu succes implementarea unor reforme prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Patru jaloane avea de îndeplinit Ministerul din componenta dedicată „României Educate”: primele trei vizau învățământul preuniversitar și nu au fost îndeplinite. A intrat în linie dreaptă doar angajamentul care viza universitățile.
Pe ultimul loc în Europa la consumul de carte, România nu s-a aflat printre țările fruntașe la numărul de persoane vaccinate; să fie asta o explicație pentru inflația pe piața dezinformării cu care ne confruntăm în contextul pandemiei? Ce ar trebui să conțină o oră de educație civică pentru elevi? De ce tot mai mulți absolvenți de liceu aleg Studiile de securitate, în timp ce specializări precum Istoria și Filosofia rămân fără studenți? La aceste întrebări ne-a răspuns profesorul de filosofie Ciprian Mihali de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fost ambasador în opt țări africane și din 2016 lucrează în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles.
Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
