Cum poți să îți dai seama când copilul tău trece printr-un abuz

Cum poți să îți dai seama când copilul tău trece printr-un abuz

Am prezentat cazul unei grădinițe private din Moșnița Nouă, din Timiș, unde mai mulți părinții acuză personalul că îi lovea pe copii sau îi închideau într-o cameră întunecată drept pedeapsă. Aceștia au povestit și cât de greu le-a fost să detecteze de la copii de vârste atât de mici ce se întâmpla la grădiniță. Am vorbit cu psihoterapeuți despre cum poți să afli dacă copilul tău trece printr-un abuz și ce poți face ca educator și profesor atunci când ai un copil cu tulburări de comportament la clasă. 

14.06.2024

de Andreea Archip

Copii închiși în „camera cu întuneric” sau loviți „dacă nu erau cuminți”. Părinți din Moșnița Nouă, Timiș, au povestit pentru Școala9 tratamentele personalului grădiniței unde își duceau copiii. Într-o înregistrare video, directoarea recunoaște că o educatoare l-a lovit peste gură pe unul dintre copii fiindcă „n-a mai putut” și pentru că „oriunde îl pui la masă totul distruge în jurul lui”. Dar a spus că nu o va da afară pe educatoare și îi roagă să meargă la altă grădiniță. 

Am mers mai departe pentru a înțelege pe de o parte cum poate un părinte să afle dacă cei mici trec printr-un abuz și pe de alta, cum pot cadrele didactice să gestioneze un comportament dificil al unui copil astfel încât să nu se ajungă niciodată la violență.  

De ce copiii nu spun ce li se întâmplă

Cazurile în care copilul spune ce i se întâmplă sunt rare. Și pentru adulți este greu să vorbească despre episoadele traumatice, cu atât mai mult la cei mici e dificil. Dar exprimă prin comportament. 

„Copilul de foarte multe ori arată prin joc o posibilă traumă. De exemplu, jocul repetitiv, când repetă, la nesfârșit, o anumită secvență, o anumită scenă, cum ar fi că arată în continuu pe cineva care lovește pe cineva. Sindromul de repetiție se numește. Apoi, se mai poate vedea, de exemplu, în vis. Nu trebuie să fie visele exact cu aceeași temă, dar sunt, în general, anxiogene, cu foarte multă frică. Se trezește mai des decât înainte și spune: am avut un coșmar.”

Se poate întâmpla ca situații banale să îl sperie, poate avea reacții disociative, de tipul retrăirii unui episod, flashback-uri. Apoi, este comun în cazul traumelor să apară comportamente de autoliniștire: „de exemplu, începe să-și sugă degetul, deși a renunțat la suzetă sau vrea o jucărie. Mai sunt comportamentele de legănare sau și mai grav pot să apară și comportamente periculoase, cum ar fi, să-și smulgă părul, să se înțepe, să se zgârie, să-și bage unghiile în piele, să-și muște buzele.”

E mai important să-i fii alături copilului decât să faci investigarea adevărului

Cătălina David spune că cel mai important este ca părintele să-i fie alături. „Eu încurajez mereu părinții, când văd orice schimbare semnificativă la copil, chiar dacă poate niciodată nu vor lămuri exact ce s-a întâmplat, să îl însoțească pe copil. Că s-ar putea ca în cuvinte să nu se pună niciodată efectiv faptul că la grădiniță s-a întâmplat ceva, adică să nu ajungă niciodată să numească trauma. Dar părintele trebuie să-i fie alături copilului.”

Un sfat pentru părinți este să intre în jocul repetitiv al copilului și să îi dea soluții de ieșire din situație. „Adică să-i dea niște soluții acolo unde copilul vine cu problema, că dacă copilul vine cu problema în joc și noi credem că o să-i dăm rezolvarea prin vorbe, nu ajută. El acolo unde a pus problema are nevoie de soluție.”

La fel de important, numirea emoțiilor. „Să numim noi ce observăm, să numim comportamentul și mai ales să creăm sentimentul ăsta de siguranță. Acum e tot în regulă, este doar un joc, știi? Hai să vedem cum te-aș putea ajuta, observ că ești speriat…”

David a văzut progrese atunci când părintele și copilul desenează împreună. „Deci le pot sugera copiilor să deseneze cum e la grădiniță. Și copilul desenează oamenii și așa și părintele intervine și mai face un dulap, o masă. Și copilul începe să pună ceva ce e pentru el semnificativ. Și din nou părintele poate să aibă și aici o intervenție de ajutor.”

Copiii ne au pe noi

Psihoterapeuta spune că uneori părinții sar repede să afle ce s-a întâmplat în loc să fie atenți să aline emoțional copilul. „Copilul s-ar putea să plângă și noi imediat sărim să vedem de ce și sperăm să ne spună. S-ar putea să ne spună peste o lună. Dar asta nu înseamnă că îl lăsăm singur în plânsul lui. Adică să temperăm un pic și curiozitatea noastră. Să aflăm adevărul rapid este mai puțin important decât să îl însoțim pe copil și să nu îl lăsăm singur în procesarea traumei.”

E important părinții să știe că sunt mai multe șanse să se rezolve o traumă la copii decât la adulți unde traumele se adaugă la unele existente. „În plus, copiii au ceva ce noi, ca adulți, nu mai avem: copiii ne au pe noi. Noi ca părinți chiar suntem foarte puternici pentru ei. Noi nu mai avem pe cineva atât de puternic.”

Foarte important, să ceară ajutorul unui specialist. 

Ce faci cu un copil cu tulburări de comportament la clasă

Să ceri ajutor specializat este un sfat pe care îl dă și psihoterapeuta Laura Cristea cadrelor didactice atunci când au copii la clasă cu care nu pot lucra. Psihologa a fost și consilier școlar și înțelege provocările din unitățile de învățământ. 

În investigația Școala9, directoarea grădiniței private justifica gestul educatoarei de a-l lovi pe un copil prin faptul că „nu a mai putut” și prin problemele de comportament ale acestuia. Înregistrarea aici:

„Cel mai important este să nu așteptăm să ajungem într-un moment în care nu mai putem și să ajungem să avem aceste reacții negative, cum este aceasta foarte gravă să lovești un copil. Într-adevăr, este dificil pentru un cadru didactic când ai o clasă cu mulți copii. La privat sunt 20 de copii, dar la stat se ajunge și la peste 30 de copii”, spune Laura Cristea. 

Apoi, crede că și cadrele didactice trebuie să fie atente la propriul comportament. „Evident că nu este scuzabil pentru un adult comportamentul acesta, dar îmi dau seama că suntem oameni și apar comportamente pe care nu le putem controla. Ele apar în momentul în care eu nu sunt conștient de ce mi se întâmplă mie, eu nu am o relație suficient de bună cu mine ca să-mi dau seama că am o stare în care nu mai pot să-mi controlez comportamentele față de copil. Bineînțeles că suferă și adultul când își dă seama ce a făcut”, mai spune psihologa. 

„Există un abuz emoțional până să-l lovești, țipi la el, te încrunți, furie reprimată”

În plus, trebuie discutat cu părinții, cu directorul școlii, cu psihologul dacă acesta există sau să i se recomande să meargă la un psiholog. „Putem vorbi de o tulburare de comportament pentru că acestea sunt destul de des întâlnite, atât opoziționism, în care copilul nu vrea să facă nimic, nu colaborează, iar prin imitație încep și ceilalți copii să sfideze și să se manifeste în felul acesta. Atunci cu atât mai greu este pentru cadrul didactic. Dar tu ca educator nu ai copilul ăla de o săptămână. Din primele semne, discuți cu părinții, conducerea școlii, recomanzi să meargă la psiholog sau ceri asistența unui terapeut, profesor de sprijin.”

Laura Cristea spune că acela moment când „n-ai mai putut” are tot timpul un istoric: „Există un abuz emoțional până să-l lovești, oricum, pentru că țipi la el. Eu nu cred că până să dai în el, tu, ca adult, cadru didactic, nu ai reacționat negativ. Sunt sigură că nu se întâmplă doar să lovesc și atât, există și alte comportamente în interacțiunea cu copilul, se întâmplă să fie ori încruntat, ori cu o privire fixă și sfidătoare, așa cum face și copilul, o furie reprimată, dar pe care totuși copilul o simte.”

Psihologa mai spune și că în spatele unor tulburări de comportament la copii se pot ascunde cauze diverse: probleme în familie, dificultăți în relația părinților, bullying la școală sau în afara ei sau cauze neurologice. 

Andreea Archip

editor coordonator

Am terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Focusul meu a fost în special în domeniul educației, dar și drepturile omului și social.

CUVINTE-CHEIE

abuz copii psihoterapeut catalina david laura cristea

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile