Un grup de cercetători din Polonia și Canada au testat autocontrolul copiilor mici, de un an și jumătate (18 luni), cerându-le să nu tragă cu ochiul la o jucărie. La studiu au participat 252 de copii. Toți aceștia au fost testați din nou, după șase luni, adică la vârsta de doi ani, și încă o dată, peste alte șase luni, la doi ani și jumătate, scrie The Conversation.
Doar 35% dintre copilași nu au putut rezista tentației de a trage cu ochiul la acea jucărie, așa cum li s-a cerut. Dintre aceștia, 27% au mințit că nu s-au uitat.
De la o vârstă fragedă, copiii sunt învățați că minciuna este un lucru rău, că este un eșec moral. Cu toate acestea, în anumite contexte sociale, copiii ar putea fi, de asemenea, încurajați să mintă, notează sursa citată.
Mulți părinți le spun în mod explicit copiilor lor să nu denatureze adevărul, subliniind importanța de a fi cinstit. Cu toate acestea, ei transmit, de asemenea, mesaje nuanțate despre onestitate. De exemplu, unii părinți ar putea susține teoria că, uneori, este acceptabil să spui minciuni cu scopul de a proteja sentimentele altor persoane. Acest lucru poartă un nume - minciuna albă.
Există multe motive pentru care copiii participanți la studiu ar fi putut minți. Poate că, fiind atât de mici, nu au înțeles cu adevărat întrebarea. De altfel, știm că cei mici au tendința de a spune mai ușor „da” decât adulții atunci când li se pun întrebări de tipul „da - nu”.
Cercetările mai arată că cei mici au nevoie să exploreze și să testeze limitele unui nou concept înainte de a-l înțelege. Iar jocul și învățarea sunt interconectate, în special pentru copii.
Când încep copiii să mintă
Minciuna merge mână în mână cu progresul abilităților sociale ale copiilor, notează sursa citată. De la vârsta de doi ani, copiii încep să înțeleagă ce este minicuna.
Deși aceasta este considerată un comportament problematic, ea indică, de asemenea, o dezvoltare sănătoasă a creierului la copii și reprezintă o etapă cognitivă.
Minciunile inițiale ale copiilor au doar câteva cuvinte. Pe măsură ce abilitățile lor cognitive se dezvoltă, minciunile lor devin mai complexe. Minciunile implică mai multe cuvinte și pot fi menținute pe o perioadă mai lungă de timp.
Arta de a minți
Pentru a minți, copiii trebuie să facă trei lucruri. În primul rând, ei trebuie să aibă suficientă reținere de sine pentru a-și depăși tendința de a spune adevărul. În psihologie, numim acest lucru control inhibitor (n.r. descrie abilitatea de a ne controla atenția, comportamentul și emoțiile pentru a face față mai bine unui impuls extern sau intern).
În al doilea rând, ei trebuie să acceseze memoria pe termen scurt, precum și să creeze simultan scenarii alternative.
Și, în ultimul rând, copiii trebuie să fie capabili să fie flexibili între a acționa conform adevărului și a se comporta în conformitate cu falsitatea pe care o construiesc, ceea ce se numește flexibilitate cognitivă.
„Minciuna albă”
Copiii sunt mai predispuși să spună minciuni „albe”, inofensive, atunci când au o înțelegere emoțională ridicată: abilități care îi ajută să înțeleagă natura, cauzele și consecințele emoțiilor legate de ei înșiși și de ceilalți.
Stilurile parentale joacă un rol în dezvoltarea minciunilor „albe”. Copiii care mint pentru a proteja sentimentele altora au mai multe șanse de a fi crescuți de părinți cu un stil autoritar, care își ascultă copiii, îi susțin și sunt receptivi la nevoile lor, dar care, în același timp, le setează acestora limite clare, bine definite.
În schimb, copiii care sunt expuși la un mediu punitiv, fără un dialog deschis, sunt mai predispuși să mintă și să rămână cu minciuna, poate ca autoprotecție împotriva unei pedepse aspre.
Stabilirea exemplului
De asemenea, comportamentul adulților poate influența direct comportamentul copiilor. Copiii care observă că o altă persoană primește fie o recompensă pentru că spune adevărul, fie o pedeapsă pentru că spune o minciună, sunt mai predispuși să spună adevărul.
În mod similar, copiii care își observă colegii recompensați pentru mărturisirea unei fapte greșite sunt mai predispuși să spună adevărul. Așadar, adulții ar trebui să fie conștienți de faptul că cei mici sunt atenți atât la acțiuni, cât și la cuvinte.
Încurajarea copiilor să spună adevărul și recompensarea lor pentru asta, chiar și atunci când au acționat altfel decât și-ar fi dorit, îi poate încuraja să fie sinceri în viitor.
Ca adulți, mulți dintre noi ne luptăm să recunoaștem cum nuanțele de gri dintre onestitate și necinste ajută uneori viața socială.
Filmul în care nimeni nu minte
Comedia The Invention of Lying (2009), cu Ricky Gervais și Jennifer Garner în rolul principal, este plasată într-o realitate alternativă în care minciuna nu există. Primul personaj care învață să mintă în acest film, Mark, interpretat de Gervais, minte inițial în interes propriu, dar își dă seama că necinstea poate fi folosită și pentru a-i ajuta pe alții, de exemplu pentru a-și consola mama aflată pe patul de moarte.
Spre sfârșitul filmului The Invention of Lying, Anna, personajul lui Garner, îl întreabă pe Mark de ce nu și-a folosit puterea de a minți pentru a o manipula să se căsătorească cu el. El îi răspunde că „nu ar conta”.
Dacă putem fi sinceri cu noi înșine cu privire la relația noastră cu minciuna, ne putem ajuta și copiii să învețe să spună adevărul atunci când contează cel mai mult, mai scrie The Conversation.
