Gândurile tinerilor și ale Iuliei Iordan sunt transpuse vizual de către ilustratoarea Oana Ispir în ilustrații puternice, în două culori, ce amintesc de tehnica linogravurii, dând un aspect cu totul inedit micului ghid de filosofie dedicat tinerilor.
„Do you ever feel attached to what you are doing when doing it? When creating do you attach yourself to your creation, so much so that if it were to be gone, you would feel like you have lost an integral part of yourself? And even then, there's always an endless hunger for more.”
Tudor
„Mă întrebi dacă atunci când scriu mă atașez atât de mult de ceea ce fac,
încât, dacă ceva s-ar pierde, aș simți în acel moment cum dispare o parte din mine.
Iar eu îți răspund că uneori mă simt ca un teanc de foi,
una dintre ele este scrisoarea ta,
câteva sunt poeme scrise de mână cu creionul 3B,
multe sunt goale,
iar altele seamănă cu anunțurile despre persoanele dispărute.
Dacă mi-aș strânge toate disparițiile la un loc,
cum crezi că ar trebui să le numesc: sumă sau scădere, întreg sau gol? (...)
Tu ce faci atunci când cuvintele tale alunecă în nonsens,
te oprești sau mergi mai departe?"
Rămâi cu tine,
I.
„Știai că există un fel «boală» în care nu poți să trăiești fără muzică? Sau era fobie, nu mai știu. Uneori stau și mă gândesc ce aș fi eu fără anumite lucruri cum ar fi muzica, cărțile sau imaginația. De fiecare dată sunt altcineva, o persoană cu care probabil nu aș schimba un cuvânt. O altă obsesie cred: crearea scenariilor puțin probabile. Cum ar fi dacă toată lumea ar surzi brusc? Ar fi mai liniște decât este acum sau lumea ar deveni un loc în care dacă nu ești surd nu poți trăi din cauza zgomotului?”
Smaranda
„Lumile imaginate sunt mereu tangente celor date,
ce au în comun și unele, și altele este că în interiorul lor
mersul lucrurilor se poate schimba în orice moment.
Suntem vecini cu propriile noastre închipuiri,
de ele ne despart doar niște pereți subțiri prin care tragem uneori cu urechea
la dorințe și speranțe în permanentă schimbare.
Și chiar dacă lumile imaginate se află doar în intenție,
unii dintre noi le trăim la fel de intens ca pe cele date.
Tu în care dintre ele crezi că petreci mai mult timp?
Îmi scrii că nu ai putea trăi fără să inventezi scenarii puțin probabile
și pui la îndoială imposibilul.
Tocmai pentru că a fost deja conceput de mintea noastră,
tot ceea ce poate fi imaginat
devine așadar posibil,
chiar și atunci când este puțin probabil.
De aceea, te întreb, ce înseamnă idealurile oamenilor?
Poate doar graba de a accesa posibilitatea,
indiferent de cât de puțin probabilă ar fi ea?"
Rămâi cu tine,
I.
„Dar totuși, de ce apare frica?
Nu mă îndoiesc câtuși de puțin de faptul că frica ne poate ajuta, fiindcă ea (din punct de vedere fiziologic) acționează ca un mecanism de apărare, atunci când simțim un pericol. Asta înseamnă că și atunci când trebuie să prezentăm un proiect în fața multor persoane simțim același pericol? Ei bine, se pare că știința așa spune. Dar atunci de ce ne simțim în primejdie chiar și atunci când ne dăm seama că ea nu există? Sună de parcă această mașinărie pe care o numim noi creierul are un «bug» cu care, din păcate (sau fericire?) trebuie să trăim. (...) Se pare că nu avem de ales, avem în structura noastră biologică nevoia de schimbare care să ducă la progres sau evoluție și, implicit, la a descoperi sensul vieții pe această pietricică rătăcitoare prin spațiu. Iar acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase paradoxuri: pentru a ajunge să facem lucruri importante, trebuie să experimentăm și teama de necunoscut. But hey, that’s just a theory that gives me the courage I need to send you this letter ;)”
Victor
„Dar cum ne putem măsura fricile?
În lungime? De când se declanșează și până când ne paralizează?
În intensitate? În funcție de cât de raționali rămânem atunci când le simțim?
În vastitate? Atunci când suntem singuri în fața lor?
În număr? Putem simți mai multe frici în același timp?
Spune-mi, tu te-ai simțit vreodată iubit în mai multe feluri simultan? (...) Seneca spunea că sufletul este alcătuit din cele mai fine elemente,
de aceea nu are cum să se lase strivit de apăsarea sau dispariția corpului,
din care își poate găsi cu ușurință o cale de ieșire.
Ne-a lăsat, așadar, să credem pentru o clipă
că ceva din noi este etern.
Ce ți-ar plăcea ca din ființa ta să existe la infinit?”
Rămâi cu tine,
I.
„Moartea, din câte știu, este un alt subiect la care filosofii se gândesc de mii de ani. Dar, spre deosebire de timp, la această temă nu mă gândesc aproape deloc. De ce m-ar interesa pe mine - copil de 15 ani - moartea? De aici au pornit cu adevărat întrebările. În loc să ne întrebăm «când vine moartea?» sau «ce o face moartea?», «ce-o fi după moarte?», o întrebare mai bună ar fi «de ce ne interesează moartea?» În sine este inevitabilă. Lucru care mă face să nu-mi pese de ea. Este o zicală în țările vorbitoare de engleză: «cu toții mâncăm, cu toții murim și cu toții plătim taxe.». În loc să ne plângem de aceste lucruri ar fi mai bine să găsim metode ca să nu ne deranjeze atât de mult. Până la urmă, consider că este o risipă de energie.”
Horest
„Mă întrebi ce sens au toate întrebările filosofiei?
Iar eu te întreb: care crezi că este diferența dintre
a pune întrebări
și a pune la îndoială? (...)Uite două raționamente cu care să te amuzi în timpul liber:
1. Oamenii pot fi fericiți chiar și fără să exploreze misterele vieții.
Horest este om.
Deci Horest poate fi fericit și fără să exploreze misterele vieții.
2. Binele îi face pe oameni fericiți.
A fi înțelept reprezintă binele suprem,
deci este necesar să fii înțelept pentru a fi fericit.
Care dintre ele ți se pare corect?
A fi corect este totuna cu a fi adevărat?”
Rămâi cu tine,
I.
„În prezent am mare grijă. Grupul acesta de litere, «prieten», este simultan pus pe un soclu și evitat cu prețul vieții. Sunt trei oameni care îmi apar în minte când îl rostesc și câțiva pe care îi numesc cu greu și vinovăție, «amici», în situații în care contextul mă constrânge să le spun cumva. Nu am spus niciunuia din cei trei că sunt prietenii mei pentru că nu știu ce înțeleg ei prin asta. În același timp, cel mai aproape de vârsta mea este un omuleț născut în vara lui o mie nouă sute optzeci și unu, iar în ochii unor oameni, asta nu va ajunge niciodată să se numească prietenie.”
Bianca
De ce este atât de greu de acceptat în lumea noastră
că oamenii pot avea prietenii profunde,
indiferent cât de mare ar fi diferența de vârstă dintre ei?
te întrebi.
Imaginează-ți că un sculptor ne-ar face portretele din piatră
și le-ar așeza unul lângă altul,
nu-i așa că diferențele dintre noi nu s-ar mai observa?
Atunci când din noi două vor rămâne doar cuvintele,
va mai ști oare cineva că ne-am născut în milenii diferite?
Rămâi cu tine,
I.
„Dragă Iulia,
Nu știu ce să scriu în această scrisoare. «Filosofie» este un cuvânt mare și înfricoșător. Mi-e frică că mă iau prea în serios. Adevărul, așa cum îl văd eu, este că nimic nu este fundamental, nimic nu este absolut. Deci, pentru mine filosofia nu este ceva definit, ci mai degrabă o reprezentare a noastră în formă ceva mai rudimentară. De multe ori, am impresia că ne punem întrebări doar pentru a ne justifica existența, nu în fața altora, ci în fața noastră. Din cauza dorinței noastre de a evolua, a exista nu este suficient. Și de ce ar fi? Dacă toți oamenii ar fi fericiți și împliniți, atunci ce rost ar mai avea ziua de mâine?”
Andrei
Chiar dacă existența nu ar avea niciun sens, nu o putem nega.
Iar dacă am ajunge la concluzia că totul este într-adevăr lipsit de sens,
nu am reuși oare să găsim sens chiar și în asta?
Seneca scria despre cât de mult suferă filosofia din cauza subtilităților exagerate,
precum și a teoriilor despre imposibilitatea cunoașterii.
Unii nu reușesc să-mi îndrepte privirea către adevăr,
iar alții îmi scot de-a dreptul ochii, scria el.
De ce am continua să filosofăm dacă ne-am rătăcit printre sisteme filosofice?
Pentru că filosofia ne face să ne simțim în siguranță, scria tot Seneca.
Filosofia ne modelează sufletul,
ne face să acționăm cu mai multă înțelepciune,
ne poate face fericiți.
Dar, dacă toți oamenii ar fi fericiți și împliniți,
atunci ce rost ar mai avea ziua de mâine?
mă întrebi.
Crezi că timpul există datorită imperfecțiunii noastre?
îți răspund.
Rămâi cu tine,
I.
„Dorul este legat de o sensibilitate nealterată de orice altă stare a sufletului. Se simte diferit și este mult mai greu de alungat.
Dorul se resimte în tot corpul – în sângele cald neliniștit, în picioarele tremurânde și în lacrimile vărsate pe motiv că trecutul s-a stins. Dorul este o tresărire, fiorul pe șira spinării când atingi același stilou cu care ai învățat să scrii. Bagajul sufletului a fost umplut cu momente de sărbătoare, când s-a râs și s-a cântat cu cei apropiați. Mesajul este acela că nu ar trebui să lăsăm fericirea din trecut să ne distrugă prezentul, ci să o lăsăm în urmă, fiindcă prezentul rezervă atât de multe.”
Matei
Imaginează-ți o hartă a emoțiilor cu forma corpului tău
și deseneaz-o cu degetele ude pe hârtie.
Eu simt
frica în spatele frunții,
iubirea în măduva oaselor,
tristețea în colțul buzelor atunci când zâmbesc,
bucuria în tălpi atunci când ating marea.
După ce ai localizat foarte bine ceea ce simți,
întreabă-te:
dacă vreunul dintre aceste locuri ți-ar fi extirpat din corp,
ar dispărea odată cu el și emoția
sau ea și-ar căuta o altă casă în tine?
Crezi că ți-ai mai putea simți dorul
dacă nu ți-ai mai simți corpul?
Acum usucă bine foaia de hârtie și
imaginează-ți o lume în care nu ne-ar mai fi niciodată dor.
Rămâi cu tine,
I.
„[…] în curând nu va mai fi nimic sub acea deghizare. Omul și masca vor fi una. Dramatic, nu ? :) Poate mai sunt și alți mascați pe acolo…” (Ilinca C.)
Dragă Ilinca,
În ziua în care te-ai născut tu, vremea s-a schimbat brusc
și a început o ploaie rece,
care a durat 1080 de minute.
Mai știu despre prima ta zi pe pământ
că înăuntru era cald,
iar cei care te vedeau pentru prima dată
îți urau bun venit pe rând,
dăruindu-ți câte un zâmbet.
Crezi că furtunile sunt semne
și că exteriorul ne influențează de fapt prea mult?
E adevărat că furtunile ne golesc de gânduri uneori,
dar alteori ne dau puteri supranaturale
și niciodată nu poți ști dinainte cât de îngrozitoare este vijelia de afară
până nu ieși în mijlocul ei.
(...) Neprețuit lucru este să fii al tău,
credea Seneca.
Tot el credea că asta înseamnă adevărata libertate:
să-ți faci culcuș în tine,
cum spui tu,
fără să-ți mai fie teamă că vei dispărea
în spatele măștii,
în frica de oameni,
de zei,
de exces,
de rău.
Să nu uiți că Seneca îi vorbește despre această formă de libertate
unui prieten.
Rămâi așadar mereu cu tine,
dar și cu cei în fața cărora
nu ești nevoită să porți mască,
pentru că, da, ne contaminăm unii cu alții,
dar asta poate fi de asemenea eliberator.
Rămâi cu tine,
I.
Cartea „Rămâi cu tine” face parte din proiectul „Filosofia la purtător. Scrisori către adolescenți", co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Asociația SNK.
