Copilul, oglinda părinților

Copilul, oglinda părinților

O mamă povestește cum își crește fetița de 11 ani în spiritul valorilor feministe.

09.04.2019

de Nicoleta Rădăcină, ilustrații de Livia Coloji

Anna Ghica este mamă feministă, trăiește într-un parteneriat alături de tatăl copilului ei și încearcă să-i insufle fetiței lor un spirit critic ascuțit, mai ales când vine vorba de portretizările stereotipe despre femei și bărbați din media sau publicitate. Spune că a vrut să-i ofere cel mai bun start în viață fiicei ei, așa că a făcut sacrificii să-i fie alături zi de zi – ca niște modele cu bune și cu rele –, mai ales în primii ani de viață.

Există multe feluri în care părinții din noile generații aleg să-și crească copiii, dincolo de etichete și modele de parenting. În cazul Annei, decizia ei se bazează pe sute de discuții care filtrează critic ce vedem și auzim în societate, deschidere și zero rușine.

 

Eu sunt feministă și mă asum ca feministă, însă cred că mi-am crescut copilul în spiritul unor valori umaniste. Pentru mine, femeile sunt oameni la fel cum bărbații sunt oameni, iar valorile mele și ale întregii mele familii rezidă în această valorizare egalitaristă. Pe fiica mea am crescut-o în așa fel încât ea să fie foarte conștientă că va putea face tot ceea ce își dorește să facă, fără opreliști de tipul „nu se poate pentru că ești fetiță”.

Cred că ăsta e fundamentul, cu multe alte straturi mai profunde. Cum ar fi faptul că – suntem conștienți și arată și studiile – fetițele sunt foarte creative, explozive și pline de personalitate până la o vârstă, iar undeva pe la pubertate ajung să se închidă, să devină mai introvertite. Are de-a face cu momentul în care încep să se raporteze la părerea altora despre ele, dar mai ales la părerea băieților. Pe tema asta avem multe discuții, iar pe de altă parte, îi arătăm din comportamentul nostru, și al meu și al tatălui ei, că cel mai important lucru pentru noi este părerea noastră despre noi. Dacă noi reușim să-i arătăm asta, 90% din bătălie este câștigată.

Eu consider că copiii sunt o oglindă a părinților sau a mediului în care trăiesc. Nu există copil rău. Există un copil care are un comportament răutăcios pentru că așa l-a format mediul. Nu există băiețel violent și agresiv, există un băiețel care mimetizează comportamentul tatălui sau mamei sau a familiei extinse, cu care are mult contact.

Mulți părinți din România sunt foarte apropiați de copiii lor, problema e însă că ei iau drept valorile personale niște daturi sociale. Atâta vreme cât nu percepi că este greșit cum te poziționezi, n-ai să poți avea o reacție potrivită – ca să reformulezi realitatea pentru copilul tău, în așa fel încât să nu vadă realitatea prin lentila aia a societății care spune că „femeile trebuie să fie frumoase, bărbații trebuie să fie puternici”. Eu am simțit nevoia ca în primii ani de viață noi să fim alături de fiica noastră zi de zi și seară de seară, de exemplu, și nu bunicii ei. Pentru că am vrut foarte mult ca noi să fim modelele ei – cu bunele și relele noastre – și noi să-i dăm cel mai bun start pe care putea să-l ia. Am făcut eforturi de a fi foarte mult alături de ea, iar ea să fie oglinda noastră.

Cred că patriarhatul există în însăși textura socială și este foarte greu să te sustragi total, așa cum este foarte important să aplici un filtru critic pe ceea ce-ți spune societatea. Ce facem noi diferit, eu și partenerul meu de viață, este că le gândim pe toate astea critic. Și am încercat să-i formăm și ei același spirit critic. De fiecare dată când mergem la un film și vedem niște portretizări stereotipe ale unor femei versus bărbați, de câte ori auzim că femeile nu știu ce, bărbații nu știu cum, vorbim cu ea despre lucrurile astea.

Noi i-am vorbit ca unui egal de la naștere, iar ce am vrut noi să-i transmitem în prima parte a vieții ei a fost că are doi părinți care sunt într-un parteneriat, și am vrut să simtă dragostea și ocrotirea amândurora, să petreacă timp cu amândoi, și separat și împreună, să crească cu imaginea tatălui ei care gătește sau a tatălui ei care își calcă o cămașă, și să i se pară ceva absolut firesc, la fel m-a văzut pe mine conducând și ducându-mă în fiecare zi la serviciu, având o viață profesională care mă completează în viața familiei.

Dar este un experiment și pentru noi, pentru că nu există o cale bătătorită. Am venit cu ceea ce știam, cu valorile noastre, cu ceea ce citisem și ce aplicasem în viețile noastre. Pentru că nici eu nu m-am născut feministă, nici partenerul meu de viață. Am avut însă amândoi o tendință către echitate și o dorință de a păstra demnitatea personală și a celuilalt. Încercăm să fim foarte ecologici cu ceilalți oameni. 

Ne-am pus și întrebarea „De ce există numai supereroi?”, iar apoi am celebrat când a apărut Wonder Woman. Am fost toți trei la cinema și am făcut din film un eveniment. Am zis că poate să spună oricine orice despre filmul ăsta, are marea valoare de a pune o femeie eroină în centrul acțiunii.

Noi am avut o viziune foarte deschisă vizavi de sexualitate cu copilul nostru. Am fost foarte deschiși și nu i-am ascuns nimic pentru că am vrut, ca feministă, ca ea să-și cunoască corpul, să știe tot ce poate să-i ofere corpul ei și să știe ce poate oferi cu corpul ei. Mai mult decât să fie mândră și confortabilă cu corpul ei, a fost un gest de empowerment. Nu ne-am ferit niciodată fizicalitatea de ea și nu ne-am ferit niciodată să spunem lucrurilor pe nume – întotdeauna pe numele anatomice.

Iubitul meu, tatăl ei, este psihoterapeut, deci cumva ne-am raportat la copii din perspectiva nevoilor, pe diverse etape de viață. Apoi am fost foarte deschiși la mesajele pe care ni le dădea ea, fără să însemne că i-am îndeplinit orice capriciu. Ei i-au plăcut păpușile și i-am luat păpuși, i-a plăcut un trenuleț, i-am luat un trenuleț. Copiii sunt formați, sunt programați să facă niște lucruri și să aibă niște preferințe în fața altora. În momentul în care a început să se uite la desene animate și să îi placă de mica sirenă, a vrut tot timpul părul roșu, așa că i-am luat o perucă roșie. A trecut prin perioada mov, orice trebuia să fie mov. Am respectat lucrul acesta când s-a putut, dar nu l-am încadrat, nu i-am format niciodată ideea asta „a, ție-ți place mov pentru că ești fetiță” sau pentru că este aproape de roz.

Pe de altă parte, am încurajat-o tot timpul să aibă opțiuni. Pentru că noi am trăit și am crescut ca niște copii pentru care alegerile erau deja făcute. Cred că dacă mă întrebai la 10 ani care este culoarea mea preferată, nu aș fi știut să-ți spun, pentru că toate alegerile erau făcute de părinții mei. Noi nu ne-am cramponat în chestiile astea întocmai pentru că se întâmplă un lucru – cu cât dai mai mare atenție unor idiosincrazii ale copiilor, cu atât îi adâncești și întipărești în comportament chestia respectivă. Am fost foarte fluizi și eclectici – au venit lucruri, au plecat lucruri, au venit, au plecat, iar toate au contribuit la formarea ei ca personalitate.

Acum copilul meu e în perioada în care își cultivă prieteniile cu fete de vârsta ei, iar eu o sprijin. Mi se pare că un sistem de suport feminin în viață e una dintre cheile longevității și ale bucuriei, ale poftei de viață. Consider că eu primesc foarte mult de la prietenele mele, încerc să ofer la fel de mult sprijin prietenelor mele, foarte important e să cultiv această prietenie și-n relația de cuplu, iar copilul să vadă. Dacă copilul vede lucrurile astea, foarte multe lucruri vin apoi firesc, foarte multe comportamente echitabile vin la pachet. 

Nu suntem neapărat speriați de adolescență, dar ne gândim cum să prevenim să intervină între noi o ruptură. Eu cred că tot ce am construit până acum va preveni, dar asta nu ne oprește să ne gândim cum putem să ne petrecem și mai mult timp împreună, să vorbim și mai mult, să avem o interacțiune și mai cu sens. Pentru că asigurarea copilului nu o dai doar din cuvinte trebuie să se reflecte din comportamentul tău. 

Livia Coloji

Ilustratoare

Este ilustrator profesionist şi ceramist începător. Desenează orice-i pică bine, pentru clienţi de peste tot. 

Nicoleta Rădăcină

Reporter

Reporter și iubitoare de ratoni. Crede că jurnalismul e superputerea ei. 

CUVINTE-CHEIE

părinte drepturi parenting

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile