De la alfabetizare la literație. Profesoara din Bacău care nu s-a oprit din învățat în peste 40 de ani de carieră

„Hai să facem o compunere” nu vei auzi niciodată în clasa Maricicăi Ardeleanu din Sănduleni, Bacău. Sarcinile sunt distribuite într-o altă manieră. „Le-am dat 5 minute să se ducă afară și fiecare să-și aleagă câte cinci obiecte, micuțe. Erau salcâmii în floare, așa că au venit cu flori de salcâm, cu pietricele, cu bețișoare. Erau împărțiți pe grupe și le-am spus ca din toate obiectele să facă un tablou. Au făcut tablouri cu grădini cu flori, peisaje. După care, făcând turul galeriei, fiecare copil a lăsat câte un cuvânt scris pe o foaie la fiecare grupă. Și cu ajutorul acelor cuvinte au avut de făcut compunerea.”

Dacă le zicea doar să se apuce de compunere, copiii s-ar fi plictisit, spune profesoara pentru învățământ primar care mai are 2 ani până la pensie. Ar vrea însă să-și ducă generația până la capăt, clasa pregătitoare formată din 13 băieți și 6 fete, plini de energie și idei.

„Nici nu te gândești că ai asemenea idei”, glumește profesoara. La o clasă a IV-a, la ora de lectură pe care o au o dată pe săptămână, citeau „Micul Prinț”, beau ceai și mâncau pizza.  „La final am zis: știți ceva, nu aruncăm cutiile de pizza! Haideți să facem fișele de lectură pe cutiile de pizza! Am citit în clasă o parte, o parte ei singuri și am adunat toate fișele acolo în cutia de pizza. A fost altceva, nu scriau pe caiete, pe foi și le-a plăcut”. La „Vrăjitorul din Oz”, au scris pe niște sacoșele din hârtie. Nu există obiect să n-aibă potențial de material didactic în clasa Maricicăi Ardeleanu. 

„Atunci elevii erau tăcuți, nu puneau atâtea întrebări”

A vrut să fie învățătoare datorită surorii ei mai mari care a ales această carieră, iar 42 de ani mai târziu tot în sala de clasă se simte cel mai bine. „Cu aceeași dăruire și cu aceeași dragoste mă întorc de fiecare dată în clasă. De acolo îmi iau energia”.

A primit repartiție în ‘82 în Berzunți, un sat tot din județul Bacău, la mai puțin de 20 de kilometri de Sănduleni, dar pentru lumea statică a celor mai grei ani de comunism, părea în altă țară. „Atunci, noi nu umblam, eram mai apropiați de casă, familie. Am stat 2 ani acolo și fiindcă mai eram câteva colege acolo, a fost un fel de tabără în care ne dădeau și bani. Ne întâlneam după-amiezele, a fost un an frumos”. A revenit în comună, apoi s-a întors la Berzunți și din 1997 din nou la Sănduleni. A vrut să plece la oraș, soțul nu a vrut și azi nu are niciun regret, căci așa cum i-a zis un profesor la o inspecție de grad, „omul sfințește locul”. 

Sănduleni, comuna unde predă azi, cu mai puțin de 4.000 de locuitori, la 20 de kilometri de orașul Bacău, are provocările multor comunități rurale: copii cu burse sociale, familii plecate în străinătate. Maricica spune că are o relație bună cu părinții copiilor și ședințele cu ei devin mai degrabă lecții despre cum să-i crească mai bine pe cei mici.

Ne întoarcem la generațiile anilor 80. Își amintește clar, ca uitându-se printr-un geam, prima ei clasă, 20 de copii, născuți în 1975. „Atunci elevii erau tăcuți, nu puneau atâtea întrebări, erau liniștiți în bancă, nu se mai compară cu generațiile de astăzi, care sunt îndrăzneți, pun întrebări, sunt deschiși, cu totul altfel. Nu seamănă o generație cu cealaltă. Niciodată nu poți să spui că ai luat o direcție și cu generația viitoare procedezi la fel.”

Viziunea unui pedagog acum cinci decenii: o să ajungem să învățăm pe tot parcursul vieții

Au fost zece generații de elevi și vreo 30 de miniștri ai educației numai după Revoluție care într-un fel i-au șlefuit drumul profesoarei. „Țin minte că eram la o instruire cu șefii de comisie metodică a învățătorilor și începuse doamna inspector să vorbească despre curriculum, despre plaja orară și eram cred vreo 50 într-o sală de clasă, ne uitam unul la altul, nu înțelegeam termenii, că erau noi. Până când cineva mai îndrăzneț a zis «dar vorbiți-ne pe limba noastră»”.

Ce a rămas constant în cele patru decenii a fost pregătirea continuă. „Eu am învățat, am citit, am fost la instruiri în permanență, la perfecționări și în felul acesta ne-am adaptat schimbărilor și cerințelor. Am trecut de la scopul lecției, la obiective operaționale și acum la competențe. În permanență m-am adaptat.”

Schimbările în metodică și pedagogie au fost însă mari, privind în urmă. „Când eram elevă la liceul pedagogic, noi învățam și sâmbăta, nu aveam timp nici duminica, era «Toate pânzele sus», măcar atâta să fi prins la televizor, dar nu apucam. Nu aveam timp liber și învățam totul mecanic. Toate astea s-au schimbat. Aveam un profesor de psihologie și pedagogie extraordinar care ne-a zis de atunci: «o să vină timpul în care o să fie învățare pe tot parcursul vieții» și nu înțelegeam în acel moment lucrul acesta. Și uite că acele timpuri le trăim astăzi, într-adevăr, înveți pe tot parcursul vieții.”

Iar la copiii de azi încurajați de mici să vorbească liber, înconjurați de tehnologie, „nu mai poți folosi metodele care se foloseau altădată, trebuie metode interactive, care să le întrețină atenția”. Mai mult, nu mai poți face doar alfabetizare. Competențele cerute pentru societatea de azi sunt altele. 

„Nu știam ce înseamnă literația”

Profesoara a auzit cu puțin înainte de pandemie despre literație, o noțiune nouă care nici măcar nu a intrat în DEX. Întâi în cadrul proiectului „Școală prietenoasă”, realizat prin Unicef. Atunci a participat la o sesiune de pregătire cu Daniela Stoicescu, președintă InfinitEdu, și din acel moment a devenit „o deschizătoare de drumuri, de viziune” și i-a tot urmărit activitățile: „Ținea lecții așa cum ai fi ținut cu o clasă de elevi în activități și modul cum integra, cum vorbea, erau atât de plăcute, încât n-aveai cum să nu îți placă, n-aveai cum să nu înveți. Deci nu era ceva forțat care ți se impune, era ceva ce doreai să faci și tu.”

Apoi, din 2020, chiar dacă era pandemie și copiii în online, a început să folosească platforma Alfabetar la clasă.

„Nu știam ce înseamnă literația și încetul cu încetul, am parcurs, până la pandemie, față în față cursurile, după care le-am făcut online. Și atunci am văzut ce înseamnă și ce impact au și am început să aplicăm la clasă.”

„Literația, capacitatea de a înțelege ce citești, de a deduce, de a sumariza, de a sintetiza, toate procesele astea sunt legate de literație, nu au legătură doar cu literatura și nu au legătură doar cu orele de română. (...) Și atunci ar fi ideal - dar cred că mai avem de lucru mult până acolo - să existe această înțelegere în școală și în societate că literație ar trebui să facem toți, inclusiv profesorul de matematică”, a explicat și profesoara vona Munteanu în cadrul podcastul REZOLVAT.

Practic, și-au făcut cont pe Alfabetar, o platformă gratuită de resurse de folosit la clasă. Întâi i-a testat pe copii la început de an și la final, pe platforma Brio. „Acolo ei primeau raportul și citeau. La localizarea informației am făcut 100%, la înțelegere am făcut atât, la reflecție am făcut atât. Și știau cum să se autoevalueze.”

Și rezultatele s-au văzut și la alte concursuri unde copiii ei au avut rezultate bune la literație și matematică, concurând cu elevi de la centrul de excelență din oraș. „Am văzut evoluția lor, le ziceam: hai să încercăm, nu ne ceartă nimeni, ne încercăm puterile. Progrese au existat, de fiecare dată am intervenit, am făcut intervenții, am făcut ore de recuperare.”

Maricica spune că îi învață pe copiii ei că nu trebuie să le fie teamă să greșească.

„Copilul are nevoie de sprijin, să știe că ești alături de el atunci când are nevoie, nu să-l taxezi atunci când nu știe. Și aici cred că e marea greșeală. Bun, eu știu 10 lucruri și n-am știut unul,  de ce tocmai pe acela mă ceartă? De ce n-a văzut că 10 lucruri sunt bune? Hai să pornim de unde e bine.”

„Jocul îi ține atenți”

Mai mult, are și un ajutor la clasă - o albinuță care în fiecare zi vine cu surprize pentru copii, uneori și cu o recompensă dulce sau un abțibild. Dacă albinuța e întoarsă cu spatele spre ei, e semn că ceva n-a mers bine și tot copiii descoperă care ar putea fi problema.

„Jocul funcționează în primul rând, chiar dacă prin jocul respectiv noi învățăm, dar noțiunea de joc îi ține atenți. Și deci tot timpul pe schimbare, ceva nou. Astăzi avem o surpriză pentru voi, vom învăța ceva nou. Uite, albinuța zâmbește, ați răspuns frumos.”

În plus, are un program intensiv de încurajare a lecturii, cu cărți frumoase pe care uneori și elevii din clasele mai mari vin să le împrumute. Dacă nu-i place unui copil o carte, poate alege alta, fără nicio presiune. „Până când și-au descoperit ce le place să citească. Și până în clasa a IV-a, că erau de 400-500 de pagini, nu mai conta numărul paginilor, ei citeau.”

A adus scriitori la clasă, cum ar fi Alec Blenche, iar copiii s-au mirat că există scriitori în viață. Apoi, în fiecare an, pe 5 octombrie, de Ziua Educației, merge cu elevii în Bacău unde este un eveniment special în care realizează un fluviu de fișe de lectură și apoi participă cu toții la diferite ateliere de citit.

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, puteți să îi scrieți autoarei pe adresa andreea.archip@fundatia9.ro. 

Citește și:

REZOLVAT. Legătura dintre literație și dezvoltarea unei societăți

Ivona Munteanu, coordonator de literație la Asociația Valori în Educație: „Literație ar trebui să facem toți, inclusiv profesorul de matematică”

SOLUTION BOX. Cum poți să dezvolți literația elevilor care au ajuns în clase mari fără să înțeleagă un text

Profesor în zone dezavantajate - coborârea de pe tocuri și burnout-ul din educație